Părintele Paisie: Sarbatori si zile nelucratoare

In marea Lui dragoste si prin negraita Lui veselie, pe care o aduce in sufletele credinciosilor in toate Sfintele Lui sarbatori, Hristos ne invie cu adevarat, ridicandu-ne duhovniceste la inaltime. Este destul sa participam si sa avem dorinta de a praznui duhovniceste. Atunci petrecem sarbatorile duhovniceste si ne imbatam duhovniceste de vinul paradisiac, pe care ni-l aduc sfintii si ne cinstesc cu el.

– Parinte, cum poate trai cineva duhovniceste in sarbatori?

– Ca sa traim sarbatorile, trebuie sa avem mintea noastra la acele zile sfinte si nu la treburile pe care le avem de facut pentru aceste sfinte zile. Sa ne gandim la faptele fiecarei zile sfinte (Nasterea Domnului, Botezul Domnului, Pastile etc.) si sa rostim rugaciunea lui Iisus slavoslovind pe Dumnezeu. In felul acesta vom sarbatori cu multa evlavie fiecare sarbatoare. Mirenii vor sa inteleaga Craciunul cu porcul, Pastile cu mielul, Lasaturile de sec cu dulciuri. Insa monahii adevarati in fiecare zi traiesc faptele dumnezeiesti si se veselesc necontenit. In fiecare saptamana ei traiesc Saptamana Mare. In fiecare miercuri, joi si vineri traiesc Marea Miercuri, Marea Joi si Marea Vineri, adica Patimile lui Hristos, iar in fiecare duminica Pastile, Invierea. Ce, oare va trebui sa vina Saptamana Mare ca sa ne aducem aminte de Patimile lui Hristos? Trebuie sa vina Pastile cu mielul, ca sa pricep pe “Hristos a inviat!”, ca mirenii? Ce a spus Hristos? “Fiti gata!“, a spus. N-a spus “Pregatiti-va acum!“. Din clipa in care Hristos a spus: “Fiti gata“, mireanul si mai ales monahul trebuie sa fie gata mereu. Sa cerceteze si sa traiasca mereu faptele dumnezeiesti. Cand cineva cerceteaza faptele fiecarei sarbatori, fireste, va fi miscat si se va ruga cu mai multa evlavie. Apoi la slujbe mintea sa fie la faptele pe care le sarbatorim si sa urmarim cu evlavie troparele ce se canta. Cand mintea este la intelesurile dumnezeiesti, omul traieste faptele si astfel se schimba. Atunci cand, de pilda, ne gandim la un sfant pe care il avem la evlavie sau la Sfantul pe care il praznuim, mintea va merge si putin mai sus; va merge in cer. Si cand ne gandim la Sfinti, si Sfintii se gandesc la noi si ne ajuta. In felul acesta isi face omul prietenie cu sfintii, care este cea mai sigura prietenie.

Atunci, desi este singur, poate trai impreuna cu toti; si cu sfintii, si cu ingerii si cu toata lumea. Sa fie singur si sa simta toata aceasta comuniune! Prezenta sfintilor este vie. Toti sfintii sunt copiii lui Dumnezeu, care ne ajuta pe noi, oamenii, copiii cei necajiti ai lui Dumnezeu.

Pe sfintii nostri care si-au varsat fie sangele, fie sudoarea si lacrimile pentru dragostea lui Hristos, totdeauna trebuie sa-i praznuim cu evlavie, ca sa fim ajutati. Iar cand auzim la Sinaxar: “in aceasta zi pomenirea Sfantului…” in clipa aceea sa ne sculam in picioare, precum soldatii stau in pozitie de drepti atunci cand se citesc numele fratilor lor eroi cazuti. “in ziua cutare a lunii… soldatul cutare a cazut pe frontul cutare”.

Ca sa simtim evenimentul sarbatorii, nu trebuie sa lucram. In Vinerea Mare, de pilda, daca vrei sa simti ceva, nu trebuie sa faci nimic afara de rugaciune. In lume sarmanii mireni au multe treburi. In Vinerea Mare isi trimit urari: “La multi ani! Sa traiti!”. Nu se potriveste. In Vinerea Mare eu ma inchid in coliba. Precum in saptamana de dupa primirea Schimei Mari, linistea ce urmeaza ajuta, pentru ca harul dumnezeiesc adapa sufletul si schimonahul intelege ce s-a petrecut cu el insusi, tot astfel si la sarbatori mult ajuta linistea. Ni se da prilejul sa ne odihnim putin, sa citim si sa ne rugam. Va veni un gand bun, ne vom cerceta pe noi insine, vom rosti putin si rugaciunea si astfel vom intelege ceva despre faptul dumnezeiesc al zilei.

