Om sau animal?

„Un lucru măreț îi recunosc omului: stăpânirea peste patimi.” (Alexis Carrel)

Sfântul Maxim Mărturisitorul (secolul al VII-lea) ne istorisește următorul dialog între un bătrân și un monah. Monahul l-a întrebat:

-Ava, cum pot să-l iubesc pe cel care mă urăște și își întoarce fața de la mine, care mă invidiază, mă vorbește de rău, care încearcă în orice chip să mă vatăme? Este firesc ca patima tristeții să mă silească să-l resping!

Și Bătrânul a răspuns:

-Târâtoarele și fiarele se războiesc cu cei care le necăjesc și nu pot să facă altfel, pentru că sunt mânate de instinct.

Dar oamenii, care au rațiune și sunt plăsmuiți după „chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, pot nu numai să nu-și întoarcă fața de la cei care-i întristează, ci să-i și iubească pe cei care-i urăsc. Noi însă, pentru că suntem iubitori de plăceri și de desfătări, nu putem să iubim, și nu numai pe cei care ne urăsc, ci de multe ori nici pe cei care ne iubesc. Și, astfel, arătăm o purtare mai rea decât fiarele și decât tărătoarele.

Și sigur că este adevărat! Și dovada cea mai neînsemnată, așa cum spune și Sfântul Ioan Gură de Aur, o arată faptul că „sărim și lovim cu piciorul mai rău decât măgarii”.

Și Sfântul Ioan continuă: „Unde sunt cei care se întrebă de ce animalele sunt atât de sălbatice? De ce scorpiile mușcă atât de veninos ? De ce viperele au atâta otravă ? Luați seama că omul întrece în răutate animalele, și n-o face din fire, precum acestea, ci din voință !”

Apoi sfântul Ioan completează. „De aceea Sfânta Scriptură nu-i numește oameni pe cei care au neputințele dobitoacelor necuvântătoare, ci îi strigă cu numele animalului pe care-l imită.”

„Pe oamenii lipsiți de rușine și demnitate îi numești câini muți (Isaia 56, 10), pe iubitorii de plăceri,care poftesc femei străine îi numește „cai bine hrăniți”: Ca niște cai bine hrăniți, care aleargă încoace și încolo fiecare nechează după nevasta aproapelui său (Ieremia 5, 8), pe cei nemulțumitori și neghiobi îi numește „măgari” pe cei vicleni și perfizi îi numește „șerpi” și „scorpii”, „pui de vipere” (Mat. 3, 7).”

Dacă suntem stăpâniți de patimi, adică dacă ne purtăm precum dobitoacele necuvântătoare, care sunt lipsite de rațiune, ca să și le îndrepte, atunci în chip rău suntem numiți „oameni raționali”, pentru că nu ne folosim de rațiune.

„Cel care nu este om, ci animal”, ar trebui să fie numit „animal necuvântător”, spunea în vechime Părinții despre cel care era rob patimilor, după cuvântul Prorocului David: „Alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte și s-a asemănat lor.” (Psalmul 48, 12).

Nu suntem de acord?

Atunci să arătăm în chip practic că suntem oameni! Nu este de ajuns doar s-o spunem! Faptul în sine este cea care are importanță.

Nu te mai suport – Arhimandrit Vasilios Bacoianis – Editura Tabor – 2011

sursa: catehetica.ro