Fa ce spune popa, nu ce face popa!

Aceste vorbe pline de ironie si neadevar, in cele mai multe dintre cazuri, le auzim rostite foarte des de catre exponentii luptei anticlericale si antieclesiale de pe la noi.

Ce-i cu aceasta zicere, totusi? De ce a devenit ea, o expresie de care nu se mai feresc sa o foloseasca pana si unii credinciosi care, totusi, mai trec pragul bisericii?

Sa incercam sa o despicam in doua, pe propozitii pentru a intelege talcul ei; sa facem, cu smerenie, o analiza pe text!

Bineinteles ca, in acest demers critic, e bine sa tragem cu ochiul si la realitate pentru a nu fi contrazisi de evidente, Doamne fereste!

„Fa ce spune popa” este o propozitie corecta, un indemn bun, un sfat folositor. Ceea ce deranjeaza este acest cuvant „popa”, care apare si in a II-a propozitie, iar aceasta a doua parte este cu totul ireverentioasa, jignitoare, nedreapta!

Desigur, ca nu toti preotii sunt popi si nu toti popii sunt niste sfinti de pus in calendar. Daca din aceasta tagma ar face parte doar fiinte perfecte coborate din cer, nascute supranatural, imaculati in viata lor pamanteasca, atunci probabil ca acestia nu s-ar mai numi oameni; apoi nici rai, nici iad n-ar mai fi, nici cer, nici pamant, ci toate ar fi una si toti la fel, o singura specie; ar fi toti – dumnezei.

Pe planeta Pamant locuiesc oamenii, care fiind fiinte evoluate in raport cu celelalte creaturi au menirea de a se desavarsi si de a ajunge la sfintenie, in cele din urma.

Numai ca, acest drum este lung si anevoios, cu urcusuri si coborasuri, alteori intortocheat, chiar si pentru preoti, care sunt si ei oameni, cu aceeasi fire ca si a celorlalti semeni de-ai lor. Preotii nu sunt din alta specie. Si ei intampina aceleasi dificultati in lupta cu pacatele, cu necazurile vietii, ba as zice ca sunt supusi permanent unui asediu cumplit din partea duhurilor rele, intrucat lupta lor cu acestea este deschisa, directa, permanenta.

Nu au mai putine ispite, nu sunt acestea mai mici, iar rigorile vietii sunt mult mai mari, ca si pretentiile, dealtfel, care vin de la oameni; de asemenea si asteptarile din partea lui Dumnezeu sunt pe masura, deopotriva si exigentele morale.

Deci nu este usor sa fii „popa”, asa cum isi imagineaza unii, iar preot este cu mult mai greu. Iar, sa fii sfant, adica ireprosabil in cuvant, in fapta si in gand este un lucru cu totul dumnezeiesc, de care se invrednicesc foarte putini.

Si apoi, bine ar fi sa fie si judecatorii „popilor”, mai intai ei niste crestini adevarati, pe urma ar fi indreptatiti, catusi de putin, sa le ceara acestora socoteala.

Deci, daca nu este usor sa fii ca simplu credincios un om desavarsit sau cel putin exemplar, cum poti tu sa ceri altuia perfectiune!?

Perfectiunea este o stare de continuu progres a carei finalitate dinamica se regaseste in acest progres al fiintelor de a tinde la infinit spre Fiinta absolut perfecta, care este Dumnezeu.

Asadar, desavarsirea nu este un punct terminus, o stare finala, ci este o miscare ascendenta in si spre indumnezeirea creaturilor, deci si a omului. Nici ingerii nu se opresc in cunoasterea lui Dumnezeu, nu s-au asezat static in contemplare, ci sunt mai aproape sau mai departe de Domnul, in asemanare si nu in sensul unei pozitii identificabila in coordonate de spatiu si timp.

Diferenta dintre oameni si ingeri este ca oamenii au pacate, iar ingerii nu, iar diferenta intre sfinti si oamenii obisnuiti este ca, cei dintai nu mai pacatuiesc prin caderea in patimi, desi sunt supusi greselilor si ei, iar cei de pe urma savarsesc pacate fara oprelisti, desi ar putea si ei sa nu mai pacatuiasca.

Diferentele dintre ingerii buni si cei rai sunt multe, insa una este evidenta anume ca, unii au ramas in ascultare deplina fata de Dumnezeu, iar ceilalti nu, chiar daca si demonii „se tem, cred si se cutremura”; primii Il iubesc pe Stapanul lor si Ii slujesc cu credinta, iar cei rai il dispretuiesc si lupta impotriva Lui.

Ceea ce au in comun toate duhurile este aceasta libertate morala, insa cei buni o interpreteaza in sensul unei ascultari statornice, a unei slujiri cu dragoste si smerenie, spre sfintire si desavarsire. Aceasta lucrare se poate realiza printr-o miscare continua spre Izvor ori dimpotriva, se poate „intelege” aceasta libertate in sensul eliberarii de „jugul” Stapanului in avalul pacatului.

Preotii fiind oameni cu aceleasi trebuinte ca toti ceilalti oameni, atat in plan spiritual, cat si in plan material, isi doresc si ei, pentru ei insisi si pentru familiile lor aceleasi certitudini pentru ziua de maine. Majoritatea preotilor au o credinta mai mare decat a celorlalti, se roaga mai mult, postesc, slujesc lui Dumnezeu mai tot timpul, insa pe langa toate virtutile pe care le-au dobandit, mai au si ei cate o slabiciune prin care ii smereste Dumnezeu.

Daca ar fi perfecti asa cum isi inchipuie unii ca trebuie sa fie, probabil s-ar semeti cu o slava desarta greu de suportat pentru cei din jur, apoi ar privi de sus pe muritori cu sentimentul ca ei sunt niste zei infailibili. In felul acesta se pot smeri si ei si se pot apropia de oameni cu mai multa ingaduinta si cu mai multa dragoste, „fiind intru toate asemenea lor afara de har”, ca sa parafrazez. Fara pacat a fost doar Hristos; chiar si sfintii au avut pacate, unii dintre ei au fost si „popi” in Biserica lui Hristos; stim ca „sfintii vor judeca lumea”, tot asa cum si lumea judeca pe „popi”, iar pe preoti ii va judeca Hristos.

Harul preotiei nu-l are nimeni altcineva decat numai „unsii Domnului”, asa ca doar ei pot boteza, cununa, sfinti ape, case, oameni, pot alunga duhurile rele si tot raul din vietile oamenilor. Lucrarea Bisericii si lucrarea preotiei este, de fapt, lucrarea lui Dumnezeu in lume.

„Cine nu va cinsteste pe voi, nu cinsteste pe Cel care va trimis pe voi, adica pe Fiul, zice Hristos, iar cine nu va primeste pe voi, nu primeste pe Cel care L-a trimis pe Fiul Sau in lume, adica pe Tatal. „(Matei, cap.10)

Deci, ce face popa? Pai face si el ceea ce i-a poruncit Mantuitorul sa faca: sa propovaduiasca Evanghelia la neamuri si sa invete pe oameni a trai cu credinta si dragoste. Asadar, face si el ce poate sa faca in conditiile date: daca poporul este cum este, tot asa si conducatorii si „popii”…

Slava Domnului ca sunt si foarte multi preoti, prin care, daca am face si noi ceea ce spun si ceea ce fac ei, ne-am mantui si unii si altii.

Pr. Alin-Cristian Preotu

sursa: crestinortodox.ro