Gandirea evolutionista

Inainte de a fi transformat in stiinta, evolutionismul a aparut in gandirea umana filosofic. Si desi unii doresc sa modifice realitatea afirmand ca evolutionismul este o teorie noua, in fapt el provine cel putin din perioada filosofiei grecesti clasice. Ce este mai nou insa este ateismul si nu este o coincidenta faptul ca evolutionismul modern si ateismul se completeaza reciproc perfect in perioada noastra.

Originea filosofiei evolutioniste

Pentru a intelege de unde vine si incotro merge gandirea evolutionista, este util sa ne referim la originea ei.

Primele mentiuni evolutioniste le gasim la Anaximandru, filosof grec din secolul VI i.Hr., urmat de Empedocle, Democrit si chiar Aristotel, care credea ca s-a trecut spontan de la neviu la viu prin niste elemente intermediare si ca plantele sunt verigi intermediare intre obiectele neinsufletite si animale.

Acestora le-au urmat alti filosofi care au extins gandirea predecesorilor lor sau au emis teorii noi. Toate aceste teorii au fost insa razlete si destul de singulare, pana in vremea in care, dupa Revolutia Franceza, iluminismul a creat un cadru perfect pentru aparitia gandirii „autonome”, adica separata de Dumnezeu. Pana atunci, oamenii de stiinta traiau cu adevarat o admiratie profunda in fata creatiei. Exemplele in acest sens abunda, oamenii de stiinta deseori exprimandu-se precum Lordul Kelvin, care spunea ca „probele fizice despre o actiune inteligenta, despre un plan oranduitor din partea divinitatii, s-au inmultit atat de mult imprejurul nostru, incat, daca uneori indoielile metafizice ne indeparteaza temporar de la aceste dovezi, ele revin cu o forta irezistibila. Ele ne arata ca natura este supusa unei Vointe libere si ca toate lucrurile vii depind de un Creator si de un stapan etern al lumii”.

Iluminismul si evolutionismul

Vremurile insa erau in schimbare si autonomismul – gandirea separata de Dumnezeu – avea nevoie de un sprijin filosofic despre aparitia vietii. Cata vreme omul putea privi in jur minunandu-se de armonia si inteligenta creatiei, ruperea de Dumnezeu era foarte dificila.

Printre primii care au lansat teoria evolutiei in forma filosofica moderna a fost Erasmus Darwin, bunicul lui Charles Darwin, care a enuntat practic credinta intr-o origine comuna a vietii. El credea deja nu doar intr-un stramos comun, dar si intr-un univers vechi de milioane de ani. Se observa ca, deja, filosofic el abandonase invatatura biblica despre creatia lui Dumnezeu.

Curand dupa el, Cavalerul de Lamark si Charles Lyell au emis noi teorii care veneau in continuarea gandirii lui Erasmus Darwin. Desi nesprijinindu-se decat pe speculatia filosofica, aceste conceptii care aveau darul de a contracara invatatura crestina au fost evident imbratisate de gandirea lipsita de Dumnezeu.

De aici pana la evolutionismul lui Charles Darwin nu a fost decat un pas. Darwin a emis teoria selectiei naturale, ca motor al schimbarii prin supravietuirea celui mai adaptat. El a preluat practic ideile filosofice ale bunicului sau si nu a facut decat sa imagineze un mecanism naturalist, bazandu-se doar pe observarea adaptarilor organismelor vii, inauntrul aceluiasi „fel”.

Vedem astfel conturandu-se si luand forma consacrata gandirea evolutionista. O vedem conturandu-se ca pilon al gandirii autonome, ca factor esential in fundamentarea ulterioara a ateismului si ca motor al secularismului.

Putem considera asadar ca evolutionismul este un produs al iluminismului. Nu ne putem gandi la evolutionism separandu-l de cauza sa primara, care este „emanciparea omului” pana la stadiul de luptator impotriva lui Dumnezeu, dupa cum vedem ca a ajuns el astazi.

