Predica episcopului Sebastian al Slatinei la duminica a doua dupa Pasti a lui Toma

Dreptmăritori creştini,

Învăţătura Bisericii noastre ne arată că, odată încheiată viaţa aceasta, ,,se trage linie” şi că dincolo de mormânt nimeni nu mai poate face nimic, fără Biserica şi urmaşii noştri, prin rugăciunile şi jertfele lor. Această învăţătură izvorăşte şi din atitudinea şi comportamentul Mântuitorului Hristos după învierea Sa din morţi. Ia gândiţi-vă! Înainte de Înviere, Domnul a petrecut în mijlocul tuturor, întâlnindu-se şi vorbind cu toţi, stând de vorbă şi cu cei care Îl ascultau, dar şi cu nemulţumitorii şi susupicioşii farisei, cărturari şi saduchei. Stătea la masă cu vameşii şi cu păcătoşii(Mc.2, 16), vorbea, predica şi Se arăta tuturor, căutând să-i folosească pe toţi.

Ei bine, dacă în viaţa Sa pământească de până la Înviere Hristos a petrecut cu toţi, după aceea se arată doar celor apropiaţi Lui, prietenilor Săi. Nu Se mai arată fariseilor, cărturarilor, saducheilor ori necredincioşilor în general. Nu mai stă de vorbă cu vameşii şi păcătoşii, căci se consumase etapa în care oamenii avuseseră posibilitatea să-L cunoască. După Înviere, Hristos are o altă atitudine: Se arată doar celor apropiaţi. Doar pentru aceştia consideră că mai merită să Se reveleze, dovedind astfel că s-a făcut deja ,,cernerea” sau, alegerea, pentru că prin moarte se merge într-o altă viaţă, pentru care s-a optat deja, în decusrul vieţii acesteia.

Hristos petrece, aşadar, încă patruzeci de zile pe pământ după învierea Sa din morţi ca să îi încredinţeze de realitatea Învierii doar pe prietenii şi apropiaţii Săi ,adică pe cei aleşi pentru Împărăţia Cerurilor. Astfel, Se arată mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni (Lc.8, 2), iar apoi Se arată femeilor mironosiţe, pe când acestea se întorceau de la mormânt, zicându-le :,,Bucuraţi-vă!”(Mt.28, 9) S-a arătat, după aceea, ucenicilor Săi în ,,Mica Galilee”’ pe muntele Eleon, intrând pe uşile încuiate (Mc.16, 7), iar apoi S-a arătat deosebi la doi dintre ucenici, Luca şi Cleopa, pe când aceştia mergeau la o ţarină din Emaus (Lc.24, 13).

În sfârşit şi, de aceea sărbătorim în duminica aceasta pe Sfântul Toma, Mântuitorul Hristos S-a arat şi acestui apostol pe care, vreau să spun încă de la început că pe nedrept poporul l-a etichetat drept ,,necredinciosul”, ca şi cum ceilalţi ar fi crezut în Înviere… Vreţi să spuneţi că Maria Magdalena a fost dispusă să creadă în El, de vreme ce L-a confundat cu grădinarul?(In.20, 15) Nu se aştepta să-L întâlnească pe Hristos înviat din morţi, ci se interesa să afle cine I-a luat trupul din mormânt. Femeile mironosiţe, oare, au crezut în El, de vreme ce ,,n-au spus nimănui nimic, căci se temeau”?(Mc.16, 8) căci, înspăimântate, erau gata-gata să nu dea ascultare cuvântului Domnului care le zisese:,,Mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru ca va merge în Galileia, mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus” (Mc.16,7). Cei doi ucenici, Luca şi Cleopa, oare au crezut în Învierea Lui, de vreme ce nici nu L-au recunoscut mai înainte de frângerea pâinii?(Lc.24, 35) A crezut, oare, cineva, că Domnul a înviat? Este motivul pentru care Hristos a ales să mai petreacă pe pământ alte patruzeci de zile, ca să-i încredinţeze, nu pe toţi, ci pe cei aleşi, pe prietenii Săi, de faptul că El cu adevărat a înviat din morţi.

