Ileana Vulpescu

Prima sa carte a apărut la 37 de ani. A început să scrie din timpul studenţiei, s-a prezentat la diverse publicaţii cu ceea ce scrisese, dar niciodată n-a convenit. Prima dată a publicat în 1966, o nuvelă în revista „Familia”. De-atunci, fără să-şi propună un timp anume, a ajuns la mai bine de 11 cărţi. Ileana Vulpescu îşi sărbătoreşte astăzi onomastica, dar şi 80 de ani viaţă. Iată cum a răspuns redutabila scriitoare întrebărilor noastre:

„La 80 de ani, cum nu mă pregătesc de grădiniţă, am tras şi eu nişte concluzii despre lumea-n care trăim. Pămîntul ― socot ― este ori un loc de ispăşire ori o colonie penitenciară a altei lumi, iar noi, orişicum, cobaii. Cu aceste vederi, am zis că, dacă tot mi s-a dat viaţă, atunci s-o trăiesc. Modest, fără fumuri, într-o lume tot mai restrînsă. Oricum, altă viaţă nu mi-aş dori. Scriu fiindcă am vrut să comunic în felul ăsta cu semenii mei.

Cioran are o părere puţin măgulitoare despre scriitori: „Curve care se ceartă pentru acelaşi trotuar”. Trotuarul ăsta fiind notorietatea, premiile. Dacă am primit nişte premii, le-am primit ― fără temenele sau relaţii ― pentru ce-am scris. Sigur că majoritatea scriitorilor aspiră la premiul Nobel. Îţi stabileşte un anumit statut şi te umple de bani. Nici n-am visat la acest premiu, iar părerea mea că el miroase de multe ori a politică m-a făcut să fiu bănuitoare în privinţa punctului său de vedere estetic; rămîne demn de regret pecuniar.

Am trăit pînă la 15 ani în regim monarhic, pe urmă în comunism şi, din 1990, în regimul succesor acestuia, în care s-au ilustrat o mulţime de nepoţei ai Kominternului. Bine ― un bine pentru toată lumea ― n-a fost niciodată-n România; şi nicăieri pe Pămînt. Nu mi-a fost drag internaţionalismul comunist, nu mi-e drag nici internaţionalismul capitalist. Mă doare să văd că patriotismul este asimilat sifilisului şi blenoragiei. Mă-ntristează să văd că, în comparaţie cu politica, bordelul este o mănăstire. Că învăţămîntul este o parodie, că-n spitale trebuie să-ţi aduci şi tifon de-acasă. La acest ultim capitol am bătut de departe comunismul.

Cultura a ajuns o aventură individuală, iar limba română din mass-media, o păsărească de rîs şi de plîns. Ce fac eu ? Mă uit cum fuge timpul. Viaţa m-a-nvăţat să rîd cu măsură şi să-mi economisesc lacrimile.

Dacă într-un viitor neprecizat cineva m-ar mai citi şi m-ar comenta, aş dori să se refere doar la ceea ce-am scris. N-am nimic de ascuns autobiografic, dar îmi consider viaţa cît se poate de banală; deşi n-am trăit-o-n dorul lelii.

La 80 de ani ― le urez tuturor (şi mai ales celor tineri) să-şi întărească vîrtos cocoaşa, să-şi poarte cu demnitate crucea şi să se bucure de fiecare clipă ca şi cînd ar fi ultima.”

„Mă-ntristează să văd că, în comparaţie cu politica, bordelul este o mănăstire. Că învăţămîntul este o parodie, că-n spitale trebuie să-ţi aduci şi tifon de-acasă. La acest ultim capitol am bătut de departe comunismul (…)

Dacă într-un viitor neprecizat cineva m-ar mai citi şi m-ar comenta, aş dori să se refere doar la ceea ce-am scris. N-am nimic de ascuns autobiografic, dar îmi consider viaţa cît se poate de banală; deşi n-am trăit-o-n dorul lelii”

sursa: jurnalul.ro