Privind cu poftă la femei!
„Oricine privește la o femeie, poftind-o, a și să vârșit adulter cu ea în inima lui”.
Dar cum poți, trăind în societate, să nu privești la femei?
Vedeți că nu cel ce privește pur și simplu la o femeie săvârșește adulter, ci acela care privește cu poftă.
De privit, privește, dar inima să ți-o ții în frâu. Privește precum copiii, care se uită la femei cu ochi curați, fără nici un fel de gânduri necuvincioase.
Femeile trebuie iubite, fiindcă porunca ce privește iubirea de aproapele le cuprinde și pe ele, dar cu iubire curată, ce are în vedere nimic altceva decât sufletul și duhovnicescul… În creștinism, dat fiind că Dumnezeu nu face deosebire între femeie și bărbat, această deosebire nu trebuie să fie nici în legăturile dintre creștini.
,,Din cale afară de greu”, vei zice. Da, fără luptă nu se poate: dar lupta presupune neplecarea duhului în fața păcatului, iar la Milostivul Dumnezeu această nesupunere se scoate drept curăție.
Sfântul Teofan Zăvorâtul
Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Editura Sophia, București 1999
Colecția Părinți Ruși – (Rom.1, 28; 2, 9 ; Mt.5, 27-32)
sursa: catehetica.ro