Copiii evolutionismului: ateismul, nihilismul si crimele nazismului si comunismului

Daca Hristos ne invata ca exista un criteriu foarte clar dupa care putem judeca valoarea lucrurilor, si anume dupa roadele lor, privind evolutionismul prin aceasta prisma ne vom elucida asupra valorii sale, ca idee filosofica dar si ca stiinta.

Cum aratam si mai sus, evolutionismul a oferit lumii o parghie pentru fundamentarea gandirii autonome fata de Dumnezeu, adica pentru aparitia ateismului. Privind inapoi in istorie, observam ca ateismul nu a existat niciodata ca si conceptie despre viata. Pentru aparitia lui a fost nevoie de aparitia materialismului, fundamentat pe aparitia ne-spirituala a vietii, conceptie intemeiata integral pe evolutionism.

Unul dintre copiii timpurii ai evolutionismului a fost materialismul dialectic, propus de Friedrich Engels care a gasit in lucrarile lui Darwin temeiul necesar pentru teoriile sale materialiste. Impreuna cu Karl Marx, ambii intemeindu-se pe darwinism au pus bazele comunismului. Iata cum descria Engels demersurile lui Marx, la catafalcul acestuia: „Asa cum Darwin a descoperit legea evolutiei in natura organica, la fel Marx a descoperit legea evolutiei in istoria umana”.

Vedem astfel cum gandirea evolutionista produce un prim “rod” extrem de nociv, care a aruncat practic in bezna o mare parte a lumii in secolul XX (continuandu-se, din nefericire si astazi).

Intemeiat pe ideea ca omul este produsul evolutiei, filosoful german Friedrich Nietzsche va declara “moartea lui Dumnezeu” si va intemeia o filosofie a nimicului, a ne-existentei. Filosofic, nihilismul este capatul evolutionismului, este concluzia filosofica a gandirii evolutioniste. In locul gandirii crestine in care omul este incununarea creatiei pe care a realizat-o Dumnezeu, nihilismul propune o gandire in care adevarul a disparut.

Acest nihilism, oricat de absurd ar parea la prima vedere, este fundamentul societatii actuale. Nihilismul l-a alungat pe Dumnezeu din creatie si a aruncat crestinismul la marginea societatii. In aceasta gandire – care vedem cat de comuna este astazi – credinta a devenit un surogat pentru stiinta si un fel de „reazem psihologic”, in cel mai bun caz. De aceea ea este astazi privita in acelasi rand cu sportul, divertismentul, astrologia sau vrajitoria.

In aceste conditii, nu trebuie sa ne miram de crimele pe care le-a produs de exemplu nazismul. In ultima analiza, temeiul doctrinar al nazismului nu a fost decat evolutionismul. El a stat la baza ideii de puritate a raselor, pe baza careia s-a putut realiza un adevarat program de exterminare a unor etnii, pentru a evita diminuarea puritatii rasei ariene. Hitler considera ca este bine ca selectia naturala – in cazul oamenilor – sa fie ajutata, astfel incat puritatea rasei sa se obtina mai rapid, ramanand in viata doar cei puternici.

De altfel, insusi Charles Darwin era promotor al ideii de rase inferioare, chiar titlul cartii sale de capatai fiind „Despre originea speciilor prin selectie naturala, sau pastrarea raselor favorizate in lupta pentru existenta”. Unii dintre discipolii sai au dus mai departe decat el aceste idei, creand astfel cadrul favorabil aparitiei rasismului extrem.

Evolutionismul crestin

Sub presiunea stiintei moderne care a adoptat filosofia evolutionista incercand sa-i gaseasca un corespondent stiintific, o parte a crestinilor – printre ei si teologi – au considerat ca aceasta teorie poate fi impacata cu credinta Bisericii, dand astfel nastere asa-numitului evolutionism “teist” sau “crestin”.

