20 septembrie 2012

Cati crestini isi mai doresc sa fie… robii Domnului ?!

„Gandul acesta sa fie in voi care era si in Hristos Iisus, care, Dumnezeu fiind in chip, n-a socotit o stirbire a fi El intocmai cu Dumnezeu, ci S-a desertat pe Sine, chip de rob luand, facandu-Se asemenea oamenilor, si la infatisare aflandu-se ca un om.

S-a smerit pe Sine, ascultator facandu-Se pana la moarte, si inca moarte pe cruce. Pentru aceea, si Dumnezeu L-a preainaltat si I-a daruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; ca intru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti si al celor pamantesti si al celor de dedesubt. Si sa marturiseasca toata limba ca Domn este Iisus Hristos, intru slava lui Dumnezeu-Tatal” (Filipeni 2, 5-11).

Omul nu poate fi decat rob. Greu cuvant pentru majoritatea dintre noi.

Firea omului este roaba lui Dumnezeu, care a facut-o. Astfel, daca pana la cadere, omul nu putea fi rob decat unui singur Stapan, dupa cadere, lucrurile s-au schimbat, astfel incat, fiind inselat, omul a ajuns rob si diavolului.

Libertatea cea dintai il intarea pe om sa aleaga in mod natural binele, fara a simti vreo greutate, insa starea de dupa caderea in pacat, numita gresit tot „libertate”, l-a aruncat pe acesta intr-o continua tensiune, resimtita cel mai evident in alegere dintre bine si rau.

Pana la cadere, omul avea inainte numai binele, putand astfel robi numai binelui, spre odihna si viata vesnica, insa dupa cadere, cand inaintea omului a aparut si raul, acesta a inceput sa aleaga pe cele inselatoare, in locul celor reale.

Drept aceea, lupta omului in aceasta viata nu ar trebui sa se manifeste ca neincetata revolta si stradanie intre „a fi rob” si „a fi liber”, ci in a se stradui sa fie rob cui trebuie. Iar odata dobandita robia catre Dumnezeu, omului i se va lumina mintea, spre a intelege cu adevarat ce inseamna libertatea.

Robind lui Dumnezeu si traind pentru viata vesnica, omul va dobandi libertatea si va avea odihna inca de aici. Robind insa lui Satana si diavolilor, inca de aici omul isi va distruge sanatatea sufleteasca si isi va amenaja iadul. O a treia robia nu exista.

Robia fata de Sfanta Treime

Robia fata de Sfanta Treime ne adanceste personalitatea, unicitatea si puterea peste toata faptura. Sfintii, ca neintrecuti robi ai Domnului, au mers pe apa, au mutat munti, au vietuit langa animale salbatice, au inviat morti si au savarsit nenumarate minuni. Ce minunata robie! Noi insa, sa nu ne dorim atat a face minunile sfintilor, cat mai ales a le urma credinta, faptele si nevointele.

Mantuitorul nostru Iisus Hristos a luat „chip de rob, facandu-Se asemenea oamenilor, si la infatisare aflandu-se ca un om”. El nu a fost rob, caci Dumnezeu fiind, deofiinta cu Tatal, nu avea cui sa robeasca, insa, luand firea umana, in mod real, ne-a aratat noua ce inseamna a robi Domnului. Iar aceasta robia fata de Dumnezeu inseamna a fi „ascultator pana la moarte”.

„Prin respectul nemarginit purtat libertatii umane, ajungand pana la a le arata oamenilor doar fata frateasca a robului, plina de suferinta, si trupul fratesc plin de suferinte de pe Cruce, Mantuitorul Iisus Hristos trezeste in om credinta ca raspuns la dragoste; caci numai ochii credintei recunosc chipul lui Dumnezeu, sub chipul robului” (Vladimir Lossky).

Ce minunat infatiseaza Fericitul Augustin aceasta taina, cand zice: „Doamne, fa-ma robul Tau, ca sa fiu cu adevarat liber.” Fiecare om alege cui slujeste in viata aceasta, pacatelor sau lui Dumnezeu. A fi robul lui Dumnezeu inseamna a dobandi cea mai puternica si autentica libertate. „Robul (stare sociala), care a fost chemat in Domnul, este un liberat al Domnului. Tot asa cel chemat liber este rob al lui Hristos. Cu pret ati fost cumparati. Nu va faceti robi oamenilor” (I Corinteni 7, 22-23).

„Domnul este Duh, si unde este Duhul Domnului, acolo este libertate” (II Corinteni 3, 17). „Stati deci tari in libertatea cu care Hristos ne-a facut liberi si nu va prindeti iarasi in jugul robiei” (Galateni 5, 1). „Traiti ca oamenii liberi, dar nu ca si cum ati avea libertatea drept acoperamant al rautatii, ci ca robi ai lui Dumnezeu” (I Petru 2, 16).

Postul, metaniile, milostenia, iertarea, rugaciunea, etc, toate acestea sunt porunci, iar cel ce implineste poruncile nu poate fi decat rob Celui care a dat poruncile. Astfel, postul ni se face o atat de frumoasa robie, o atat de dulce eliberare! Postind, noi ascultam porunca Mantuitorului si, facand ascultare, dobandim libertatea.