“Mai bun este putinul celui drept… “

Astazi, din pacate, nu folosim libertatea spre bine, pentru sfintenie, ci pentru laicizare. Mai demult oamenii lucrau toata saptamana, iar duminica era nelucrare. Acum nu lucreaza nici sambata. Dar traiesc duhovniceste mai mult, sau pacatuiesc mai mult? Daca si-ar valorifica timpul lor la cele duhovnicesti, oamenii ar fl altfel, ar fi mai adunati. Noi, oameni nenorociti ce suntem, pe toate le facem in paguba celor duhovnicesti, adica il nedreptatim pe Hristos. Mirenii orice lucru il au de facut, duminica se hotarasc sa-l faca. Cauta vreo duminica pentru lucrul acesta, vreo sarbatoare pentru celalalt, si astfel vine peste ei urgia lui Dumnezeu. Ce ajutor vor avea dupa aceea de la Sfinti? Duminica este zi de corvoada? Chiar si o mica slujire de ar vrea sa ne faca cineva, sa o faca, dar nu duminica.

Nu lasam pe Dumnezeu sa ne calauzeasca. Si tot ceea ce nu se face cu credinta in Dumnezeu, nu are legatura cu Dumnezeu; este ceva lumesc. De aceea si lucrul acela pe care il facem nu are binecuvantare si astfel nu are rezultate bune. Dupa aceea spunem: “Diavolul este de vina”. Nu este de vina diavolul, ci noi nu lasam pe Dumnezeu sa ne ajute. Cand lucram in zile de sarbatoare, dam drepturi diavolului si de la inceput intra in lucrarile noastre. “Mai bun este putinul celui drept decat bogatia multa a pacatosilor“, spune psalmul. Aceasta are binecuvantare, toate celelalte sunt talas. Asadar, trebuie sa avem credinta, marime de suflet si evlavie si cu incredere sa le lasam pe toate la Dumnezeu. Altfel, diavolul ne va pune sa lucram in sarbatori, iar in celelalte zile vom casca gura.

Si sa vedeti cum Dumnezeu niciodata nu-l paraseste pe om. In duminici si sarbatori nu am lucrat si de aceea Dumnezeu niciodata nu m-a lasat, ci si toate treburile mi le binecuvanta. Imi aduc aminte ca odata au venit niste masini de treierat in sat si l-au instiintat pe tatal meu ca vor incepe in ziua de Duminica, intai cu ogoarele noastre, dupa care vor pleca mai departe. Atunci tatal meu imi spune: “Ce sa facem? Au venit masinile”. “Eu nu lucrez duminica, i-am spus. Sa incepem de luni”.“Daca vom pierde aceasta ocazie, ne vom chinui mult cu caii“, imi spune tatal meu. “Nu-i nimic, ii spun. Lasa sa treier pana la Craciun”. Si apoi am mers la biserica fara sa dau importanta faptului. De indata ce masinile au pornit spre locul de treierat, s-au stricat in drum si au instiintat din nou pe tata: “Sa ne iertati dar s-au stricat masinile. Vom merge la Ioanina sa le reparam si luni vom incepe intai de la Dumneavoastra!”. Astfel n-au treierat duminica, ci luni. Multe de acestea au vazut ochii mei.

Daca noi, monahii, nu tinem sarbatorile, atunci mirenii ce sa mai faca?

Ce duh exista mai demult in manastiri! Imi aduc aminte cum mirenii sarbatoreau ziua Crucii pe calendarul nou si dupa aceea aduceau strugurii in Sfantul Munte. Se Intampla ca in ziua cand ajungeau in Sfantul Munte sa avem noi Ziua Crucii dupa calendarul nostru, dar Parintii niciodata nu mergeau sa descarce. Atunci ori se intorceau, ori lasau acolo si caicul si strugurii. La fel se petrecea si cu untdelemnul sau cu lemnele, daca veneau in zi de sarbatoare. Si pe atunci manastirile erau sarace. Dar se gandeau: “Daca va vedea cineva pe calugari ca lucreaza in aceasta zi, ce va spune?”. Preferau de mii de ori sa le ia furtuna, sa se piarda si strugurii si untdelemnul, decat sa le descarce si sa piarda sarbatoarea si sa sminteasca si suflete.

Acum insa… Odata ma aflam la o manastire in ajunul unei sarbatori si descarcam struguri. Dupa aceea au fost trimisi mai multi frati, ca sa calce strugurii. Seara aveau priveghere si au mutat-o. Si era o sarbatoare mare. “La nevoie mutarea legii se face…“, in alta parte, la o manastire care arsese, lucrau duminica la reparatii. Atunci mi-am spus: “Iarasi va arde“. Vad si mirenii lucrurile acestea si dupa aceea spun: “Sarbatorile nu sunt nimic”.

