Apocalipsa fara Hristos
Apocalipsa nu mai este de multa vreme un subiect care priveste exclusiv sfera religiosului. Chiar si lumea stiintifica a formulat un ipotetic sfarsit al existentei umane si al intregului Univers. Multi dintre cercetatori au emis in acest sens diferite scenarii cu privire la „cele mai de pe urma”. Mai mult, unii dintre ei, s-au folosit in argumentarea lor si de detaliile cu privire la acest subiect oferite de miturile si religiile lumii si, indeosebi, de adevarurile de credinta crestine cuprinse in Sfanta Scriptura.
Subliniem insa faptul ca, in ceea ce priveste raportarea la Sfanta Scriptura, observam drept caracter principal inscrierea in acel curent de „demitologizare” a acesteia. S-a ajuns astfel sa se vorbeasca de o Apocalipsa fara Hristos, unde totul sta sub zodia tragediei ireversibile.
Aceeasi perspectiva secularizata asupra Apocalipsei a inspirat numerosi scriitori si regizori de film ce s-au incumetat sa „puna in scena” aceste realitati eshatologice. Observam insa cum Apocalipsa fara Hristos a devenit (si nici nu poate fi altfel) un adevarat scenariu pentru filmele horror. Totul inspira groaza, frica, deznadejde.
Ne este infatisata o Apocalipsa saracita de sens, ce nu mai reprezinta „descoperirea” lui Hristos (din punct de vedere etimologic, cuvantul „apocalipsa” = descoperire, revelatie). Apocalipsa redusa doar la sfarsitul tragic al existentei umane inceteaza a mai fi Parusie, adica „prezenta” a lui Hristos, prin cea de-a Doua Venire a Sa.
Un alt element ce se inscrie in aceeasi tendita de pervertire a adevarurilor de credinta crestine, se numara si invierea mortilor, ce este prezentata in multe din aceste filme horror intr-o maniera in mod voit grotesca. Prin intermediul acestui tip de film – din neferiricire un gen destul de difuzat astazi si totodata urmarit – a luat nastere in imaginarul colectiv un „tablou” contrafacut al invierii mortilor, dupa chipul si imaginatia omului rob al pacatului.
Atrasi de titlurile incitante, de efectele speciale de ultim moment folosite in realizarea lor, de renumele regizorilor sau actorilor din distribuitie, ajungem sa urmarim astfel de filme, poate fara a baga de seama ca in cadrul lor sunt batjocorite adevaruri de credinta ale Bisericii.
Fara a constientiza, aceste imagini, special regizate pentru a inspira groaza si frica, ajung sa se aseze in strafundul constiintei noastre, facandu-ne sa vedem intr-un mod si mai intunecat realitatea, mai urata si mai hidoasa, chiar si atunci cand nu este cazul.
Atat Apocalipsa, cat si Invierea mortilor sunt unele dintre adevarurile de credinta fundamentale ale Crestinismului, adevaruri ce se intemeiaza pe Invierea Domnului Iisus Hristos. El S-a jertfit si a Inviat pentru noi si pentru mantuirea sufletelor noastre.
Insa, precum „saducheii” de odinioara, exista numeroase persoane, chiar si in randul crestinilor, care nu cred nici in Invierea lui Hristos, nici in invierea mortilor. Ori toate aceste scenarii menite sa inspire groaza, sunt dovada faptului ca nu exista credinta in inviere.
De altfel, Invierea Domnului este plina de lumina si tot asa ne apar invierile pe care Mantuitorul le-a savarsit in timpul slujirii Sale pamantesti. Desigur, atat in cazul intalnirii cu Mantuitorul Inviat, cat si in cazul persoanelor care au fost de fata la invierea de catre Mantuitorul a acelor morti , vor fi fost traite sentimente de spaima si teama, insa sub chipul acelui „mysterium tremendum”, experiat in fata minunii, in fata sfinteniei manifestate. Nu a fost in niciun caz acea groaza, inspirata de un trup descarnat, hidos si infricosator.
Doua lucruri le numeste infricosatoare Biserica: pacatul si, prin prisma lui, Judecata de Apoi. Judecata de apoi, legata de a Doua Venire a Domnului, este numita infricosatoare, pentru ca atunci se vor vadi toate pacatele noastre nemarturisite, cele pentru care nu ne-am pocait in timpul vietii, pacate ce ne pot osandi la iad, la „suferinta invesnicita”. Intelegem de aici ca nu trebuie sa ne temem de Apocalipsa, de posibilele cataclisme si evenimente tragice legate de ea, ci de propriul sfarsit, ca unul ce ne poate afla in orice clipa inruditi cu pacatul si departe de Hristos.
Apocalipsa nu inseamna sfarsitul lumii, ci prefacerea ei in lumina Invierii, dupa cum nici moartea noastra nu inseamna trecerea in nefiinta, ci trecerea intr-un alt plan al existentei. Mantuitorul inviat a spus femeilor mironosite, „Bucurati-va! In lume necazuri veti avea, dar indrazniti. Eu am biruit lumea” (In. 16, 33) La sfarsitul vremurilor se vor bucura cu adevarat aceia care au infruntat necazurile, ispitele si incercarile cu indrazneala, cei care impreuna cu Hristos au biruit pacatul in ei insisi si in lume.
Sfantul Apostol Pavel ne spune: „Daca Hristos a inviat, si noi vom invia!” Numai prin credinta putem gusta fiecare dintre noi din vesnicia Invierii. De aceea, de fiecare data incheiem de rostit Crezul, marturisind: „Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa vina”. Si rostim, asa cum marturiseste din primele veacuri Biserica, nu cu groaza si frica nejustificate, ci cu nadejde deplina si cu lumina pe chip.
Radu Alexandru
sursa: crestinortodox.ro
