Oameni asemenea demonilor
„Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca dati zeciuiala din izma, din marar si din chimen, dar ati lasat partile mai grele ale Legii: judecata, mila si credinta; pe acestea trebuia sa le faceti si pe acelea sa nu le lasati
Calauze oarbe care strecurati tantarul si inghititi camila!
Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca voi curatiti partea din afara a paharului si a blidului, iar inauntru sunt pline de rapire si de lacomie.
Fariseule orb! Curata intai partea dinauntru a paharului si a blidului, ca sa fie curata si cea din afara.
Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca semanati cu mormintele cele varuite, care pe din afara se arata frumoase, înauntru insa sunt pline de oase de morti si de toata necuratia.
Asa si voi, pe din afara va aratati drepti oamenilor, inauntru insa sunteti plini de fatarnicie si de faradelege.” Sf. Ev. Matei c.23; v. 23-28.
Am început articolul cu câteva versete din Sfânta Scriptură în care Hristos Domnul dojenește, ceartă fățărnicia fariseilor pentru a înțelege că însuși Dumnezeu stă împotriva acestor manifestări înșelătoare.
Observăm că este mult mai ușor să schimbăm ceva ce ține de exteriorul sufletului nostru și mult mai greu la partea lăuntrică unde sălășluiește și tronează dictatorial iubirea de sine cu toate fiicele ei. Riscul mare este atunci când omul devine sau pare virtuos la suprafață și se îneacă în părerea de sine iar părintele arhimandrit Vasilios Bacoianis ne avertizează să nu ajungem:
Oameni asemenea demonilor
Sfântul Ioan Damaschin (sec al VII-lea) spune despre creștini că se străduiesc să biruiască patimile trupești, însă nu fac același lucru și pentru cele sufletești. Astfel, scrie: „Creștinii iau aminte și se feresc de beție, curvie, hoție și altele asemănătoare acestora, însă de patimile sufletești (invidia, ținerea de minte a răului, viclenia, nesimțirea, iubirea de arginți și altele asemenea lor), care sunt mult mai grele decât acestea și care conduc spre starea diavolilor și spre iadul veșnic, nu se îngrijesc pentru a le îndepărta”. (n.r. – iată o realitate a veacului VII, dar ce să mai spunem despre realitățile veacului nostru?)
Interesul deosebit pentru acest subiect manifestat aici de marele teolog al Bisericii noastre este legat de faptul că patimile sufletești „îl conduc pe om spre starea demonilor”. Omul devine în întregime răutate, ură, invidie ș.a., așa cum sunt și demonii.
De aceeași părere este și un alt mare Sfânt al Bisericii noastre, Sfântul Ioan Scărarul (sec. al VI- lea), care zice:
„De nevoie, s-a întâmplat să mă găsesc cândva în afara chiliei unor pustnici. Și când ședeam afară, am auzit dinăuntru pe pustnici vărsându-și toată amărăciunea și mânia împotriva cuiva ce lipsea dintre ei și care-i întristase. Și precum potârnichile scăpate din colivie au năvălit asupra lui, de ziceai că era de față. Și ceea ce i-am sfătuit, din folos duhovnicesc, a fost să părăsească viața eremită, (1) ca să nu ajungă demoni” (Cuvântul 8, 20).
Deși erau în pustie, departe de ispite, deși își țineau trupul curat de curve (ca și cele cinci fecioare nebune), deși posteau, privegheau, cu toate acestea erau în primejdie să devină demoni!
Aceeași părere o are și imnograful sfânt al Bisericii noastre, care zice: chiar dacă rămânem flămânzi cu desăvârșire, dacă nu luăm aminte la patimile sufletești, ne asemănăm cu demonii care niciodată nu mănâncă:
„De bucate postind, suflete al meu, și de pofte necurățindu-te, în deșert te lauzi cu nemâncarea; că de nu ți se va face pricină de îndepărtare, ca un mincinos vei fi urât de Dumnezeu, și demonilor celor răi te vei asemăna, care nici odinioară nu mănâncă. Deci caută să nu faci netrebnic postul, păcătuind; ci nemișcat să rămâi spre pornirile cele fără cale.”
(1)- Înțelegând ca din eremiți să devină vițuitori în obște, să-și continue viața duhovnicească în mănăstire, ca prin mustrarea și învățăturile starețului și ale Părinților să-și vină în simțiri.
Nu te mai suport – Arhimandrit Vasilios Bacoianis – Editura Tabor
sursa: catehetica.ro
