El a ales România. Sergiu Moroianu – Mister Matematică
În matematică, Massachussets Institute of Technology este vârful absolut. În 1999, din cei 90 de doctoranzi ai MIT, 8 erau din ţara noastră. Sergiu Moroianu (39 ani) este unul dintre ei. Cu un background educaţional remarcabil, ce include, pe lângă doctoratul obţinut la Boston, un master la École Polytechnique din Paris, două postdoctorate, unul la Hamburg, celălalt la Toulouse, matematicianul român este de găsit, astăzi, pe Calea Griviţei, la numărul 21. Aici se află Institutul de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române, pentru care a ales să revină acasă. Și tot aici, locul de unde vor prinde aripi, fără îndoială, noile idei şi idealuri ale acestui personaj cu totul spectaculos, prin nivelul de educaţie la care a ajuns la vârsta sa, prin rezultatele uluitoare pe care le-a avut dintotdeauna la matematică. Povestea lui Sergiu Moroianu este una de spus acelor copii pentru care părinţii lor îşi doresc tot ce poate fi mai bun şi mai măreţ.
Totul a început în holul de la intrare al casei, pavat ca o tablă de şah, cu dale negre şi albe. Îi plăcea să sară într-un picior, pe diagonală. Într-o zi, a remarcat că în acest fel nu putea schimba culoarea dalelor pe care sărea. A fost prima teoremă de conservare pe care a înţeles-o Sergiu Moroianu. Se poate spune că atunci a început şi cariera lui de matematician. Avea câţiva anişori. Trei decenii mai târziu, după ce matematica i s-a dezvăluit, treptat, în cele mai prestigioase instituţii de pe Glob, Sergiu îmi spune despre ştiinţa căreia i s-a oferit şi care i-a oferit, la rândul ei, atât de mult că este „ansamblul cunoştinţelor de natură matematică, adică bazate pe un set de axiome. Prin cunoştinţe, înţeleg legăturile între diferite obiecte de aceeaşi natură”. Îmi dă drept exemplu teorema lui Pitagora: „Într-un triunghi dreptunghic, chiar dacă nu cunoaştem lungimile laturilor, ştim că este mereu satisfăcută o relaţie între ele: suma pătratelor catetelor este pătratul ipotenuzei. Muncitorii ştiu să construiască un unghi de 90 de grade folosind un triunghi cu laturi de lungimi 30, 40 şi 50 cm. Un alt fapt matematic este teorema Gauss-Bonnet: media curburii suprafeţei unei gogoşi în formă de inel (sau tor) este întotdeauna zero, indiferent de cât de deformată ar fi gogoaşa. Pentru a înţelege enunţul, ar trebui, însă, mai întâi, definită curbura Gaussiana”, îşi continuă expunerea matematicianul nostru, cu un entuziasm enorm, de neoprit.
Moroianu, sinonim cu pasiunea pentru matematică
Mereu i-am admirat şi invidiat, recunosc, pe cei care înţeleg matematica. Sergiu te poate face să o iubeşti. Pe loc, dintr-o dată, miraculos. Indiferent câţi ani ai şi cu ce te ocupi. Aşa am păţit eu când i-am aflat povestea şi răspunsurile. În această etapă a vieţii, la 39 de ani, el, Sergiu Moroianu, le caută la Institutul de Matematică al Academiei Române, unde are un program de cercetare pe termen lung . „Sper că articolele mele de geometrie diferenţială globală vor aduce ceva nou în această ştiinţă”, spune. La IMAR, matematicianul aprofundează lucrurile pe care le înţelege şi încearcă să-şi lărgească orizontul, pentru a putea aborda noi probleme. În practică, lucrează la proiecte cu o durată de până la un an, mai ales cele în colaborare, pe teme care îi sunt abordabile şi, în acelaşi timp, interesante. A fi interesant în munca lui este esenţial. Interesul defineşte, de fapt, ce merită şi ce nu merită cercetat. Fiindcă o bună parte a muncii este găsirea subiectelor care să merite atenţia, efortul, timpul, energia. Pe urmă, cercetarea propriu-zisă înseamnă înţelegerea prealabilă a unor rezultate cunoscute din domeniu, identificarea problemelor şi căutarea, în continuare, a unei soluţii, a unui drum logic, cel mai adesea ghidat de intuiţie, spre un răspuns satisfăcător.