Mai ales noi, monahii, avem trebuinta de multa luare aminte ca sa nu lucram in sarbatori, pentru ca facand asa, pacatuim si noi, dar ne facem si pricina de sminteala mirenilor, pacatuind astfel indoit. Mirenii cauta pretexte ca sa-si indreptateasca pacatele lor. Se poate ca acestia sa lucreze zi si noapte, sa nu tina sarbatorile, iar atunci cand vad o calugarita sau un calugar lucrand in zi de sarbatoare, siliti de o mare nevoie, le spune dupa aceea diavolul: “Vezi ca si calugarii lucreaza. Tu de ce sa nu lucrezi?”, odihnindu-si astfel constiinta. Chiar si o patura sa scuture o calugarita intr-o duminica, de o vad mirenii, vor spune: “Daca lucreaza calugaritele, noi de ce sa nu mergem la serviciu?”. De aceea este trebuinta de multa luare aminte, ca sa nu ne facem pricina de sminteala.

– Parinte, dar daca vine vreun mester sa lucreze intr-o zi de sarbatoare, de pilda la Intrarea in Biserica a Maicii Domnului?

– Intrarea in Biserica a Maicii Domnului si sa lucreze mester in manastire! Nu se potriveste. Sa nu lucreze.

– Parinte, aceasta s-a intamplat pentru ca sora nu s-a gandit sa-i spuna sa nu vina.

– Atunci sora trebuie sa faca canon.

– Parinte, intr-o zi de sarbatoare, dupa priveghere, daca motaie cineva, poate face un lucru de mana si sa spuna rugaciunea lui Iisus?

– Metanii nu poate face? Sa faca metanii ca sa se trezeasca. De ce sa faca lucru de mana?

– Nici duminica, dupa ce si-a facut datoriile lui duhovnicesti, nu poate, de pilda, impleti metanii?

– De ce sa impleteasca metanii? De ce nu te saturi duhovniceste in aceasta zi? Din pacate, intra si in manastiri duh lumesc. La unele manastiri, precum am auzit, in duminici sau la marile sarbatori, de la amiaza merg calugarii la ascultari. De parca ar muri de foame copiii lor sau ar avea datorii si le vor scoate casa la licitatie. Este atat de mare nevoie! Altceva este arhondarul, bucatarul. La arhondaric si la bucatarie este nevoie. Nu se poate sa nu mearga nimeni.

Daca se intampla cateodata sa-mi aduca cineva peste, ii spun: “Ia-l si du-te”. Daca unul aduce peste viu, altul mort, atunci ar insemna sa ma ocup numai de peste? Si aici, daca aduc pestele in zi de sarbatoare si vreti sa-l pregatiti, atunci cum va vetfi bucura de sarbatoare? Va aduceti aminte de Parintele Mina de la Schitul Sfanta Ana? Un pescar i-a adus intr-o duminica dimineata peste pentru praznic. “Parinte, este proaspat“, ii spune. “Bine, dar astazi este duminica. Cand i-ai prins de sunt proaspeti?“, il intreaba mirat Parintele Mina. “Astazi dimineata”, ii raspunde pescarul. “Arunca-i, Raule! Acestia sunt afurisiti”, ii spune Parintele Mina. “Si daca vrei sa te convingi, arunca un peste la motan si vei vedea ca nu-l va manca“. Intr-adevar, pescarul a aruncat un peste la motan si acela si-a intors capul inapoi, aratand dezgust. O astfel de sensibilitate aveau cei de demult.

Astazi vezi la manastiri in Sarbatorile mari muncitori, mesteri… Odata, de Adormirea Maicii Domnului, la o manastire o echipa de mai multi lucratori cu drujbe taiau padurea. Cu toate ca cerul era senin, a venit un nor, au cazut niste trasnete langa taietori, care au fugit cuprinsi de atata frica incat, desi padurea luase foc, n-au mai anuntat. Cu multa greutate au reusit apoi sa-l stinga. In duminica urmatoare iarasi drujbe; de data aceasta doua echipe au urcat in padure. Incendiile sunt urgia lui Dumnezeu, pentru ca taiem lemne in duminici si sarbatori. Si raul este ca nu pricepem. Am trecut dincolo de limita rabdarii lui Dumnezeu.

Daca au nevoie, calugarii sa faca un sirag de rugaciuni, o suta de boabe, atunci Dumnezeu va lumina pe cineva si le va trimite o suta de mii. Lucrarea monahului este rugaciunea. Daca noi, monahii, nu avem incredere in Dumnezeu, atunci cine sa aiba? Mirenii? Dumnezeu se obliga sa-l asculte pe monahul care ii incredinteaza viata sa. Atunci cand eram in obste, se afla acolo un ajutor de econom. Acesta isi facea repede toate treburile, nu era sprinten si nu pleca niciodata din biserica mai inainte de a se termina Sfanta Liturghie. Eu eram mai sprinten, plecam si inainte de terminarea Sfintei Liturghii ca sa pregatesc sinodiconul[2], dar toate imi ieseau anapoda. Uneori mi se varsa ibricul cu cafea, alteori imi cadeau cestile si paharele si se spargeau, toate imi mergeau anapoda. Acela pleca la sfarsitul Sfintei Liturghii, isi facea Sfanta Cruce si credea ca Dumnezeu o sa-l ajute. Si daca il certau, primea cu smerenie. Avea smerenie si se folosea indoit.

