Barbatul care avorteaza

Barbatul pare sa nu aiba nici o legatura cu crima avortului, asociata de cele mai multe ori numai cu femeia. Adesea, lucrurile sunt vazute in modul urmator: daca femeia este cea care ramane insarcinata, tot ea trebuie sa fie si cea care avorteaza; daca femeia savarseste pacatul, tot ea trebuie sa fie si cea care primeste canon. Dar, oare, femeia ramane insarcinata de una singura ?!

Taina Cununiei, in totalitate, este o slujba care-i uneste pe cei doi miri, pe barbat si pe femeie, „intr-un trup”, precum Dumnezeu a hotarat inca dintru inceput: „Si a zis Adam: Iata aceasta-i os din oasele mele si carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru ca este luata din barbatul sau. De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va uni cu femeia sa si vor fi amandoi un trup” (Facere 2, 23-24).

Atata timp deci cat barbatul si femeia formeaza un singur trup, iar nasterea de prunci este, in egala masura, lucrarea amandurora, pacatul trupesc al avortului nu poate fi socotit decat tot al amandurora, daca nu chiar mai mult al barbatului.

Barbatul si femeia avorteaza, iar nu numai femeia

Precum copilul se zamisleste prin conlucrarea a doi parinti, barbat si femeie, tot asa, el se afla si in responsabilitatea si purtarea de grija a amandurora dintre ei, iar nu numai a unuia, adica a mamei. Pentru aceasta, avortul se arata a fi o crima savarsita de ambii parinti, iar nu numai de unul dintre ei. Avortul este deci o crima savarsita de mama si de tata (calitati atat de nepotrivite pentru acest caz), iar nu numai de mama.

Fiind incredintat unei familii si asezat aproape de inima mamei lui, pruncul este adesea vazut ca o piedica in calea fericirii pamantesti si a comoditatii egoiste a parintilor sai, motiv pentru care avortul apare ca o solutie foarte la indemana. Avortul este o crima mai odioasa chiar decat cea a uciderii unui om nascut deja, caci pruncul, aflat inca in pantece, este complet lipsit de aparare si de libertate.

Barbatul se face vinovat de crima, trebuind a fi supus canoanelor potrivite avortului, nu numai datorita intelegerii atitudinii lui ca nepasare, indiferenta, incuviintare sau chiar fortare a femeii, ci si datorita participarii lui directe la luarea deciziei de „viata sau moarte” asupra copilului sau.

Barbatul este mai vinovat de avort decat femeia

Sfantul Ioan Gura de Aur il face responsabil de avort mai ales pe barbat, care de multe ori urmareste numai desfranare, iar nu unirea curata cu sotia lui, si precum desfranarii i se pun in cale, ca un frau, sarcinile si nasterea de prunci, aceasta se razbuna pe copii, pierzandu-i.

„De ce semeni acolo unde tarina incearca a strica rodul, unde sunt multe doctorii de starpire si unde de multe ori copilul este omorat mai inainte de nastere? Nu am cuvinte indeajuns pentru a numi asemenea fapta criminala, de vreme ce nu numai ca pe copilul nascut il omoara, ci il impiedica chiar de a se naste.

Deci de ce iti baţi joc de darul lui Dumnezeu si te lupti impotriva legilor Lui, iar ceea ce este binecuvantare tu alungi ca pe un blestem? De ce, apoi, prefaci camara nasterii in loc de omor, iar pe femeie, care este data spre facerea de prunci, tu o pregatesti pentru ucidere? Fiindcă pentru a fi placuta si dorita de tine, si pentru a atrage la sine mai mult aur (bunastare materiala), femeia nu se fereste de a face si aceasta (avort), gramadind prin asemenea fapt un foc mare asupra capului tau; caci daca indrazneala este a ei, in acelaşi timp insa si tu esti cauza principala a indraznelii ei.

Cu toate acestea, dupa o asemenea purtare necuviincioasa (desfranare, avort), totusi lucrul acesta pare indiferent multora, ba chiar si multor barbati care isi au femeile lor, de unde apoi si rezulta cele mai mari rele. Caci de multe ori se pun in miscare fel de fel de doctorii pentru starpire, doctorii pregatite nu pentru pantecele unei desfranate straine, ci pentru al femeii nedreptatite; si aici se intind fel de fel de curse” (Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilia 24 la „Epistola catre Romani”).