Nici nu avea cum altfel Sergiu să-şi afle vocaţia. Ambii părinţi, matematicieni. Fratele mai mare, Andrei, matematician şi cercetător la Paris, unul dintre olimpicii remarcabili ai României, pe plan mondial, cu 3 participări, din care două cu punctaje maxime obţinute. Este limpede că vorbim cu şi despre un matematician înnăscut şi născut într-o familie de elite ale acestei ştiinţe. Îmi punctează clar şi meritul său: „multă muncă, individual şi la cercurile din Bucureşti, care atrăgeau, în urmă cu două decenii, elita elevilor”. La MIT, Sergiu consideră că a ajuns şi datorită calităţii de top a educaţiei şi renumelui mondial al Facultăţii de Matematică, din Bucureştiul anilor ’90. Puţini îşi mai amintesc că aceasta era una dintre cele 50-60 de universităţi de pe Glob din care erau recrutaţi doctoranzii în matematică de către Massachussets Institute of Technology. Cât de important este pentru un om atât de capabil ca el să fie recunoscut oficial? „Sigur că este important! Este plăcut şi stimulant să fii recunoscut de societate. În SUA, a fi student la MIT este ceva care impune admiraţie. În România, cercetătorii au mai degrabă o imagine ciudată în imaginarul colectiv. Un bancher m-a întrebat odată de ce nu fac altceva, cu siguranţa de sine a omului care a găsit răspunsurile la întrebările vieţii…”
„Trebuie să reînnodăm tradiţia învăţământului de dinainte de ’89”
Și-a petrecut jumătate din viaţa de adult în străinătate. „Este destinul contemporan a milioane de români”, îmi aminteşte. Și-a întâlnit soţia la Boston, un oraş care îi este cu atât mai drag. Sergiu Moroianu s-a născut la Bucureşti. A urmat un liceu de informatică, într-o clasă de olimpici. „Deşi nu toţi mergeau la olimpiade, nivelul colegilor mei, la matematică, era impresionant”. Din 1993, a fost plecat din ţară aproape 12 ani: la studii, postdoctorate şi în calitate de visiting professor, la ENS şi École Polytechnique, la Paris. „Am plecat pentru că aşa era tendinţa atunci. Cred că nu s-a schimbat prea mult, între timp”. Ce s-a schimbat, însă, ştim deja. Dezastrul şcolii româneşti, care împinge mult la emigrare, după cum consideră cercetătorul român, nu a fost niciodată mai mare. De ce crede acest matematician de calibru că s-a ajuns aici?
„Păcatul originar”, spune el, „este dorinţa de a ne rupe cu orice preţ de perioada Ceauşescu, refuzând toate aspectele societăţii de atunci. Este şi o greşeală de logică la mijloc. Matematicianul explică: „Pentru a nega un sistem de «n» afirmaţii, este suficient să negăm una din ele, nu pe toate. Dacă regimul comunist era «rău», asta nu înseamnă că toate acţiunile sale erau «rele». Sistemul nostru de educaţie preuniversitară, unul dintre cele mai performante din lume, în anii ’80, a fost distrus sistematic, din motive ideologice, de dragul «reformei». Un concept care, între paranteze fie spus, aminteşte straniu de revoluţia permanentă a lui Troțki. Au fost, practic, eliminate uniformele, s-a încurajat indisciplina. Au fost micşorate salariile profesorilor, motivând astfel şi tolerând corupţia. Au fost introduse manuale multiple, inclusiv la materii nesubiective, precum matematica. A fost acceptată frauda la note, au fost eliminate examenele de treaptă şi de intrare la facultate, pentru a înlătura orice simptom al rezultatelor slabe la învăţătură.
