Frumusetea intruchipata en détails

Cu totii admiram frumusetea atunci cand ne intalnim cu ea pe ulita, fie ca surade din spatele unui chip de om, fie ca se adaposteste in oricare din vietuitoarele pamantului, dar si atunci cand transpare din arhitectura unei cladiri sau cand este evocata de un peisaj natural sau dintr-o opera de arta.

Frumusetea pura este un atribut divin si ea a fost si este impartasita creaturilor prin insasi actul creatiei. Ea este o pecete, o urma dar si o haina vazuta a Celui Nevazut care este izvorul intelepciunii, al luminii, al vietii, dar si al frumusetii.

Admirand frumusetea creaturala, contemplam de fapt, pe Creator.

Dumnezeu le-a creat pe toate si „bune foarte” si frumoase. Acesta este un aspect de obiectivitate al frumusetii ca stare nestricacioasa a lumii inainte de caderea omului in pacat.

Dupa cadere, stricaciunea a patruns in creatie si a stirbit ceva din frumusetea primordiala, astfel incat nu toti oamenii mai sunt frumosi si curati ca niste ingeri, nu toate din cele zidite mai sunt in buna randuiala si frumusete, iar in natura se intampla si fenomene meteorologice extreme, care vorbesc mai mult despre stricaciune, decat despre nestricaciune si frumusete.

Cu toate acestea Proniatorul le aseaza pe toate in bunul lor rost, iar natura si Planeta au si ele mecanismele lor proprii de regenerare.

Felul cum privim aceasta frumusete a celor zidite: lucruri, fiinte, oameni si raporturile vazute cu ele este un aspect de subiectivitate al frumusetii, intrucat perceptia tine si de starea lor si de starea noastra de spiritualitate sau dimpotriva, de cadere si decadere.

Expresia „Frumusetea sta in ochii privitorului” arata acest caracter subiectiv al receptarii frumusetii sub orice chip ar fi: natura, opera de arta, creatie artistica, un zambet de copil, un chip de om sau orice din lumea aceasta.

Frumusetea creata are un caracter relativ intrucat depinde de Frumusetea necreata, cea Divina, care o innobileaza pe cea plasmuita de El, dar si pe cea plasmuita de om. Fara Gradinar frumusetea este o floare care ofileste inainte de vreme. Fara Dumnezeu e perisabila, efemera, desi are si potenta de a deveni nemuritoare prin har. Ea poate supravietui prin sufletul care nu piere si nu prin trupul care piere in stricaciune. Oricat de „inflorit” ar fi la tinerete, trupul imbatraneste in tarana…si „se intoarce in tarana, iar sufletul la Dumnezeu care l-a dat”.

Prin neraportare la Dumnezeu si prin degradarea morala a omului se pot perverti si simturile acestuia. De aceea, omul admirandu-si propria frumusete sau pe a altora nu mai este indemnat de starea de nevinovatie si de credinta sa laude pe Dumnezeu, Cel care a daruit frumusete creaturilor Sale.

Lucifer a fost cel mai luminos si mai frumos heruvim din cati erau intre ingerii lui Dumnezeu, insa datorita mandriei dispretuitoare ce nu se cuvenea unei creaturi, a ajuns el sa fie cel mai dispretuit dintre creaturi. Este de invatat si de luat aminte la aceasta lectie ingereasca a frumusetii pierdute din pricina ingamfarii.

Omul impatimit a ajuns sa priveasca „frumusetile” ca un devorator si sa doreasca sa le posede ca bunuri ce pot fi tranzactionate pe piata libera de „frumuseti creaturale”. Frumusetea astazi se poate vinde si cumpara. Exista un adevarat marketing in sensul acesta.

Asadar, frumusetea a ajuns o marfa si au aparut si consumatorii de frumusete. Frumusetea se vinde si se cumpara astazi, en grois sau en détails. Pe unii ii intereseaza cantitatea, iar pe altii, calitatea ei. Orice se poate vinde astazi, daca este frumos ambalat. Si oamenii „se vand” astazi mai usor, daca sunt „frumos ambalati”.