In fapt, aceasta credinta este atat de raspandita printre crestini, incat multi sunt de parere ca Dumnezeu a ales sa il creeze pe om prin milioane de ani de transformari. Aceasta credinta apare insa din doua motive. Primul dintre ele este primirea evolutiei prin educatie si prin catalogarea ei ca “stiinta”, fara a se mentiona latura ei eminamente filosofica. Cu alte cuvinte, in sistemul educational nu este prezentata si istoria ideilor evolutioniste, astfel incat inca de la inceput sa intelegem de unde au provenit acestea.

Al doilea motiv, mai grav chiar decat primul, este insuficienta cunoastere a teologiei, indeosebi a activitatii Sfintilor Parinti. Parintii au aratat ca nu este dat oricui sa teologhiseasca, dar ca in acelasi timp fiecare crestin este dator sa incerce pe cat posibil sa inteleaga ceea ce crede, in duhul credintei noastre, adica in Duhul Sfant, nu doar in litera.

Legat de acest subiect, Parintele Serafim Rose arata ca “Parintii au avut o filosofie, si cu adevarat o teologie, care include problema evolutiei si arata absolut limpede ce anume trebuie sa creada crestinul ortodox despre acest lucru. “Evolutia” nu e o “erezie”, nu mai mult decat este budismul o “erezie”; dar ea include, implica si presupune atat de multe erori si pareri false, incat este total incompatibila cu crestinismul ortodox”.

Aceste erori si pareri false sunt aceleasi care au fundamentat derapajele extreme citate anterior, si din acest motiv introducerea in teologie a evolutionismului nu face decat sa creeze o monstruozitate logica, care are ca efect masacrarea nu doar a teologiei, dar si a cuvintelor Sfintei Scripturi.

Cei care incearca sa puna de acord evolutionismul cu Sfanta Scriptura, de obicei, fie arunca o umbra de indoiala asupra caracterului revelat al Cartii Facerii (intrucat, la o analiza atenta, sub nicio forma nu se potriveste istorisirea zilelor creatiei cu erele geologice), fie lovesc fara mila in teologia Sfintilor Parinti. Aceasta ei o fac fie trecand-o cu vederea cu totul (sau “in cel mai bun caz” rupand citate din context), fie considerand ca Sfintii Parinti nu au avut ocazia sa “beneficieze” de noua teorie evolutionista. Astfel, tocmai pe ei, pe cei mai inalti Sfinti ai lui Dumnezeu, pe cei pe umerii carora s-a sprijinit intr-o vreme toata Ortodoxia (precum Sfantul Vasile cel Mare), evolutionistii ii desconsidera atat de mult incat li se pare ca Duhul Sfant i-a ocolit tocmai in aceasta privinta atat de importanta.

In cele din urma, privind lucrurile in perspectiva, luand in considerare cele descrise in sectiunile anterioare, intelegem ca introducerea evolutionismului in Ortodoxie este precum o sinteza intre crestinism si ateism.

Concluzie

Vedem asadar cat de mult rau a produs in istorie gandirea autonoma (fata de Dumnezeu). Ea este baza si cauza directa a aparitiei evolutionismului. Raul cel mare care s-a produs in gandirea actuala – incepand din epoca iluminismului si culminand in prezent – nu este evolutionismul, care este doar un produs secundar ajutator, ci scoaterea lui Dumnezeu din mintea omului si inlocuirea Lui cu preocuparile materialismului.

Aceasta apostazie este mostenirea efectiva a evolutionismului si singurul remediu este reobisnuirea mintii omenesti cu Dumnezeul creatiei Sale, Cel care “in timp ce gandeste, creeaza; iar gandul se face lucru, realizandu-se prin Cuvant si desavarsindu-se prin Duh” (Sfantul Ioan Damaschin).

Numai cugetand cu gand drept la creatia nemijlocita a lui Dumnezeu omul poate intelege in adevar purtarea de grija a lui Dumnezeu si planul Sau cel vesnic, care este unirea Sa cu noi, prin Fiul, in Duhul Sfant.

Paul Cocei

sursa: crestinortodox.ro