Păcatul nemulţumirii

Pacatul cartelii este unul dintre pacatele, pe care foarte putini il spun la spovedanie. Caruia dintre noi nu i s-a intamplat sa fie nemultumit, si sa carteasca referitor la unele neplaceri, pe care le-a avut in viata? Unele stari, cum ar fi: o situatie materiala mai buna, un anturaj „ales”, o pozitie cat mai sus ar putea fi cauze ale nemultumirii noastre legate de starea in care suntem.

Asta nu inseamna ca nu trebuie sa ne luptam cu viata, sa nu muncim, sa nu invatam, sa nu-i apreciem pe cei mai buni, si sa nu ne luptam pentru a face bine; nicidecum. Insa sa muncim cu gandul la pacatele noastre, iar nu cu gandul la inavutire sau stapanire peste altii.

Prietenii nostri sa fie si cei pe care ii ajutam noi, si nu doar cei care ne ajuta ei pe noi. Astfel, incercam sa traim echilibrat si modest, multumim pentru ce avem, nu visam la ce nu avem, nu ne rusinam de prietenii simpli, intr-un cuvant le primim pe toate cu multumire, si nu traim mereu cu visuri mari, care nu sunt decat iluzii desarte, si ne lasa doar cu pareri de rau, si cu amarul pacatului cartelii, de care noi nici nu ne dam seama.

Unii cartesc atunci cand li se pare ca au o sarcina prea grea. Sigur ca pot aparea situatii care ne depasesc, insa se intampla de multe ori, cand noi singuri supraevaluam si ne facem sarcina mai grea decat este. Tipul nostru de a fi trebuie sa fie o urmare a lui Hristos, adica un tip eroic care se lupta si se jertfeste pentru bine si adevar. Ducand o astfel de lupta, nu ar mai trebui sa luam seama la necazurile din viata de zi cu zi, care nu ar trebui sa insemne pentru noi mai mult decat niste muscaturi de tantari.

Astfel, desi parem niste fiinte mici si neimportante pentru societate, putem fi in realitate niste colosi, care nu se lasa doborati, oricate necazuri ar avea, iar, cu privirea la tinta finala, trec peste toate cele de aici si le defaima ca pe unele ce sunt trecatoare. Dupa aceasta introducere putin cam complicata referitoare la pacatul cartelii, vom trece in cuvintele urmatoare la exemple concrete din viata noastra.

Nemultumirea pentru imbracaminte

Pentru cei ce frecventeaza institutii unde se cere o imbracaminte standard, este foarte bine. Ma refer la elevii din scolile unde li se cere uniforma, dar si la cei care lucreaza in diferite institutii si au o uniforma. Lucrul acesta ne fereste de situatii neplacute, de imbracaminte indecenta, sau iesita din comun, si ne fereste de permanenta dorinta de a ne schimba hainele. Fiind calugar, ma gandeam ce bine este de mine; port de ani de zile acelasi fel de haina, si nu mai trebuie sa-mi bat capul, ce culoare sa port sau in ce stil sa fie hainele.

Atunci cand femeia nu are ce arata altceva mai bun, incepe sa-si arate formele trupului. Mai bine i-ar fi unei femei sa stea acasa, decat sa mearga in fusta scurta la biserica, caci stand acasa, pacatuieste doar ea ca nu a mers la slujba, insa mergand cu fusta scurta la biserica, pacatuiesc si altii, care cad cu gandul in pacatul desfranarii, privind-o.

Copiii si adolescentii, care nu au uniforme la scoala, se intrec in cheltuiala pe haine, pe care vor sa le schimbe mereu, si incearca sa imite tot felul de eroi din filme, exemple care in realitate nu exista, ci sunt doar mituri, care le provoaca tinerilor vise, si mai apoi deceptii. In general, lumea tinde spre o stare de anormalitate, iar ceea ce trebuie sa facem noi este sa nu ne lasam dusi dupa acest mers al lumii. Rolul hainelor este de a proteja trupul, dar au si rolul de a-l acoperi de privirea celorlalti, pentru a nu provoca ganduri de desfranare. Daca nu facem acest lucru, ne facem vinovati de pacatele multora dintre cei care ne-au vazut imbracati necorespunzator, si de aceea este bine de a inceta imediat in a mai purta imbracaminte care sa ne lase trupurile dezgolite, sau care sa ne arate formele trupului.

