Moartea, ca subiect de presa

Marturisesc ca nu sunt un mare consumator de tv, preferand sa-mi ocup putinul timp liber pe care-l am cu alte activitati. Cu toate acestea, nu am putut sa nu urmaresc, recunosc, mai mult din curiozitate, pentru a vedea pana unde se poate ajunge, modul cum a fost exploatat mediatic un subiect de larg interes public, cu impact in viata fiecaruia dintre noi (puneti dvs. ghilimelele de rigoare), anume moartea unui om, fie el si Sergiu Nicolaescu.

Cu totii avem familii, tuturor ne-a murit cineva drag la un moment dat, bunici, poate parinti, o ruda apropiata, pentru toti acest lucru a insemnat o tragedie, o drama, momente de durere si tristete, in care nu ne-am dorit altceva decat sa avem in jurul nostru familia, pe cei dragi, care ne pot alinia intr-un fel suferinta.

Aceste aspecte se pare ca nu au contat sau au contat mult prea putin pentru unele televiziuni, care s-au napustit, in lipsa de alte subiecte, sa disece viata dar mai ales moartea regizorului Sergiu Nicolaescu. Sigur, poate unii vor spune ca a fost o personalitate a vietii publice si mereu in atentia mass-media. Da, pot fi de acord cu acest lucru insa asta nu se substituie decentei si, pana la urma, deontologiei profesionale. In fond si la urma-urmei, o familie nu l-a putut plange pe cel disparut, nu s-a putut reculege la capataiul celui trecut la cele vesnice pentru ca reflectoarele erau permanent indreptate asupra sa, pentru ca orice lacrima sau suspin erau analizate de ”specialisti in vorbe”, pentru ca oamenii dadeau buzna sa vada sicriul mai ceva ca la un hypermarket care anunta promotii si reduceri, fara a mai pune la socoteala huiduielile ca pe stadion la adresa familiei care s-au auzit la Crematoriul Vitan-Barzesti ca urmare a deciziei de incinerare a celui decedat.

Spunem ca suntem crestini dar numai crestineste nu ne comportam, am uitat de compasiune, de intelegere, de sentimentele umane la moartea unui om. Ne facem zeci de cruci in biserica dar cand parasim sfantul lacas din cel mai mic motiv facem un prilej de galceava cu aproapele nostru. Sub pretextul unui asa-zis interes public (pe care eu personal nu-l vad) este invadata viata privata, se intra cu bocancii in spatiul intim al unei familii, si asta in momente de durere pentru aceasta. Ca sa nu mai vorbim despre educatie, capitol la care am putea spune ca unii compatrioti sunt inca in evul mediu.

Facand o paralela, e adevarat, un pic fortata, privind acele imagini cu imbulzeala din jurul cosciugului, imi aminteam fara sa vreau de modul solemn, de respectul aparte, in care au decurs, cu multi ani in urma, intr-o alta tara, funeraliile pentru Lady Di, cum sute de mii de britanici isi exprimau recunostinta, gratitudinea, aruncand pe cortegiul funerar flori albe de trandafir, chiar daca multi englezi nu fusesera de acord cu viata particulara a acesteia iar tabloidele nu ratau nicio ocazie pentru a prezenta stiri sau fotografii asa-zis compromitatoare. La noi, sotia senatorului a fost intampinata cu ”Huoooo! Arza-te-ar focul! ; RU-SI-NE! RU-SI-NE!!!, ceea ce m-a facut inca odata sa realizez totusi prapastia uriasa care se intinde intre noi si lumea civilizata.

Iar aici intervine si partea de vina a mass-media, daca nu in totalitate, a unei bune parti a sa. Sigur, m-as fi asteptat sa vad in studiourile televiziunilor critici de film, oameni de cultura, actori, fosti sau actuali regizori care, eventual, sa analizeze, sa dezbata, ceea ce a lasat in urma Sergiu Nicolaescu, creatia sa, opera sa, cu bune si cu rele, macar din consideratie pentru memoria acestuia. Am vazut in schimb insa politicieni, avocati, medici, sociologi, care discutau ore intregi daca Sergiu Nicolaescu a fost sau nu omorat, de ce a fost incinerat si nu ingropat (lucru care tine, dupa umila mea parere, strict de dorinta celui raposat si care nu intereseaza pe nimeni din afara), ce avere a lasat in urma, cine va beneficia de averea acestuia, aventurile din tineretea sa, existenta unui fiu nelegitim care ar revendica nu stiu ce, de ce si-a parasit prima nevasta sau de ce actuala sotie era imbracata in pardesiu alb. Acestea erau subiectele de discutie, subiecte titrate cu litere mari, de-o schioapa drept Breaking News. Iar atunci m-am intrebat care este de fapt rolul mass-media, care este menirea sa in Romania, de ce subiecte periferice, marginale, de mahala pana la urma sunt abordate cu asiduitate, intens promovate, desfacute in zeci de parti iar aspecte esentiale, cele cu adevarat importante, cele care conteaza si care ne afecteaza cu adevarat viata sunt lasate de-o parte sau tratate superficial.

Nu vad talk-show-uri despre solutii la lipsa locurilor de munca, despre somajul din ce in ce mai ridicat in special in randul tinerilor in directa legatura cu cresterea ratei infractionalitatii, despre exodul medicilor, despre fenomenul alarmant al consumului de droguri in randul adolescentilor, despre cresterea accentuata a preturilor, despre cazurile de malpraxis din spitale care se inmultesc ingrijorator, despre problemele sociale si economice importante, in schimb am vazut cum un om a fost `ciuruit` post- mortem intr-o sarabanda de emisiuni si articole de presa care s-au derulat pe parcursul a doua saptamani cu o energie care ar fi putut sa slujeasca o cauza mai buna. Desi as avea un raspuns la aceste intrebari, prefer sa nu-l fac public pentru ca ar fi prea crud.

As incheia doar cu versurile elocvente dintr-o poezie a lui Aurel Storin: „…Mintim mai subtil. Hohotim dureros./Ne facem, nepasatori, meseria./ Vedem ca-i urat, Si rostim: Ce frumos!/ Nu mai e loc pentru Ave Maria…”

Adi Ionescu

sursa: crestinortodox.ro