Toti dreptii si sfintii s-au numit pe ei „robi” ai lui Dumnezeu !

„Intoarce-Te, Doamne! Pana cand vei sta departe? Mangaie pe robii Tai! Cauta spre robii Tai si spre lucrurile Tale si indrepteaza pe fiii lor” (Psalm 89, 15, 18). „Adu-Ti aminte de robii Tai: Avraam, Isaac si Iacov, carora Te-ai jurat pe Tine Insuti” (Deuteronom 9, 27).

„Din ziua cand parintii vostri au iesit din pamantul Egiptului si pana in ziua aceasta am trimis la voi pe toti robii Mei (proorocii) si i-am trimis in fiecare zi dis-de-dimineata” (Ieremia 7, 25). „Trimis-a Domnul la noi necontenit pe toti robii Sai prooroci si voi n-ati ascultat, nici v-ati plecat urechea ca sa-i ascultati” (Ieremia 25, 4). „Trimis-am la voi pe toti proorocii, robii Mei, i-am trimis dis-de-dimineata si am zis: Sa se intoarca fiecare de la calea lui cea rea si sa va indreptati purtarile, sa nu mergeti dupa alti dumnezei, ca sa le slujiti, si veti trai in pamantul acesta pe care l-am dat voua si parintilor vostri” (Ieremia 35, 15).

„Iar pe robii Tai nici dintii balaurilor celor veninosi nu i-au biruit, caci mila Ta a venit si i-a vindecat” (Intelepciunea lui Solomon 16, 10). „A venit vremea ca sa fie judecati, si sa rasplatesti pe robii Tai, pe prooroci si pe sfinti si pe cei ce se tem de numele Tau, pe cei mici si pe cei mari, si sa pierzi pe cei ce prapadesc pamantul” (Apocalipsa 11, 18).

Robia fata de Satana

Robia fata de Satana si de diavolii lui ne distruge personalitatea, ne dezbina interior si exterior, ne arunca in neincetate conflicte cu semenii si cu faptura, pierzandu-ne identitatea, odihna si libertatea atat in viata aceasta, cat si in cea vesnica.

O parte dintre ingerii cei buni au ajuns diavoli tocmai pentru ca au incetat de a mai fi robi lui Dumnezeu, iar cum alta cale nu exista atunci, au ajunsi robi lor insisi, chinuindu-se vesnic.

Astfel, diavolul ne dispretuieste profund, singurul motiv al incapatanarii lui de a ne pierde fiind nu atat interesul lui fata de noi, cat ura lui fata de Dumnezeu, fata de Izvorul tuturor bunatatilor. Iar cea mai dureroasa „lovitura” pe care diavolul i-o poate da lui Dumnezeu (singura cred) este aceea de a-i pierde faptura mult iubita, omul.

Cand omul ajunge rob lui Satana, intreaga faptura ii devine potrivnica (hrana, conditiile meteorologice, animalele, etc), aratand prin aceasta iesirea lui din fire, din ordinea fireasca a lucrurilor. Intreaga faptura se revolta asupra marilor pacatosi, fiind oricand gata sa ii sfasie, daca nu ar tine-o Dumnezeu in frau, pana la Judecata, cand si ea va avea un cuvant de acuzare impotriva lor.

Robul si roaba Domnului !

Prilej de intristare mi s-a facut participarea la cateva slujbe, savarsite in unele biserici de parohie.

Astfel, in Sfanta Taina a Cununiei, cand preotul ridica cununiile, spre a le aseza pe capetele mirilor, el ar trebui sa rosteasca: „Se cununa robul lui Dumnezeu Ion, cu roaba lui Dumnezeu Maria, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.”

Din pacate, au fost momente in care nu am auzit aceste cuvinte, ci pe acestea: „Se cununa credinciosul lui Dumnezeu Ion, cu credincioasa lui Dumnezeu Maria, in numele…” Sau, si mai rau, daca poate fi vorba aici de un rau mai mare si unul mai mic: „Se cununa Ion, cu Maria, in numele…”

Oare ne este rusine de a ne mai numi „robii Domnului” ?!

In cadrul Sfintei Liturghii, in momentul impartasirii, preotul este dator sa spuna: „Se impartaseste robul/roaba lui Dumnezeu…” Daca si aici am inlocui cuvintele, dupa bunul nostru plac si dupa mintea noastra din ce in ce mai intunecata, unde am ajunge? Oare nu la a-L robi noi pe Dumnezeu, ca doar suntem in stare?

Greutatea de a nu ne mai vedem stapani si conducatori, ci robi si slujitori, sa ne arate cat de mult mai avem pana la a putea fi vrednici de numele de crestini. Bunul Dumnezeu sa ne dea sa gandim toti la fel, dorind din toata inima sa ii fim robi, spre eliberarea de toate patimile lumii si spre dobandirea vietii celei vesnice.

Teodor Danalache

sursa: crestinortodox.ro