Tu, mata sau dumneavoastra

Dintotdeauna oamenii cand se intalnesc unii cu altii, daca se cunosc cat de cat, se saluta.

Chiar daca nu se opresc o clipa sa schimbe 2-3 vorbe, cel putin isi adreseaza unul altuia aceste cuvinte de salut.

Intre oamenii civilizati, evident, exista minime raporturi de respect reciproc, care se concretizeaza in aceste interpelari scurte, ce poarta fiecare doza de consideratie pe care unuia altuia si-o arata.

Faptul ca, ne salutam diferit, reflecta desigur si nivelul de educatie si bunul simt pe care le-am dobandit fiecare, deoarece exprimarea mai reverentioasa ori tutuiala este in functie si de aceste elemente.

De asemenea, raportarea mai calda intre persoane tine, insa si de gradul de rudenie, de prietenie, de apropiere sufleteasca, care exista intre acestea, dar si de modul de apreciere, valorizare si de pretuire a unuia in raport cu altul. Raceala in exprimare si in atitudine denota: poate, firi mai putin sociabile ori personalitati introvertite ori evoca anumite tensiuni sau inadvertente intre caracterele diferite ale celor care interactioneaza intr-un fel sau altul.

Diferentierile dupa varsta, pregatire profesionala, stare sociala ori nivel de educatie sunt alte criterii, care influenteaza comportamentele sociale in general si formulele de salut, in particular.

Fratelui poti sa-i spui „tu”, parintilor de asemenea, desi exista si formule de mai multa pretuire fata de acestia, cand te adresezi lor cu: matale, dumneata sau dumitale.

Acest „matale” adresat unui strain nu are aceeasi valoare, ba chiar este incarcat cu ceva dispret, cu o suava raceala, care nu denota altceva decat un oaresice aer superior, o subtila aroganta.

Nu inteleg de ce nu folosim formula mult mai eleganta si plina de respect, de decenta si de bun simt, care se regaseste in acest minunat cuvant: DUMNEAVOASTRA ?

Acest apelativ ce exprima buna crestere si un nivel de educatie superior la aceia care-l folosesc, este un cuvant pe cale de disparitie, din pacate, atat din limbajul curent, cat si din cel oficial;

Cel putin in mass-media, este evidenta aceasta eludare a termenilor decenti, aceasta ocolire, evitare intentionata a reverentelor de limbaj, inlocuite cu formule de genul: esti cool, esti trendy sau tu decizi, voi sunteti …

Cuvintele Tu, Voi , dimpreuna cu toate americanismele comportamentale si englezismele de limbaj, au facut deja cariera in fluxul mediatic cu adresabilitate directa privitorilor sau cititorilor. Acestia nu mai sunt persoane cu onorabilitate de care sa te sfiesti, ci statistici in audienta si procente cantitative de rating ori cifre de tiraj pentru publicatii. Ele devin usor un fel de personaje imaginare sau un personaj colectiv in fata caruia nu prea mai ai sentimente stanjenitoare, ca atunci cand stai fata in fata cu o persoana reala intr-un dialog viu si direct.

Probabil si aceasta era, a telecomunicatiilor, a telefoniei mobile, a internetului, are un efect de acest gen si un cuvant greu de spus in privinta indecentelor din exprimarea publica, usor de emis atunci cand nu te intalnesti cu privirea interlocutorului. „Vorbind, gandeste-te putin si la cel care te asculta. In urma tacerii lui sunt doi ochii mari care te privesc”, zicea Alexandru Vlahuta.

In contrapondere este promovat mult mai directul: TU, care ajunge sa-l inlocuiasca pe Dumneavoastra mai in toate exprimarile publice ale oamenilor din societatea in care traim. El este insotit de alti fratiori la fel de neciopliti ca si el, anume de: ma, ba si mai…

Ce te faci cand te intalnesti cu frustul, taiosul, obraznicul … TU – peu… rostit , aruncat in fata, cu o totala lipsa de respect de indivizi cu subrede notiuni de educatie, mult mai jos la toate capitolele, care prin acest egal pus voit intre tine si el, vrea sa-ti arate ca si Tu esti egalul lui, cu nimic superior, deloc mai sus in ierarhia sociala, a varstelor sau in oricare alta.

Prin acest Tu, individul lipsit de stima vrea sa te traga in jos pana la nivelul lui, aceasta egalizare conferindu-i un posibil ascendent obtinut intr-un mod nenatural si injust, prin lipsa de consideratie ce o manifesta. Uniformizand valoric relatia EU-TU, disproportiile existente devin relative, ca si gratitudinea care dispare din relatia superior-inferior, transformata in una de tipul inferior-inferior. Individul nu vrea sa faca efortul ridicarii stimei la nivelul lui „dumneavoastra”, ci coboara nivelul interpelarii pana la inferiorul „tu”, prin desconsiderare, debarasand interlocutorul de o stima „inutila”.

In aceasta atmosfera viciata de obraznicie apar necuvintele si necuvantatorii, dar nu cei care in sens stanescian elibereaza cuvintele din arestul semantic, prozaic, tocit al repetabilitatii extreme, pentru a le elibera in universul inefabil poetic si paradigmatic al metaforei, ci aceia care fac parte din diferitele bresle, care se exprima cu argou si jargon, inlemniti si mineralizati intr-o viata leguminoasa sau animaliera.

