Multumesc!

Cert este un lucru: exista boli! Suferim fie recunoastem, fie nu recunoastem; iar boala se poate rasfrange asupra trupului, a sufletului si chiar a mintii. Suntem intr-o continua cautare a vindecarii, dar numai atunci cand am constientizat faptul ca suntem bolnavi.

Regret ca suntem dispusi sa cerem ajutorul Domnului numai cand avem nevoie de vindecare sau de o implinire a unei dorinte, cerand cu speranta si traind cu credinta numai in acele clipe. Nu este o rusine a cere, este o lipsa de smerenie.

Caci, iata, suntem martorii unei noi minuni pe care Mantuitorul o face astazi „Intrand intr-un sat, L-au intampinat zece leprosi care stateau departe. Si au ridicat glasul si au zis: Iisuse, Invatatorule, fie-Ti mila de noi! Si vazandu-I, El le-a zis: Duceti-va si va aratati preotilor. Dar pe cand ei se duceau, s-au curatit”. ( Luca 17, 12- 14); ne impartasim prin cuvant si calatorim in gand cu El, traim fara sa ne dam seama de bucurie, dar bucuria sporeste credinta… Toate sunt minunate si Lui Dumnezeu slava!

Ascultarea de cuvantul Domnului nu face altceva decat sa vinndece toata durerea si intristarea, sa repuna omul in starea in care poate slujii atat omului, cat si Lui. Chiar daca nu am realizat ca numai Harul Lui Dumnezeu ne ajuta atunci cand ne aflam incercati de suferinta, cred si marturisesc ca fara Mila Lui Hristos nu am putea ajunge nici pana la sfarsitul unei zile! „Fara de Mine nu puteti face nimic”, fara credinta suntem orfani , fara dragoste suntem deprimati…

„Iar unul dintre ei, vazand ca s-a vindecat, s-a intors, si cu glas mare slavind pe Dumnezeu. Si a cazut la picioarele Lui Iisus, multumindu-I” ( vers. 15, 16)! Multumindu-I…

Cati oare dintre noi Ii multumim? Cati dintre noi nu au trait vindecarea si s-au bucurat, dar nu au multumit Lui? Oare nu mai putem face nici acest gest infim prin care sa ne „innobilam” si noi??!… Nu exista gest mai frumos si mai delicat, nu innobileaza pe om mai mult decat acest „multumesc!” Si nimic nu poate fi mai patrunzator in sufletul celuilalt decat acest „multumesc!”…

Multumesc Domnului pentru toate cele bune si cele “rele” din viata mea! (intentionat este pus cuvantul in ghilimele, pentru ca adesea gandeam in ultimul timp ca diferenta dintre noi si Dumnezeu este ca noi vedem raul in tot ce ni se intampla, dar El vede binele, caci ne apropiem de El.) Iar pentru mine cel mai bine este sa fiu pe Calea care duce la Adevar si ajunge la Viata.

Multumesc Domnului ca mi-a indeplinit dorinta de a slujii Lui si fratilor mei! Cu toate caderile si deznadejdile, cu toate tristetile si incercarile grele prin care trecem, dau slava lui Dumnezeu ca mi-a dat puterea sa continui.

Multumesc Domnului ca ma binecuvanteaza in fiecare clipa, ca nu-Si intoarce fata Lui de la mine nicicand… Sunt neputincios si delasator, dar gaseste intotdeauna o modalitate de a ma intoarce pe Cale, de ma tine aproape de El. Este foarte greu cand te simti parasit si obosit, inconjurat de ganduri ce ti se infig ca niste cuie in minte; dar strigatul nu-mi este-n zadar, caci El m-asculta, dar tace lucrand in viata mea.

Multumesc tuturor ce m-au ajutat, ma ajuta si cu care cred ca ne sprijinim unul pe celalalt sa fie cuvantul Domnului citit, impartasit si trait. Prin aceste sarace si omenesti cuvinte, nadajduiesc ca Dumnezeu imi va ierta stangacia. Nu pot sa vindec, dar pot sa bucur; nu pot sa indrept, dar pot sa ma rog; nu pot sa cer, dar pot sa multumesc.Si daca eu pot, poti si tu!

Nu ma pot ruga daca nu Ii multumesc intai Lui Dumnezeu pentru toate, nu pot progresa in viata daca nu sunt recunoscator pentru cele primite… Starea aceasta ma va ajuta sa ma inalt spre El, imi da putere sa cred si mai mult, sa ma rog si mai mult, sa ma smeresc si mai mult, sa iubesc si mai mult!

De putine comportamente s-a intristat Hristos si oricat de pacatos ar fi fost omul, il ierta. Dar acum „Iisus a zis: Au nu zece s-au curatit? Dar cei noua unde sunt? Nu s-au gasit sa se intoarca sa dea slava lui Dumnezeu, decat numai acesta care este de alt neam?” (vers. 17, 18)… Nu exista durere mai mare ca atunci cand dai cu toata dragostea si nu iti este primit, sau cel caruia ii daruiesti sa nu dea nici o importanta gestului! Este o rana a inimii, o lacrima a sufletului, o tristete in ochi…

Celui ce multumeste Hristos ii va spune „scoala-te si mergi; credinta ta te-a mantuit!” (vers. 19) si astfel “pe cei noua i-a vindecat, dar pe cel ce-a multumit l-a mantuit!” spunea Pr. Galeriu.

Daca nu stim sa ne rugam, sa invatam sa multumim; daca nu am fost recunoscatori pana acum, sa punem inceput bun acum; daca traim, sa traim pentru Hristos! Sa pastram in inimi cuvintele troparului din Saptamana Mare: „Acestea zice Domnul catre iudei: poporul meu ce am facut Eu tie si cu ce v-am suparat pe voi? Pre orbii vostrii i-am luminat, pe cei leprosi i-am curatit, pe barbatul ce era la pat l-am indreptat. Poporul meu, ce am facut Eu tie si cu ce mi-ati rasplatit mie? In loc de mana, cu fiere; in loc de apa, cu otet; si in loc a ma iubi, pe cruce m-ati pironit! Chema-voi neamurile mele si acelea Ma vor preamari impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant. Amin”.

 Arhim. Siluan Visan

sursa: crestinortodox.ro