In tot cazul, cand oamenii nu se agata de amanunte care nu vatama daca se trec cu vederea, atunci se folosesc si slavoslovesc indoit pe Sfintii pe care ii praznuiesc. Sa luam aminte pe cat putem ca tot ceea ce facem sa nu fie in paguba celor duhovnicesti, ci sa le dam intaietate acestora, ca sa se sfinteasca toate lucrarile noastre si sa avem si binecuvantarea lui Dumnezeu. Daca cineva pune mai inainte treburile si pe urma rugaciunea, pretuieste mai mult cele materiale decat cele duhovnicesti. Iar lucrul acesta dovedeste mandrie si lipsa de evlavie. Lucrul ce se face nu se sfinteste prin falimentul duhovnicesc. Daca vom da intaietate la cele duhovnicesti, Dumnezeu pe toate le va randui. Daca noi, monahii, nu tinem sarbatorile, atunci mirenii ce sa mai faca? Daca noi nu facem cele duhovnicesti si nu rugam pe Sfinti sa ne ajute, cine se va ruga lor? Spunem ca noi credem in Dumnezeu, dar nu avem incredere in El. Daca noi, monahii care purtam rasa, nu respectam Canoanele, ci pe toate le calcam si le necinstim, ce sens mai are atunci viata noastra?

Lucreaza in duminici si sarbatori si ii ajung nenorociri

De obicei, inainte de Vecemia Sarbatorii sau a duminicii inceteaza orice lucrare. Este mai bine sa se lucreze mai mult in ziua de mai inainte de ajun, atunci cand se poate randui aceasta, si sa nu se lucreze dupa Vecernia ajunului. Altceva este sa faca cineva intr-o sarbatoare sau duminica un lucru usor, dupa amiaza, atunci cand este mare nevoie, dar si acesta cu mare grija. Mai demult si taranii care erau la ogoarele lor, de indata ce auzeau clopotul de Vecernie, isi faceau Cruce si incetau munca. La fel si femeile ce stateau acasa, se sculau, isi faceau Cruce si lasau impletitul sau orice altceva lucrau. Iar Dumnezeu ii binecuvanta. Erau sanatosi si se bucurau… Acum au desfiintat sarbatorile, s-au indepartat de Dumnezeu si de Biserica si in cele din urma tot ce scot din munca lor dau la doctori si la spitale… Odata a venit un tata la Coliba si mi-a spus: “Copilul meu se imbolnaveste adesea si medicii nu pot afla ce are”. “Sa incetezi de a mai lucra duminica si toate se vor schimba”, i-am spus. Si intr-adevar, n-a mai lucrat si copilul lui s-a facut bine.

Intotdeauna le spun mirenilor sa inceteze de a mai lucra duminicile si sarbatorile, ca sa nu-i ajunga nenorociri in viata. Fiecare isi poate randui treburile, astfel incat sa nu le faca in duminici si sarbatori. Esenta problemei este sensibilitatea duhovniceasca. Daca exista sensibilitate, se pot afla solutii pentru toate. Si chiar de s-ar pagubi putin din pricina unor schimbari ale treburilor lor, vor primi indoita binecuvantare. Dar multi nu inteleg aceasta. Nu merg nici la Sfanta Liturghie. Sfanta Liturghie sfinteste. Daca crestinul nu merge duminica la biserica, cum se va sfinti?

Din pacate insa, oamenii incet-incet merg inspre a nu mai respecta nici sarbatori, nici nimic. Vezi ca si numele le schimba, ca sa nu-si mai aduca aminte de sfinti. Pe Vasiliki o fac Viki; pe Zoe, Zozo, spunand astfel de doua ori “Zoo”[3]. Au pus sarbatoarea mamei, a lui mai, aprilie… Peste putin vor spune: “Astazi este sarbatoarea anghinarei [4], cealalta a chiparosului, in cutare ziua de nastere a celui ce a inventat bomba atomica sau fotbalul“. Dar nu va lasa Dumnezeu…”

Note:

[1] Troparul cantarii a sasea de la al 2-lea canon al Praznicului Intrarii Maicii Domnului In Biserica – 21 noiembrie.

[2] Incapere mare, speciala, pentru oaspeti alesi

[3] Zoo inseamna animal.

[4] Leguma ce creste in zona mediteraneana.

(in: “Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)

sursa: razbointrucuvant.ro