Ce ar trebui să facem, pentru a repara, pare simplu, în teorie, dar contravine ideologiei care ne conduce: trebuie să reînnodăm tradiţia învăţământului de dinainte de ’89, care, la rândul ei, continuă tradiţia interbelică: să reintroducem uniformele, examenele, notele pe merit. Să sancţionăm drastic frauda. Un prim pas a fost făcut prin supravegherea corectă a Bac-ului din 2011 şi 2012. Trebuie continuat. Trebuie renunţat sau nuanţată aderarea la procesul Bologna, prin care se presupune că 60% dintre tineri ar avea vocaţie de studii universitare. Este lipsită de sens o ţară cu 60% «boieri». Trebuie revenit la sistemul în care facultatea era pentru elite: 10% dintr-o grupă de vârstă sau atât cât este nevoie pentru funcţionarea sănătoasă a societăţii. Astăzi, România se scufundă în datorii. A pierdut un sfert din populaţie, şi-a vândut toate bunurile economice. Se aculturalizează, prin adoptarea subculturilor afro-americană şi oriental-balcanică. Este o ţară în derută. În acelaşi interval de timp, proporţia de studenţi s-a înmulţit cu 5. Dacă ar fi folositoare atâtea studii, cred că s-ar răsfrânge pozitiv în jurul nostru. În realitate, este vorba, în cele mai multe cazuri, cu excepţia a aproximativ 10 universităţi cu tradiţie, de false studii, diplome obţinute pe bani, fără niciun conţinut.”
O viziune diferită asupra României de mâine
După masterul (DEA) la École Polytechnique din Paris, „care a durat 9 luni, nu asemeni altor mastere siciliene” şi doctoratul la MIT, Sergiu a revenit la Bucureşti, pentru doi ani. A plecat din nou pentru postdoctorat, la Hamburg şi Toulouse. Și, din nou la Bucureşti. Definitiv, din câte se pare. „Este o axiomă: sunt hotărât să profesez şi să trăiesc în România. Știu că există enorm de multe lucruri pe care le pot face aici pentru binele societăţii.” Dar Sergiu mai ştie ceva: că, în acelaşi timp, există şi forţe importante care se opun realizării lor. Un lucru pe care
şi-l doreşte peste măsură acest matematician este să le împărtăşească şi altora din experienţa acumulată, din tot ceea ce ştie de la cei mai buni. Un mare noroc de a-i fi discipol. Dar drumul pare încă lung până acolo. Posibilitatea ca tinerii români să îl aibă pe Moroianu, conectat cu adevărat la ştiinţa actuală, îndrumător de teză de doctorat este, pentru moment, doar un vis. Deşi are abilitarea din Franţa încă din 2004 (avea 31 de ani când a obţinut-o!), la Bucureşti, acestui cercetător de talie internaţională nu i s-a dat dreptul de a avea doctoranzi. Poate candida la funcţia de profesor universitar în Franţa şi în toate ţările civilizate. Nu şi în România. Și totuşi, aceasta este ţara pe care v-aţi ales-o, îi amintesc, un pic jenată, lui Sergiu Moroianu. „Nu voi acuza niciodată România pentru greşelile politicienilor. Nu România este indolentă şi nedreaptă. Suntem conduşi de impostori, de oameni fără valoare, veleitari şi falsificatori”.
Și atunci noi înţelegem că motivele pentru care lui Sergiu îi este greu să-şi găsească locul într-un mediu atât de viciat sunt masterul lui valabil, doctoratul susţinut sub îndrumarea unei somităţi, la Massachussets Institute of Technology, diploma de abilitare din Franţa, activitatea veritabilă de cercetare în domeniul matematicii.
Epilog
La 8 ani dupa diploma de abilitare obţinută la Paris, Sergiu Moroianu şi-a depus, recent, din nou, la Ministerul Educaţiei şi Învăţământului din România, a doua teză de abilitare. Cu ce şanse? Nu se ştie. “Poziţiile de decizie sunt, din nefericire, deţinute, la noi, de falşi profesori universitari, care acordă titluri de doctor unor falşi doctoranzi”.
În Parlamentul României, peste 25% dintre reprezentanţi au un doctorat. Mulţi l-au obţinut în timpul carierei de politicieni…
Sergiu Moroianu:
„Este plăcut şi stimulant să fii recunoscut de societate. În SUA, a fi student la MIT este ceva care impune admiraţie. În România, cercetătorii au mai degrabă o imagine ciudată în imaginarul colectiv. Un bancher m-a întrebat odată de ce nu fac altceva, cu siguranţa de sine a omului care a găsit răspunsurile la întrebările vieţii…”
„Mă gândesc la ce pot oferi ţării mele şi tinerilor de valoare, necorupţi de sistemul politic care a pervertit, din păcate, şi mediul ştiinţific şi educaţional. Mă gândesc şi la responsabilitatea pe care o am în calitate de beneficiar al unor grant-uri publice, faţă de oamenii simpli care susţin cercetarea din munca lor”.
