Aceasta este viata vesnica

Aceasta este viata vesnica … „Sa te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis.” (Ioan 17, 3). Doamne cat de minunate sunt cuvintele acestea! Cuvinte izvorate din esenta legaturii ce exista intre Tatal si Fiul prin marturisirea Duhului Sfant, ce caracterizeaza esenta credintei noastre.

Fericit cel ce crede! dupa spusele Mantuitorului in dialogul ce-l are cu Sf. Ap. Toma: „Pentru ca M-ai vazut, ai crezut. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut…” ( Ioan 20, 29). Si-mi amintesc iarasi un cuvant al Pr. Galeriu: „Fericirea adevarata nu sta intr-o senzatie trupeasca, ci intr-o nobila delectare spirituala.”

Suntem asadar in starea de pregustare a bucuriei Raiului si impartasirii iubirii, dar adesea ne pierdem credinta in clipa in care ceea ce ni se intampla nu corespunde cu ceea ce ne dorim. Ne este de cele mai multe ori greu sa intelegem „caile Domnului”; si totusi nu trebuie sa ne poticnim in a crede, ci in a cere de la Dumnezeu.

In orice relatie este nevoie de doua persone pentru a exista. In primul rand ne cunoastem si dupa aceea se dezvolta o comuniune stransa intre noi. Dupa aceasta impartasire a comuniunii dintre noi, in acelasi timp are loc si o deschidere sufleteasca a fiecaruia. Urmeaza ca sinceritatea si increderea sa-si inceapa con- lucrarea; noi pur si simplu ne lasam in bucuria cunostintei din dorinta de a fi iubiti, ingrijiti, sustinuti si nu in ultimul rand acceptati.

Tot la fel ar fi trebuit sa decurga si relatia noastra cu Dumnezeu, caci ne-am cunoscut prin Fiul Lui. Am fost acceptati asa cum suntem, ne sustine si ne ingrijeste pentru ca ne iubeste fara conditii. Noi insa ramanem fricosi in a face marturisirea prin care sa ne apropiem, sa intram in „bucuria Domnului”. Si Pr. Sofronie de la Essex spunea ca, „cu cat mai departe este omul de Dumnezeu, cu atat mai faramitata este gandirea lui; cu atat mai nedefinita si neasezata trairea lui duhovniceasca”. Ajuta-ne Doamne sa ne intregim gandirea…

In aceasta bucurie a cunostintei lui Hristos au ramas de-a lungul veacurilor Parintii Sfinti ai Bisericii noastre, marturie fiind cuvantul lor ce este mangaiere pentru sufletul necajit. In toate timpurile si vremile au existat oameni simpli in comportament, dar mari in traire. Oameni care au pastrat curata pecetea Duhului Sfant primita la botez de fiecare din noi, iar cuvantul lor a fost in acelasi timp mangaiere si vindecare.

„Exista doua categorii de cuvinte – spunea Pr. Sofronie – cuvantul care comunica si cuvantul care impartaseste”. Astfel se explica cum cuvantul lor a ramas diachronic in lume, era experienta personala a trairii cu Hristos. Atunci are cuvantul putere multa si ajunge la inima omului, cand devine purtator de traire personala; si va vindeca cand este izvorat din iubire pentru celalalt.

Poate ca avem drum lung pana la vindecarea de care avem cu totii nevoie, avem insa bucuria de a auzi (sau citi) cuvantul ce ne poate lumina. Dupa ce lumina va patrunde in sufletul nostru, vom vedea si intunericul cu care ne consolam. Si dupa aceea vom cere si noi ajutorul, iertarea si binecuvantarea Lui care ne asteapta marturisind Tatalui Ceresc: „Acum au cunoscut ca toate cate Mi-ai dat sunt de la Tine.” (Ioan 17, 7)

Pentru cel ce doreste sa ajunga la viata vesnica, dorinta cunoasterii lui Hristos devine sensul vietii. Dar chiar daca ne mai ratacim din cand in cand, nu trebuie sa ne lasam in voia drumului; pentru a ajunge la destinatie este necesar ca dupa fiecare viraj gresit sa revenim pe Calea ce duce la locul dorit.

De cele mai multe ori ne este greu sa ne exprimam, sau ne este frica sa cautam ce vrem; citind vrem sa citim si mai mult, cautand vrem sa cautam si mai mult. Bun lucru si acesta! dar cel mai important este ca citirea sa-mi devina traire, cautarea sa ma tina pe calea ce duce la Hristos. Si daca acum ma regasesc in randurile citite, sa pot scrie si eu ce vreau/ ce sunt, fara frica sau indoiala. Lucrul minunat si vindecator este sa ma cunosc pe mine insumi, sa ma pot exprima oricat de ciudat mi s-ar parea mie, si sa iubesc…

Si eu ma regasesc in cuvintele acestea: „O, fratii mei cad in genunchi si va rog: credeti in Dumnezeu, credeti ca este Duh Sfant Carele poarta marturie pentru aceasta in toate bisericile, si in sufletul meu. Duhul Sfant este iubire, si iubirea aceasta se revarsa in toate sufletele sfintilor ce vietuiesc in cer, si acelasi Duh Sfant este pe pamant, in sufletele celor ce iubesc pe Dumnezeu…” (Sf. Siluan Athonitul).

Arhim. Siluan Visan

sursa: crestinortodox.ro