Daca vrem sa aratam bine, atunci sa ne fie fata luminoasa, sa raspundem celorlalti cu bunavointa si sa ne aratam dispusi in a ne jertfi pentru binele altora, toate bineinteles cu credinta in Dumnezeu. Acestea ne vor face haina sufletului stralucitoare, iar pe noi, indiferent in ce haine am fi imbracati, ingeri in trup, cu ochi scanteietori si o tarie de foc, semne ale maturitatii duhovnicesti, fiind departe de copilariile si slabiciunile acestei lumi, care are impresia ca fiind imbracata mai deosebit, ar fi si ea mai deosebita. Ce minte copilaroasa a unor oameni, care au pretentii mari in societate! O viata intreaga nu le ajunge sa-si dea seama, ca indiferent cat de ales s-ar imbraca, un nebun tot nebun ramane, si indiferent ce haine simple ar avea un om deosebit, acestea nu-i diminueaza calitatile, dimpotriva, el are altceva de aratat lumii, pe cand cei cu mintea slaba nu au ce sa arate decat goliciune si o imbracaminte asa-zis la moda, care ii face partasi la decaderea lumii de astazi.

Nemultumirea fata de mancare

Cand poporul israelit a iesit din robia Egiptului, el a calatorit vreme indelungata prin pustiuri, in locuri in care nu se gasea nimic de mancare. Atunci, Dumnezeu a facut multe minuni cu ei, iar una dintre aceste minuni era faptul ca zilnic le trimitea o paine cereasca numita mana. Ar fi fost firesc atunci, ca bucuria iesirii de sub robia egiptenilor si a minunilor facute de Dumnezeu cu ei, sa fie mai mare decat poftele lor trupesti. Nu a fost asa, si iata cum carteau israelitenii:

„Cine ne va hrani pe noi cu carne?… Ne aducem aminte de pestele pe care-l mancam in Egipt… de castraveti si de pepeni, de ceapa, de praz si de usturoi. Acum insa sufletul nostru tanjeste; nimic nu mai este inaintea ochilor nostri decat numai mana” (cf. Numerii 11,5-6).

Iar Dumnezeu le-a dat si carne, ca a ridicat vant puternic, si stoluri intregi de prepelite au fost aduse si aruncate in tabara. Ei le-au adunat si au mancat cu lacomie, si multi dintre ei au murit acolo. Aceasta este pedeapsa pacatului: moartea sau boala.

Noi sa invatam din aceasta pilda sa fugim de lacomie, sa ne multumim cu ce avem, dar mai ales sa nu punem mai presus mancarea decat dreptatea. Tot din Vechiul Testament aflam cum Isav a renuntat la dreptul sau de intai nascut pentru o fiertura de linte facuta de Iacov (cf. Facerea 25, 34). Astfel Isav s-a mainumit si Edom, care in ebraica inseamna „rosu” (adom), atat datorita faptului ca mancarea avea culoarea rosie, dar si pentru ca rosie este si aprinderea trupului pentru pacat, atat la lacomie, cat si la manie si mai ales la desfranare. Noi invatam iarasi de aici sa pretuim mai mult comoara credintei noastre si sa nu ne-o pierdem pentru a manca mai bine.

Romanii au facut multe compromisuri in defavoarea credintei, atunci cand au vrut sa traiasca si sa manance mai bine. Bine ar fi ca macar de acum inainte sa avem demnitatea sa ne aparam credinta si sa nu ne mai facem partasi cu cei care promoveaza pacatele, dar si minciuna.

(Din: Singhel Ioan Buliga, Provocarile crestinului ortodox in zilele de astazi, Editura Egumenita, 2012)

sursa: razbointrucuvant.ro