„Astăzi, România se scufundă în datorii. A pierdut un sfert din populaţie, şi-a vândut toate bunurile economice. Se aculturalizează, prin adoptarea subculturilor afro-americană şi oriental-balcanică. Este o ţară în derută. În acelaşi interval de timp, proporţia de studenţi s-a înmulţit cu 5. Dacă ar fi folositoare atâtea studii, cred că s-ar răsfrânge pozitiv în jurul nostru”.
CHESTIONARUL INCOME
1. Facultatea de Matematică, astăzi…
Astăzi, din păcate, nivelul la Facultatea de Matematică a scăzut mult.
2. Generaţia care îşi ratează bacalaureatul. Ce şanse au la o carieră, la o viaţă satisfăcătoare aceşti copii, dacă jumătate dintre ei nu trec de primul examen important din viaţa lor?
A nu lua Bac-ul este o şansă pentru copiii care nu au învăţat în liceu. Ei află astfel că nu are sens să urmeze o carieră ştiinţifică, intelectuală şi se vor concentra pe o meserie practică. Avem nevoie de mecanici, brutari, constructori, nu numai de funcţionari. Exemplul ţărilor din Vest este edificator: Franţa pune accentul pe studii de masă şi neglijează meseriile practice. Ca efect, are un deficit bugetar şi comercial structural, care o conduce către faliment. Germania, în schimb, valorizează munca manuală şi este primul exportator al lumii. Nu este nicio ruşine să munceşti manual.
3. România va fi, peste câţiva ani, pe mâinile lor…
Este deja pe mâinile lor, din păcate.
4. Iar dumneavoastră, cu o abilitare obţinută la Paris, nu aveţi dreptul de a îndruma doctoranzi acasă. În Franţa, puteţi face asta de 8 ani. Ce i-aţi spune acum ministrului învăţământului?
Ministrul ar trebui să urmărească interesul general, care cere să fie promovată valoarea, nu impostura. Ar trebui să ia act că România a căzut pe ultimul loc, în Europa, la producţia ştiinţifică. În consecinţă, orice diplomă din Europa, cu atât mai mult de la universităţile de vârf din SUA, este, în principiu, mai valoroasă decât o diplomă echivalentă din România şi ar trebui echivalată automat. Ar trebui, ministrul şi funcţionarii din minister, să adopte o atitudine de respect, nu sfidătoare, când se întoarce cineva cu diplome de la universităţi de vârf, din Apus. Ar trebui să renunţe la a mai impune constrângeri care nu promovează valoarea, ci doar vechimea în sistem, cum a fost cerinţa perfidă de a avea două monografii pentru a putea candida la un post de profesor universitar în matematică. În general, criteriile minimale să fie astfel încât să fie satisfăcute de colegii noştri care obţin poziţii echivalente în Occident. Nu putem pretinde să fim mai pretenţioşi decât ţări care ne depăşesc ştiinţific. În realitate, este vorba despre criterii care asigură excluderea tinerilor cu studii în Vest. În ultimii ani, au fost impuse nişte criterii minimale mai realiste pentru fiecare domeniu ştiinţific. Dacă se va renunţa la ele, se va desăvârşi, practic, distrugerea învăţământului în ţara noastră.
5. Știu că sunteţi implicat în proiectul Școala Normală Superioară. Ne puteţi detalia un pic?
M-am bucurat să predau la SNS-B unor studenţi motivaţi. Este un proiect care „plutea în aer”, în anii ’90, dorinţa de a avea în România o universitate de elită dupa modelul École Normale Supérieure. Colegul meu, Nicuşor Dan, fost elev la ENS Paris, i-a propus, într-o întrevedere, preşedintelui Constantinescu să demareze acest proiect, dar nu a ieşit nimic. În 1999, Nicuşor a decis să pornească singur totul. A susținut o muncă uriaşă, într-un moment în care resursele materiale erau cvasi inexistente, în România.