De ce atunci poporul l-a etichetat pe Sfântul Toma ca fiind ,,necredincos”?Probabil pentru că acesta ,,L-a provocat” pe Hristos! Nu cu ateism, nici cu aroganţă, ci cu amărăciune şi frustare! S-a simţit nedreptăţit; s-a simţit respins. De ce? Pentru că Domnul Se arătase Mariei Magdalena, femeilor mironosiţe, celor doi care mergeau spre Emaus, ucenicilor în după amiaza Învierii şi lui Simon Petru, când l-a repus în demnitatea apostolească (In.21, 15-17) din care căzuse prin lepădare. Numai lui, lui Toma, nu i Se arătase, şi tradiţia spune că acesta a plâns şi s-a considerat nedreptăţit:,,Nu am fost şi eu, oare, ucenic al Său? Nu L-am slujit şi eu trei ani şi jumătate? Nu I-am ascultat şi eu învăţătura şi nu m-am arătat şi eu gata să mor împreună cu El?” Aduceţi-vă aminte că, la învierea lui Lazăr, Hristos le-a zis ucenicilor Săi:,,Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc”, la care Apostolul Toma a replicat:,,Să mergem şi noi şi să murim cu El”(In.11, 11 şi 16).

Iată-l pe Sfântul Toma, aşadar, la fel de ,,credincios” ca ceilalţi şi la fel de gata să-şi dea viaţa pentru El. Şi, cu toate acestea, suntem astăzi în a opta zi de la Înviere, şi pe Toma Hristos îl ,,trecuse cu vedrea”; nu i Se arătase. De aceea, nu din necredinţă, ci dintr-o amărăciune firească, dintr-o nedreptate pe care a simţit-o profund apăsându-i inima şi din frustare, Apostolul Toma a spus aceste cuvinte pe care poporul s-a grăbit să i le eticheteze drept necredinţă:,,Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede”(In.20, 25).

Dacă ar fi fost vorba de necredinţă sau aroganţă, Hristos nu S-ar mai fi arătat Apostolului Toma, pentru că după Înviere El nu S-a mai arat decât celor care au meritat. A fost, însă, altceva: a fost mâhnire, a fost amărăciune, a fost frustarea de a nu fi consderat şi el vrednic de a-L vedea pe Domnul înviat, alături de ceilalţi ucenici, alături de Petru chiar, care se lepădase de trei ori de El.Acela Îl întâlnise pe Hristos, iar Toma nu. Este motivul pentru care astăzi Domnul vine în foişorul din Ierusalim, intră prin uşile încuiate la ucenici(In.20, 26) şi îl ,,îndreptăţeşte” pe Apostol cu aceste cuvinte:,,Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios”(In.20, 27).Şi, credeţi dumneavoastră că Toma s-a apropiat să pună degetul în semnul cuielor, sau a pipăit coasta rănită a Domnului? Scriptura nu ne spune că Toma a fost atât de ,,trupesc”. Numai dacă ar fi făcut-o, am fi putut spune că aceasta într-adevăr a avut o problemă de credinţă. Toma însă nu s-a apropiat de Hristos să-i pipăie rănile; i-a fost de ajuns cuvântul Său Dumnezeiesc pentru a-L recunoaşte. I-a fost de ajuns bunăvoinţa Domnului de a i Se arăta şi lui, ca să-i treacă mâhnirea şi să-i potolească amărăciunea şi frustarea şi să declare:,,Domnul meu şi Dumnezeul meu!”Fără să-L pipăie! Iar Hristos i-a răspuns aşa, ca să ne încredinţeze pe noi de faptul că Toma nu a fost necredincios, ci credincios:,,Pentru că M-ai văzut, Tomo, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!”(In.20, 29) ,,A văzut”, aşadar, nu a mai pus mâna sa în coasta Lui şi nu a mai pipăit rănile ca să se convingă de faptul că avea de-a face cu Hristos Cel Înviat din morţi.