In ce priveste frumusetea omeneasca distribuita pe cele doua dimensiuni, cea fizica si cea spirituala, chestiunea cu pricina se complica datorita, pe de o parte prejudecatilor omului de azi, pe de alta parte, impatimirii ochiului public care nu mai sondeaza adancimile, ci ramane impresionat de invelisuri, de suprafete si de forme.

Una din prejudecati este aceea potrivit careia un om frumos pe dinafara este, cu necesitate frumos pe de-a-ntregul, adica si pe dinauntru, ceea ce este, in cele mai multe cazuri, fals. De ce? Pentru ca astazi este o foarte mare grija fata de trup, de podoabele trupului, de infatisare, ne intereseaza foarte tare cum aratam, dorindu-ne mai pe fata, mai pe ascuns sa fim admirati sau laudati pentru calitatile noastre.

In cazul barbatilor asteptarile sunt mai mici, dar si ei vor sa le fie apreciata puterea ori inteligenta ori vitejia in lupta. Putini dintre ei lupta dezinteresat doar de dragul adevarului sau dreptatii si mai putini care sunt dispusi sa se jertfesca fara a astepta rasplata sau aplauzele spectatorilor mai ales feminini. Toti vor sa fie eroi incoronati sau cu busturile cimentate pe soclurile slavei desarte.

La femei concurenta este mai acerba. Atributul de a fi frumoase si admirate este fundamental si intrinsec cromozomilor XX. A nu fi apreciate aceste calitati este un insuportabil frust. Eleganta, feminitatea, frumusetea atunci cand lipsesc creaza disfunctii relationale celor care nu le poseda, intrucat majoritatea barbatilor devoreaza aceste podoabe ale femeii moderne care le transforma pe posesoare in zeite.

Cultul idolatru de la Templul modern al frumusetilor contemporane s-a nascut datorita impatimitilor, care aseaza femeia frumoasa pe pedestaluri inalte, pe de o parte si mandriei ei si feminismului, pe de alta parte, care-i transforma pe toti idolatrii ei in penibili servi nevertebrati.

Frumusetea astazi ca intotdeauna subjuga minti, inimi, suflete, trupuri si devine astfel o unealta facila in mana duhului desfranarii, care-i imboldeste pe toti. Ea da bice instinctelor si pasiunilor transformate in cai naravasi, ce poarta simturile prin toate hartoapele pacatelor.

Cand trece zeita frumusetii printre muritori, plimbandu-si falos trena fermecatoare, culege lacom ochii bulbucati ai acestora ce devin imediat hrana ei preferata cu care-si imbuiba ego-ul.

Zeitele si zeii spoiti cu frumusete se hranesc cu privirile, cu laudele si cu exaltarile idolatrilor, care prin atitudinea lor nu fac altceva decat ca pun drojdie necurata in aluatul iubirii de sine a zeitatilor antropomorfizate. Apoi ii saruta dracul desfranarii pe bot, caci se apropie lasciv de ei ca sa le soarba balele, ce le curg din gura cascata la vederea afroditelor si afroditilor reali sau virtuali.

Sunt foarte multe zeitati internautice in universul acesta al frumusetilor cosmetizate. Olimpul lor este Net-ul sau Tv-ul. De acolo ne privesc pe noi muritorii cu zambete prelucrate din aparatul foto si din mouse. Unele dintre aceste zeitati au primit darul de a invata si pe altii lucruri pe care ele nu le-au facut niciodata, deoarece sunt „mame” fara copii, familiste necasatorite, credincioase unui Dumnezeu personal, slujind adevarul, dar cu partinire, eroine fara nici un fel de jertfa de sine, induhovnicite nevoie mare si pe tot atat de cosmopolite, pudice si pline de principii, dar care „l-ar face praf” pe Fat Frumos din lacrima intr-o partida de tavaleala, n-au nevoie de nimic din lumea aceasta, dar n-ar strica ca iubitul sa fie nitel bogat, dar si destept si frumos, ca doar se multumesc cu foarte putin…

