Colindatul, o forma fara fond?

Nu cred ca exista romani nascuti in familii crestine, la sat sau la oras, pentru care perioada colindelor sa nu fie una bogata in amintiri scaldate in bucurie si lumina. Care dintre noi nu a invatat in viata sa macar un singur colind? Cine nu a mers niciodata la colindat? E cineva dintre romani, care sa nu fi primit niciodata bunavestire a colindatorilor? Indraznesc sa spun ca foarte putini, daca nu chiar nimeni.

Cu toate acestea exista romani care parca au uitat toate aceste experiente atunci cand afirma ca din colindat nu a mai ramas astazi decat o simpla forma fara fond. Pe drept cuvant, de la colindul „savant”, ce isi gaseste expresia in concertele de colinde, atat de familiare noua, pana la cealalta extrema, colindatul ca prilej de cersit, tot atat de familiar noua in prezent, toate acestea erau straine peisajului sarbatorilor de iarna din vechime.

Nu doar „vesnicia s-a nascut la sat”, ci si colindul crestin

Sunt de acord cu Lucian Blaga atunci cand afirma ca „vesnicia s-a nascut la sat”. Am fi putut sa nu impartasim aceeasi parere daca Hristos nu s-ar fi nascut intr-o pestera. Insa acest adevar al credintei noastre, ne arata ca locurile smerite, trecute cu vederea, uneori considerate chiar “umilitoare”, pot primi si plamadi nu doar realitati mai presus de ele, ci insasi vesnicia, ba chiar pe „Cel fara de ani”. Iar daca la sat s-a nascut vesnicia, nici colindul crestin nu se putea naste – si dobandi expresia cea mai curata si autentica – in alt loc decat in sanul comunitatilor satesti traditionale.

De-a lungul timpului colindele crestine s-au afirmat ca un adanc de taina al neamului romanesc. In satele de odinioara existau numeroase colinde crestine precum si forme variate, particulare, pe care le lua obiceiul colindatului de la o regiune la alta – uneori chiar de la o localitate la alta – insa, nu exista decat un singur motiv pe care se intemeia acest demers: bunavestire a Nasterii Domnului. Raspandirea acestui mesaj oferea totodata un bun prilej in care comunitatea sateasca isi putea manifesta continuitatea cu trecutul prin pastrarea cu sfintenie a datinilor mostenite de la inaintasi.

In prezent, nu mai exista doar un motiv pentru care se colinda, ci multiple si diverse motive. Aceasta este una dintre cauzele care au facut ca mersul cu colindul sa nu mai fie un eveniment intru totul autentic, insa, nu putem afirma ca este unul si lipsit de fond.

Nici macar scoaterea colindului din contextul sau originar, lumea satului, si pastrarea sa in mediul urban nu fac din colind o realitate lipsita de fond. E drept, la oras colindatul sufera o serie de mutatii si de lipsuri, dar din fericire nu „sufera” o pierdere a esentialului.

„Hristos Se naste, slaviti-L!”, auzim intr-una din catavasiile Nasterii Domnului. Or, tocmai acest lucru se intampla astazi in preajma sarbatorilor de iarna. Ca si in Betleemul Iudeii, Hristos se naste, in „armonii” de cantari ingeresti si omenesti. Precum odinoara, si astazi, crestinii intampina Nasterea lui Hristos cea minunata, inaltand colinde.

Memento pentru colindator

Ce nu ar trebui sa uite colindatorul de astazi este faptul ca in demersul sau se alatura nu numai ingerilor si pastorilor din relatarea biblica, ci, mai mult, se aseamana prorocilor Vechiului Testament si stelei care au calauzit omenirea spre Hristos.

Nasterea Domnului este un eveniment deopotriva prevestit si vestit. Prevestit prin proroci si prin stea, si vestit de ingeri si pastori, dupa ce ni s-a nascut Mantuitorul. Aceste aspecte, reies din textele multor colinde romanesti care, pe de-o parte, „prorocesc” ca „ni se va naste Hristos”, iar pe de alta, binevestesc ca „astazi s-a nascut Hristos”. Indiferent de multimea motivelor pentru care colindatorul purcede astazi a slavi Nasterea lui Hristos, el ramane totusi „proroc” si „misionar”.

Memento pentru cel colindat

Ce nu ar trebui sa uite cel colindat este faptul ca trebuie sa ramana „gazda buna”, „boier”, precum vestesc versurile multor colinde. De asemenea, nu ar trebui sa uite ca aparitia colindelor a avut loc intr-o vreme in care un eveniment nu putea fi aflat din mass-media. O vreme in care vestea era raspandita prin rostirea „fata catre fata”.

Chiar daca noua ne este astazi mai usor sa ascultam colinde la televizor sau calculator, iar despre Nasterea Domnului sa citim in ziar, nu trebuie sa pierdem din vedere faptul ca obiceiul colindatului ne ofera ocazia de a constientiza ca bucuria Nasterii Domnului se cere impartasita cu altcineva. Colindatul trebuie sa ramana un eveniment interpersonal, viu. Or, in mare parte, si de cel colindat tine acest lucru.

Este trist ca, de multe ori, atitudinea noastra, atat a colindatorului cat si a celui colindat, nu este pe masura mesajului si bucuriei pe care colindele ni le pot oferi. Pana la urma, colindatul nu se reduce la – si nu se contorizeaza in – buzunare goale si usi inchise, cat la inimi pline si suflete deschise.

Radu Alexandru

sursa: crestinortodox.ro