6. Realizări notabile ale SNS-B?
Cea mai de preţ realizare a SNS-B este consiliul ştiinţific, unul care reuneşte oameni de ştiinţă din România şi străinătate, de nivel fără reproş. Pe baza aceasta sănătoasă au fost clădite structura şcolii, găzduită de Institutul de Matematică al Academiei Române şi canalele de finanţare, exclusiv private. Pornită cu 5000 de dolari de la Fundaţia Theta şi cu sprijinul Fundaţiei Anonimul, ulterior beneficiară a unui grant de la Clay Institute, astăzi SNS-B este sprijinită substanţial de Bitdefender.
7. Și statul român?
De fapt, SNS-B a fost şicanată sistematic în cei peste 11 ani de existenţă de structurile statului român. Îmi amintesc o zi când, pentru obţinerea de la Ministerul Educaţiei a unei scrisori care poate ar fi ajutat un elev admis la SNS-B din Ucraina să obţină viza românească, Nicuşor Dan împreună cu directorul şi cu secretarul ştiinţific ai IMAR au aşteptat jumătate de zi pe culoarele ministerului. În final, viza nu a fost obţinută. În 2006, am preluat de la Nicuşor Dan postul de director al departamentului de matematică al SNS-B, fiind urmat, în 2008 şi apoi în 2012, de alţi doi tineri colegi. Este o muncă frustrantă, pentru că e nerecunoscută de structurile statului, dar deosebit de utilă, prin platforma de lansare pe care o dă studenţilor străluciţi ai României. Sunt mândru că am participat, poate prea puţin, la funcţionarea SNS-B.
8. Ce faceţi în timpul liber, dacă aveţi?
Nu am cu adevărat timp liber, nu consider cititul ca pe o distracţie. La noi acasă nu există televizor. Cred că a renunţa la televizor este una dintre condiţiile necesare, nu şi suficiente, pentru o viaţă plăcută Domnului pe acest pământ. Sper că nu dezamăgesc, dar nu doresc să apar la televizor. Mi-am format o atitudine de viaţă în refuzul televizunii, ca mijloc de influenţare. Cred că uitatul la televizor este nociv, indiferent de conţinut.
9. Sunteţi părinte. Astăzi, copiii noştri sunt tot mai răsfăţaţi, într-un mod discutabil. Ce filosofie aplicaţi în educaţia copiilor dumneavoastră?
Copiii au interesele şi motivaţia lor, care le vin din interior. Cu regret am constatat că nu le pot influenţa eu, ca părinte. Ceea ce pot face este să le asigur cât mai multe ocazii să-şi descopere înclinaţiile. Pot să-i feresc de obiceiuri dăunătoare – tv, jocuri pe calculator, moda ţigănească în limbaj, vestimentaţie, muzică. Să încerc să le modelez gusturile prin muzică clasică, să le transmit, atunci când se iveşte ocazia, unele frânturi de istorie, limbi străine, ştiinţe. Dar reuşita în viaţă este un concept vag pentru mine însumi. Nu ştiu ce ar însemna, cu atât mai puţin, pentru copii…
10. Ce ţară v-aţi alege, într-un context ideal?
Sigur că România. Poate ar fi România anilor ’70–’80, cu toate dificultăţile de atunci. Părinţii mei nu au fost membri PCR, am avut o copilărie săracă material, dar o calitate a vieţii pe care nu o mai pot oferi azi copiilor mei. Era o ţară onestă, care muncea şi îşi plătea datoriile. Punctul cel mai criticabil a fost, probabil, restrângerea libertăţilor individuale. Poate părea paradoxal, dar cel mai atrăgător aspect pentru mine a fost absenţa televiziunii ca centru al vieţii oamenilor. Când sunt primit în vizită cu aparatul TV aprins – nu mi s-a întâmplat decât la noi în ţară, niciodată în străinătate – îmi amintesc, cu nostalgie, de Epoca de Aur. Dar sunt convins că România de azi poate să se ridice din nou măcar la nivelul acelor timpuri.
SERGIU MOROIANU
Vârsta: 39 ani
Profesie: matematician
Domiciliu: Bucureşti
S-a întors din: SUA
Ocupaţia actuală: cercetător ştiinţific II la Institutul de Matematică al Academiei Române, visiting professor la ENS şi Ecole Polytechnique din Paris
sursa: incomemagazine.ro