Si eu sunt copilul Lui

Pe acest drum al vietii suntem mereu pusi in situatia de a vedea Adevarul sau minciuna, Binele sau raul, caderea sau ridicarea… Dar pentru a deosebi puterea dumnezeiasca de neputinta omeneasca, avem dovada incontestabila a minunii, care descopera puterea Iubirii de a readuce natura decazuta la starea initiala, la Viata.

„In spatele oricarei minuni exista compatimirea lui Dumnezeu, mila Lui si dragostea pentru zidirea Lui…” spunea Ips. Anthony Bloom, dar din pacate ramanem fascinati de minune ca o intamplare nemaivazuta si uitam ca Domnul compatimeste cu noi, Ii este mila de noi si in acelasi timp ne iubeste mereu!

Nu cred ca exista o imagine mai sfasietoare ca imaginea unui copil decedat, ce este pus intr-un cosciug si urmeaza a fi inmormantat. Nu cred ca poate rezista cineva, oricat de dur si incercat ar fi in viata, sa nu planga. Stiu preoti care nu sunt in stare sa savarseasca slujba inmormantatarii, pentru ca li se pare imposibil a se ruga, fiind clipa care-ti destainuie starea adevarata in care ne aflam: nevinovatia copilariei si consecinta despartirii de Dumnezeu.

M-am intrebat adesea de ce nu este acuzat Hristos ca ar fi avut si copii? Toti acesti „oameni de stiinta” care mereu fac cate o descoperire ce „va zgudui din temelii crestinismul”, nu au anuntat ca au gasit pe copiii Lui? Este clar: pentru simplu fapt ca toti suntem copiii Lui!!!… Exista lucruri pe care le facem constienti si vorbe pe care le spunem inconstienti; si astfel iti dai seama ca in subconstientul fiecaruia din noi – fie crede, fie nu crede – sta marturie, adanc pastrata!, ca suntem copiii lui Dumnezeu toti…

De aceea m-am exprimat spunand „nevinovatia copilariei”, caci fiecare din noi nu este altceva decat un copil pentru Domnul. El este Tatal, iar noi suntem si ramanem pana la sfarsitul vietii noastre, copii. Noi suntem datori cu o scuza, el ne imbratiseaza cu iertare pentru ceea ce facem. Ce parinte nu-si iarta copilul?

„Si acum, Doamne, Tu esti Tatal nostru, noi suntem lutul si Tu olarul, toti lucrul mainilor Tale suntem! O, Doamne! Nu Te mania pe noi foarte si nu-Ti aduce aminte la nesfarsit de faradelegile noastre! Priveste, caci noi toti suntem poporul Tau!” (Isaia 64, 7-8).

Sfantul nu este altceva decat fiul risipitor care se intoarce in Casa Parinteasca si indeplineste dorintele Parintelui cu bucuria recunostintei ce ar trebui sa ne caracterizeze pe fiecare din noi…

Hristos a ascultat rugaciunea lui Iair, insa nu as vrea ca cineva sa creada ca rugaciunea lui nu este ascultata! Sunt multi parinti care si-au pierdut copiii si fara indoiala s-au rugat pentru o minune, dar Domnul „nu a facut nimic”. Asa se pare la prima vedere, iar daca Domnul tace, eu nu pot raspunde in locul Lui… Pot insa sa impartasesc cu voi un gand: care este scopul final, sa traiesti viata sau sa te mantuiesti?… Iar Domnul i-a mantuit!

Un alt aspect pe care-l trecem cu vederea sunt cuvintele Mantuitorului: „N-a murit, ci doarme”, si sigur n-a spus-o din politete, ci cred ca ni se dezvaluie ce este moartea: somn! Cei mai multi dintre noi o considera ca fiind cel mai cumplit lucru pe acest pamant, ceea ce nu ne lasa sa traim viata, tragedia existentei… Si totusi este un simplu somn! O adormire catre grijile lumesti, dar o trecere la cele Ceresti.

Fiecare clipa de somn este o mica moarte, fiecare trezire este ca o inviere… Iar daca somnul este atat de benefic organismului, de ce moartea nu ar fi si ea binefacatoare?! Citeam un articol despre niste cercetari facute in SUA si un sondaj de opinie pentru a intreba cati ani ar vrea sa traiasca in medie omul de azi, iar concluzia dezamagitoare pentru cercetatori: 65-67% vroiau sa traiasca pana la varsta de cel mult 80 de ani; 7-9% pana la varsta de 120 de ani si doar 1,4% vesnic pe acest pamant! (cred ca cei care vroiau sa traiasca vesnic pe acest pamant erau bogati…), restul nici macar nu au fost interesati!

Toate minunile care sunt mentionate in Sfanta Evanghelie si citite iara si iara an de an, au scopul de a ne intari in credinta si a ne trezi sentimentul dragostei. Suntem chemati sa iubim, nu doar sa credem; suntem chemati sa cercetam, nu sa ramanem pasivi; caci fiecare zi poate fi o rascruce si fiecare gand ar trebui sa fie o rugaciune.

Dostoievski spunea ca: „Daca vrei sa vezi Raiul, uita-te in ochii unui copil”, asa si noi, daca vrem sa vedem cat ne iubeste Domnul, sa ne uitam in ochii copilei inviate! Bucuria pur si simplu se revarsa…”

Arhim. Siluan Visan

sursa: crestinortodox.ro