Anul Nou 2013 în parohie, cu liturghie la miezul nopţii

Anul nou e un moment de bucurie pentru toţi oamenii, din mai multe motive. E un moment frumos pentru că toţi oamenii se adună împreună, se unesc spre a se veseli, spre a se bucura unii de alţii, pentru a sta în comuniune. E foarte frumos că oamenii vor să treacă într-un alt an, într-o nouă perioadă a vieţii, împreună. Noi avem în noi dorinţa de veşnicie, de bucurie continuă, de fericire nesfârşită. Bucuria oamenilor de Anul Nou intuieşte foarte bine ideea de veşnicie. Căci precum am fost împreună anul ce a trecut, aşa vrem să fim împreună şi în anul nou.

Momentul maxim de bucurie este la miezul nopţii când toată lumea se bucură prin lumini, prin îmbrăţişări, prin felicitări, dar după trecerea miezului nopţiii apare o uşoară întristare, o adiere de părere de rău că noaptea va trece, că bucuria împreună cu cei dragi se va termina şi fiecare trebuie să se întoarcă la casa lui. Toţi am dori poate ca acel moment de maximă bucurie de la miezul nopţii să dureze cât mai mult, să ne veselim cât mai mult cu cei dragi, să stăm veşnic în lumina bucuriei alături de Dumnezeu şi de oameni. Intuiţia noastră asupra acestui moment vine din instinctul sufletului nostru aplecat spre veşnicie. Am vrea ca acel moment de la miezul nopţii să se oprească, să fie mai lung, să fie veşnic, ca să ne putem bucura continuu. Deşi trăim în timp, intuim veşnicia, simţim veşnicia, dorim foarte mult bucuria veşnică.

Creştinii nu au Revelion, în sensul în care se consumă azi Revelionul. Pentru noi, sărbătoarea trecerii în alt an e în fapt lipsită de semnificaţiile lumeşti. Părinţii Bisericii ne sfătuiesc să punem început bun în fiecare clipă a vieţii noastre.

Anul acesta este al doilea, când la miezul nopţii, la cumpăna dintre ani, s-a săvârşit Sfânta Liturghie, urmată de slujba de Te-Deum şi de agapa cu toţi credincioşii.

Pentru noi, creştinii, 1 ianuarie înseamnă punerea numelui Domnului, care după tradiţia iudaică avea loc la 8 zile de la naştere. E ziua în care pentru prima dată, aşa cum vestise Sfântul Arhanghel Gavriil, Domnului I se spune Iisus. Mai sărbătorim noi, ortodocşii, şi pe Sfântul Vasile în această primă zi calendaristică a anului. Atât de popular în popor, Sfântul Vasile şi-a găsit loc până şi în urături. Cândva nu era familie fără un Vasile. Are sfântul un cuvânt minunat, care zice: Anul îţi va merge bine, nu când tu vei zace băut în ziua cea dintâi a lui, ci când atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu. Nu beţia înseninează, ci rugăciunea, nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtuna, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte.

Acela aduce nelinişte în inimă, acesta alungă zgomotul; acela întunecă mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea, care înainte era departe, acesta ia grija, care este de faţă. Căci nimic nu poate aşa de tare însenina, ca învăţătura înţelepciunii, de a preţui puţin lucrurile cele de acum, a ţinti la cele viitoare, a recunoaşte cele pământeşti ca trecătoare şi a nu le socoti statornice, nici bogăţia, nici puterea, nici cinstea, nici măgulirile. Dacă tu posezi astfel de înţelepciune, atunci poţi să priveşti pe un bogat, fără ca să-l zavistuieşti, poţi să ajungi la nevoie şi la sărăcie şi, totuşi, să nu pierzi curajul.

S-a împământenit obiceiul ca la finele unui an să ne facem un bilanţ. Ce-am realizat, ce n-am realizat. Cât de bun sau greu ne-a fost anul ce se încheie. Facem cu atenţie planuri pentru următorul an. Uneori propunerile ne sunt măreţe. Unii se adâncesc în depresii, înţelegând că mică le-a fost înaintarea în ale lumii. Pentru noi, bilanţul realizărilor nu se încheie la final de an, ci cu fiecare spovedanie. Atunci, din registrul vieţii noastre sunt şterse cele rele, pentru a lăsa loc doar celor bune. Şi nu doar la început de an ar trebui să ne dorim să fim mai buni, ci în fiecare clipă a vieţii noastre.

 Mai multe fotografii puteţi vedea pe albumul parohiei.