Din ceea ce poate sa constate oricine, la o analiza mai atenta, majoritatea barbatilor si femeilor care au frumusete naturala sau prelucrata prin aranjamente exterioare, in general sunt persoane cu un egou si cu o mandrie puternice, foarte des sunt aroganti si cu o parere supraestimata despre calitatile personale. Obtin mult mai usor de la viata ceea ce vor, dar si de la oameni, sunt mult mai superficiali in sentimentele lor fata de ceilalti datorita prea multei iubiri fata de sine. Sunt admirati, apreciati mult mai repede si mai usor de catre toti, desi de multe ori nu pentru calitati lor reale, ci pentru frumusetea superficiala, au sanse mai mari sa fie iubiti, laudati, sa-si faca prieteni cu usurinta, desi sunt foarte zgarciti in sentimente, au posibilitatea intotdeauna sa aleaga, dar aleg prost pentru ca sunt inconjurati de lingusitori, de fatarnici sau de devoratori impatimiti, la usa lor bat multi petitori, dar ii trateaza cu un dispret princiar, nu au complexe de inferioritate, ci de superioritate, nu au frustrari si dureri adevarate deoarece nu au suferit din dragoste, ci au creat suferinta adesea pretendentilor nepoftiti, emana siguranta, dezinvoltura si stapanire de sine, iar toate aceste situatii si calitati le transforma in nenumarate avantaje pe care le speculeaza in favoarea lor, mai tot timpul…

Unii/unele dintre acesti frumosi raman singuratici datorita pretentiilor prea mari si exigentelor de ordin estetic, moral sau intelectual, intrucat ei/ele considera ca li se cuvine ceva mult mai bun, potrivit cu valoarea lor. Cei care au o oarecare frumusete sufleteasca si nu doar trupeasca, se abandoneaza in bratele lui Hristos, a Mirelui ceresc, intrucat tot contemplandu-se narcisic in oglinda si imbroboditi cu atatea laude in asteptarea mirelui pamantesc nu raman decat cu aceasta iubire…

Lista lor de revendicari e lunga si asteptarile foarte mari, dar intotdeauna de la ceilalti…

Patologia aceasta a frumusetii reale si de cele mai multe ori inchipuite este dezamagitoare pentru foarte multi…

Astazi, daca ai carte, nu mai ai parte, dar daca ai „frumusete” din parti, poti avea lumea la picioare, din harti, dar nu si pe Dumnezu, pe semne…Si, nu ma refer aici la frumusetea spirituala, care este adevarata frumusete, ci la frumusetea „cea mai dinafara, unde este scrasnirea dintilor”…

Pana la urma virtuos nu este cel care este frumos si nu poate sa iubeasca pe nimeni, ci acela care poate cuprinde in iubirea sa pe cati mai multi oameni si care este funciar orientat spre a darui iubire tuturor, decat spre a cere si a astepta iubirea tuturor.

Gata, fratilor, cu frumusetea intruchipata „en détails” in vorbe, vraji si iluzii, care ne-au ranit vreodata pe fiecare in prea dese difuzii…sentimentale!

As vrea sa vad si eu in lume mai multa bunatate si frumusete intruchipata „en-gros” in fapte, lucrari si actiuni concrete urmand indemnul apostolic: „Neprivind noi numai la cele ce se vad, ci si la cele care nu se vad, pentru ca cele ce se vad sunt stricacioase, iar cele care nu se vad sunt vesnice” (II Corinteni 4,18).

Buni suntem toti la teorie, dar practica ne omoara…pentru ca: „Ce-i frumos si lui Dumnezeu ii place”…

Pr. Alin-Cristian Preotu

sursa: crestinortodox.ro