Bancherul care l-a castigat pe Hristos – parintele Ilarion de la Manastirea Crucea
Ion Dan a fost bancher. Si inca unul de top. Ani de zile a gospodarit averea altora conducand filialele unor banci importante. Pana cand a inceput sa isi puna intrebari. Despre sine. Despre lume. Despre Dumnezeu. Asa a ajuns sa faca saltul suprem, imbracand haina monahala la manastirea Crucea din Constanta. Atunci Ion Dan a murit in fata sfantului altar si, in locul lui, s-a nascut parintele Ilarion, cu care am realizat interviul de mai jos.
– Vine un moment in care omul incepe sa-si puna intrebari. Si asa, la acest moment am ajuns si eu. Acum vreo treizeci si ceva de ani am inceput sa-mi pun si eu intrebari cu adevarat, pentru ca la varsta adolescentei eram un pic cam necopt ca sa inteleg ce e cu viata: Cine sunt eu? Ce se intampla cu mine? Ce-i cu lumea asta?
Cum spunea parintele Arsenie: omul trebuie sa-si puna constient sau inconstient, trei intrebari: Cine sunt? De unde vin? Si unde ma duc? Nu stiu cum sa nu-ti pui intrebarile astea! Este firesc. Doar sa fii amputat cumva intelectual sau, stiu eu, afectiv, ca sa nu-ti pui intrebarile astea. Pentru ca altfel ti le pui! Si in momentul in care iti pui intrebari, cauti niste raspunsuri. Si am cautat si eu raspunsuri, ca tot omul.
– Unde?
– Stiu eu? In filosofii, in curente ideologice s.a.m.d. Citeam, citeam, citeam si tot nu eram multumit, nu gaseam ceva care sa-mi dea o certitudine. Si tot citind, am dat de o carte la vremea aceea care se numea Spirit si materie. Un curs tinut de un mare fizician — Erwin Schrodinger — tinut la Oxford, dupa razboi.
Eu primisem, normal, o educatie ateista; asta era in perioada aceea. Sunt nascut in 1956 si am fost educat in anii ’60-’70. Desi mi-aduc aminte ca mergeam cu parintii in concedii, in vacante, pe la manastiri, la biserica nu mergeam si nici ai mei nu mergeau. Nu eram niste crestini practicanti, desi si tata si mama proveneau din familii ortodoxe, erau nascuti la tara, ar fi trebuit sa fie mai apropiati, dar asa era perioada… A fost o perioada in care indepartarea de Dumnezeu si de biserica s-a manifestat cu toata puterea.
Revenind la cartea lui Schrodinger. In ea era un capitol care chiar se chema Spirit si materie, in care el spunea, pur si simplu, intr-un mod inteligibil pentru mine, care aveam acea educatie materialista, ca exista o diferenta neta, clara, intre ceea ce inseamna materie si ceea ce inseamna spirit. Citeam pentru prima data asa ceva. Si a fost un lucru la care eu am rezonat imediat, adica mi-a trezit imediat interesul. Si de acolo, incet-incet, am inceput sa citesc mai mult in domeniul asta si la un moment dat am devenit asa, sa zic, nu crestin, dar macar teist, adica m-am gandit ca intr-adevar exista Dumnezeu.
Trezirea
Si dupa aceea, incet-incet, mai ales inainte de ’89, am inceput sa frecventez biserica, imediat dupa ce m-am casatorit. M-am apropiat destul de mult de biserica, dar tot asa, fara sa am niste convingeri foarte profunde. Nu se intampla brusc lucrurile astea. E o trecere treptata, o descoperire treptata. Si incet-incet, incet-incet, am inceput sa aprofundez, sa citesc mai mult. Mai ales dupa revolutie au inceput sa apara atatea carti din domeniul teologiei.
Atunci am inceput sa merg la Parintele Arsenie Papacioc, din ’91. A fost un moment de cotitura in viata mea. Din momentul ala, lucrurile au mers din aproape in aproape, pana cand viata m-a pus in niste situatii dramatice. Sotia mi s-a imbolnavit si in ’99 a plecat la Domnul. Eu am ramas cu copiii. Si atunci m-am gandit: probabil, daca nu as fi avut copiii, m-as fi lasat de toate, as fi abandonat totul si as fi plecat la manastire. Dar era un gand, imi dau seama ca nu eram pregatit. Acuma, cand imi privesc viata retrospectiv, imi dau seama ca Dumnezeu a randuit lucrurile asa cum este bine.
Indiferent ce ti se intampla si oricat de dureros este, toate ne sunt date spre mantuire, pentru a ne intoarce spre El cu toata fiinta noastra. Dumnezeu te pregateste. Dar nu te ia si te inchide intr-o camera si te tine acolo ca sa nu se intample ceva cu tine. Nu! Te lasa sa te misti, ai libertatea ta de fiecare clipa, dar, in acelasi timp, se intampla cu tine niste lucruri.
Dumnezeu lucreaza foarte… n-as putea sa gasesc un cuvant pentru felul in care lucreaza cu noi: cu foarte multa rabdare si ne pune in fata diverse evenimente, intamplari, lucruri, oameni — caci nimic nu e intamplator, totusi. Cum spunea Parintele Arsenie, ca nimeni nu e niciodata degeaba langa tine. Adica intotdeauna cand e un om langa tine, e acolo cu un scop… Dumnezeu foloseste prezenta acelui om in beneficiul tau. Si tu te poti folosi de el indiferent de cum este el. Noi asteptam numai sa ne apropiem de oameni extraordinari… Nu! Chiar si de un om care este banal la prima vedere te poti folosi. Pentru ca fiecare om are bogatia lui si ori te folosesti tu de el, ori se foloseste el de tine. Intotdeauna exista castig din apropierea a doi oameni. Intotdeauna, orice contact interuman aduce un beneficiu. Noi nu-l vedem de cele mai multe ori. Suntem orbi, pentru ca suntem prea inchisi in noi, prea egoisti. Dar lucrurile astea exista cu adevarat, sunt o realitate.
Si, asa cum v-am spus, m-a pus viata in astfel de imprejurari si a trebuit sa am grija de copii. La inceput nu prea mai aveam eu satisfactii, nici nu mai imi gaseam locul. Simteam ca se intampla ceva cu mine. Frecventam foarte mult manastirile. La un moment dat, cand au inceput sa se infiinteze aici manastiri, m-am apropiat de niste parinti pe care i-a chemat inaltul Teodosie sa mai ridice manastiri in Dobrogea. Zona era foarte saraca in manastiri acum 12-13 ani. Si m-am apropiat foarte mult de ei si la un moment dat abia asteptam sa vina week-endul sa plec la o manastire, sa stau acolo, sa particip la slujbe. Era singura mea satisfactie si multumire.
Continuarea pe razbointrucuvant.ro