Barbatul trebuie supus (cel putin) acelorasi canoane privind avortul

Cercetand seria de canoane apostolice, sinodale si patristice, referitoare la avort, am fost intristat vazand ca nu exista nici un canon care sa pedepseasca, in aceeasi masura, pe barbat, ca si pe femeie, pentru aceasta crima cu premeditare.

Dintre toate canoanele referitoare la avort, care au in principal datoria de a arata gravitatea acestei fapte, mentionez aici numai Canonul 21, dat la Sinodul local de la Ancira (314), care precizeaza: „Pe femeile care sunt desfranate si isi omoara fatul si se indeletnicesc cu pregatirea mijloacelor de avort, hotararea de mai inainte (pana la acest sinod) le-a oprit (de la Impartasanie) pana la iesirea din viata si aceasta hotarare se tine indeobste, dar, gasind ceva spre a le trata mai bland, am hotarat ca vreme de 10 ani sa implineasca in penitenta, potrivit treptelor hotarate.”

Nici un canon privitor la avort, din cele parcurse de mine, nu face referire la barbat (la sot), ca la un copartas la crima savarsita de femeie (de sotie). Putem considera ca face referire la barbat, ca vrednic de pedeapsa, numai Canonul 2 al Sfantului Vasile cel Mare, care zice: „Cei care dau medicamente avortive sunt ucigasi. Si ei si cele care primesc otravuri ucigatoare de embrioni.” Printre „cei care dau medicamente avortive” il numar si pe barbat, ca unul care o indeamna sau o ajuta pe femeie la savarsirea avortului.

Inteleg ca femeia este elementul cheie intr-un avort, ea putand sa gaseasca in ea hotararea si puterea de a renunta la toate pentru viata sadita in pantecele ei, inclusiv la insasi viata ei, daca barbatul ar ameninta-o cu moartea, in cazul hotararii ei de a nu-l omora pe prunc, dar asta nu il scuteste pe barbat de pedeapsa (canonul) hotarat criminalului.

Urmand mustrarilor adresate de Sfantul Ioan Gura de Aur barbatului, indraznesc sa spun ca mai mult barbatul, decat femeia, ar trebui sa fie pedepsit pentru avort, ca unul care este cap al familiei si deci inzestrat cu puterea de a-si conduce familia pe calea cea stramta care duce in Imparatia lui Hristos.

Barbatul este vazut de Sfintii Parinti intotdeauna ca fiind mai intarit decat femeia, care este numita „vas slab”. Inca dintru inceput, femeia a fost asezata sub autoritatea barbatului ei, caruia i s-a incredintat datoria suprema de a ii purta de grija si a o iubi in adevar. „Atrasa vei fi catre barbatul tau si el te va stapani” (Facere 3, 16). Motiv pentru care, in timp, s-a ajuns la ceea ce spune Sfantul Apostol Pavel: „Femeia care s-a maritat poarta de grija de cele ale lumii, cum sa placa barbatului” (I Corinteni 7, 34).

Barbatul are deci imputernicirea divina si puterea de a o opri pe femeia lui de a savarsi crima avortului. Din pacate insa, de cele mai multe ori, chiar barbatul este acela care o obliga pe femeie sa-l omoare pe pruncul inca nenascut, precum spune si Sfantul Ioan Gura de Aur: „Caci daca indrazneala este a ei, in acelasi timp insa, si tu esti cauza principala a indraznelii ei.” Nu este deci mai vrednic de pedeapsa barbatul, decat femeia?!

Cred ca, in multe cazuri, sangele varsat al unor prunci nenascuti (avortati), se va cere din mana preotilor duhovnici care nu au avut curajul de a propovadui pe fata faptul ca avortul este o crima ce manjeste intreaga familie, adica atat pe sotie, cat si pe sot, amandoi trebuind sa se pocaiasca cu o pocainta pe masura crimei savarsite.

Deoarece barbatul nu constientizeaza faptul ca avortul este o crima familiala, savarsita de el insusi, in comun acord cu sotia, la Spovedanie, el ar trebui sa fie intrebat de preotul duhovnic: „Avorturi ai facut?”

Teodor Danalache

sursa: crestinortodox.ro