Iubiţi credincioşi,

Iisus a adăugat şi sintagma ,,Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!”(In.20, 29), referindu-Se la noi, cei de peste veacuri, care suntem prietenii Săi, cei aleşi, cei pentru care El înviază în fiecare an şi cu care petrece nu doar patruzeci de zile după învierea Sa, ci petrece zi de zi şi clipă de clipă înlăuntrul nostru, în fiinţa noastră , ca să ne încredinţeze că a înviat cu adevat, că este viu şi că este cu noi. Hristos nu refuză mâhnirea noastră, ori lupta şi dorinţa noastră de a ne convinge de adevăr. Nu poate tolera, însă, necredinţa sau aroganţa. Bunăcuviinţa lui Toma şi justificata lui mâhnire nu L-au ofensat pe Domnul, ci dimpotrivă, L-au făcut să-i răspundă şi să i Se arate, de unde înţelegem că dorinţa noastră legitimă de a-L cunoaşte, a-L recunoaşte ori a-L ,,întâlni” şi ,,simţi” pe Hristos, fie în Taina Sf.Spovedanii, fie în Taina Sf.Împărtăşanii, în post şi în toate celelalte fapte bune sunt dorinţe pe care El le binecuvintează. Nu poate tolera, însă, ateismul, aroganţa sau îndărătnicia celor care se opun adevărului oricât de evident ar fi el! Şi a fost adevărul lui Hristos atât de evident de-a lungul celor două milenii, cu vârf şi îndesat…

Oamenii, însă, sunt aceia pe care îi vedem cu toţii.Puţini aleşi, chiar dacă mulţi, adică toţi chemaţi la credinţă, iar duminica de astăzi, a încredinţării lui Toma, este, totodată, şi o încredinţare a noastră de faptul că Mântuitorul Hristos , închis în mormânt, a înviat; S-a arătat a fi Dumnezeu adevărat şi ne-a cerut tuturor să trăim viaţa aceasta creştină împreună cu El, ca aleşi ai Săi. Atenţie, însă, că la finalul vieţii acesteia se trage linia şi tradiţia spune că în cele ce vom fi aflaţi, în acelea vom şi judecaţi! Hristos, prin atitudinea şi comportamentul Său de după Înviere, arată că nu mai este al tuturor, ci doar al celor aleşi, iar cei respinşi sau aflaţi de-a stânga, aşa cum se zice în evanghelia Înfricoşătoarei Judecăţi (Mt.25, 31-46), nu mai sunt ai Lui.

Dragii mei,

Încredinţarea de astăzi a Apostolului Toma ne face şi pe noi să credem că într-adevăr Hristos a înviat, că ne poate învia şi pe noi şi ne poate duce la viaţa cea veşnică împreună cu El, ca aleşi ai Săi. Numai să lepădăm de la noi necredinţa, aroganţa, încăpăţânarea de a nu crede Sf.Scriptură, de a nu-i crede pe Sfinţii Părinţi care ne-au învăţat că aşa se trăieşte viaţa în Dumnezeu şi aşa trăind-o putem să rămânem aleşi ai Lui, în comuniune cu El în viaţa de apoi.Hristos este gata să petreacă împreună cu noi şi dincolo de moarte. El,după cum a petrecut cu ucenicii Săi, cu cei aleşi şi apropiaţi,este gata să petreacă şi cu noi viaţă duhovnicească, viaţă dumnezeiască, viaţă creştină adevărată.

Să ne rugăm Lui, aşadar, să ne dăruiască şi nouă credinţa Sfântului Toma, căruia nu a trebuit să i se dovedească nimic. A vrut doar să-L întâlnească şi el pe Hristos. L-a întâlnit, I-a auzit vocea, I-a recunoscut Duhul şi a spus:,,Domnul meu şi Dumnezeul meu”(In.20, 28). Să-L recunoaştem şi noi pe Dumnezeu şi să petrecem împreună cu El: Domnul nostru şi Dumnezeul nostru! Să ducem viaţă bineplăcută Lui, să fim aleşii Săi, să fim prietenii Lui, petrecând împreună cu El toată viaţa. Şi atunci cu siguranţă, după ce se va trage linia şi vom păşi în viaţa de dincolo, nu vom putea decât să petrecem în mod firesc în continuare împreună cu El, în realitatea vieţii veşnice, Amin.