Cuvintele lor apartin unor regnuri: mineral, vegetal, animal, deoarece, dupa cum frumos zice Nichita Stanescu, nereferindu-se la acestia, ci doar la cuvinte si la legaturile lor cu oamenii:

„Cuvintele <…> sunt foarte asemanatoare cu fiintele, ele sunt chiar fiinte. Ele seamana intrucatva cu plantele, ele sunt chiar plante. Au un fel de a trai al lor…aidoma plantelor infloresc din timp in timp, cresc, fac frunze, se scutura, insamanteaza cel mai fertil pamant arabil al lumii, creierul uman. Cuvintele sunt si animale abstracte…Ele locuiesc pe globul creierului, in acea atmosfera abstracta acestuia. Ca si animalele, cuvintele se inmultesc, au familiile lor, se organizeaza in grupuri, pornesc la vanatoare, haituiesc sau sunt haituite… „

Cea mai multa perplexitate mi-a fost dat sa o am, pe aceasta tema, auzind o discutie intre doua persoane, care avand aceeasi profesie si fiind pe aceeasi treapta in ierarhia breslei respective, intr-o speta in care era disputata tocmai egalitatea in drepturi si obligatii, tocmai cel care avea in posesie cel mai putin bun simt, ii arunca ca replica celuilalt urmatoarele cuvinte: „da ce ma, tu, esti frate cu mine, tu esti egal cu mine”…

Trebuie sa recunosc ca, m-au oripilat replicile acestor figuri triste de ceara, care vadeau o consistenta aroganta, un supra-Eu flambat cu infatuare si un strat gros de soric pe obraz…

Cu siguranta ca, asemenea „amabilitati” le intalnim fiecare dintre noi in spatiul public sau in particular, fiind cu totul regretabile atat pentru cei care le aud cat si pentru cei care le rostesc. Ele raman substitutele unei civilizatii moderne tot mai „necivilizata” in manifestari, care exprima nu numai degradarea persoanei umane, cat si degradarea limbajului utilizat de aceasta in contactul ei cu lumea, cu semenii.

Astazi aproape toate formele de autoritate sunt in regres, in depreciere calitativa, axiologica. Este o criza spirituala manifestata si printr-o criza de autoritate, culmea, pe fondul unei inflatii de autoritati. Traim intr-o lume a autoritatilor fara autoritate. Este o penurie de substanta ontologica la foarte multe dintre ele.

Prin urmare si autoritatea persoanei umane suporta o eroziune sociala, in decorul general compus din tot mai multi indivizi si din tot mai putine persoane. Cum s-ar spune: „multa lume, putini oameni!”.

Fara educatie si fara Dumnezeu, persoana devine individ, cuvantul devine vorba, mintea devine creier, sufletul devine trup…de necuvantator, iar limbajul devine onomatopee.

Autoritatea Divina este subminata si ea prin necredinta oamenilor, prin neascultare ori prin indiferentism religios, iar autoritatea institutiilor statului este disoluta prin coruptia celor care le conduc sau prin incompetenta celor care lucreaza in ele.

De asemenea, este subminata si autoritatea persoanei umane, demnitatea ei, prin imoralitatea proprie ori prin lipsa de respect a celorlalti fata de ea.

Omul este o fiinta cuvantatoare, dialogala, comunitara, de aceea cuvantul persoanei este purtator de continut ontologic, vesteste despre cum este omul.

„Aurul se cunoaste dupa culoare, pasarile dupa tril, oamenii dupa cuvant”… dupa roade …dupa cuvinte…

Cuvintele omului sunt roadele educatiei lui, exprima noblete, caracter, intelepciune, stiinta sau dimpotriva, pot fi rezidurile unei fiinte darapanate, a unui limbaj degradat ca si omul. La Iacov 3:11-12 citim: „Oare din aceeasi vana a izvorului ţasneste si apa dulce şi apa amara? si in alt loc se spune ca, parafrazez: „Caci, dinauntru din inima omului ies cugetele rele” sau bune, dupa cum este omul si inima lui (Marcu 7,21).

De asemenea, cuvintele poarta mostenirile persoanei care le emite, sunt pecetea launtrului spiritual, mental, intelectual al omului , sunt glasul interioritatii ce izvoraste din inima si exprima nivelul de moralitate si de educatie al persoanei. „Ce este cuvantul, orice cuvant? se intreba Lucian Blaga. Nimic decat o rana a tacerii”. Se poate vorbi, tacand, spun Parintii. In felul acesta nu vom mai rani pe nimeni. Daca e sa vorbim, totusi, sa vorbim frumos unii cu altii sau mai bine sa tacem. In tacere vom auzi glasul lui Dumnezeu si nu vom mai rani pe nimeni si nici tacerea celorlalti…

Cuvantul poate fi moale, lin sau mangaietor; poate fi ofensiv, contondent sau tocit si plat; poate fi si ziditor sau poate sa darame; poate fi leac sau otrava; poate fi o cale sau o fundatura; poate sa insufleteasca sau poate sa ucida. Cuvintele sunt precum sunt oamenii: dadator de viata, de lumina sau ucigator de frati…

Biblia este o carte sfanta, Evanghelia lui Hristos este sublima! In ele ne intalnim cu o Persoana care ne vorbeste: Dumnezeu-Cuvantul. Citind Scripturile auzim cuvintele Cuvantului si ne minunam cat de sfinte sunt invataturile, cat de inalte, cat de adevarate si cat de drepte…sunt ele si este El – Cuvantul Adevarului!

In felul acesta putem spune ca, intr-o buna masura, cuvintele nu numai ca arata si evoca persoana, ci evidentiaza si modul sau de a fi.

Deci „a vorbi” il arata si pe „a fi”. Verbalizarea este, de fapt, o personalizare. Modul de vorbire, felul cum te exprimi sugereaza un mod de a fi al persoanei. Un limbaj degradat evoca un individ degradat, iar un limbaj elevat si modul distins in atitudine si purtarea corecta evidentiaza o persoana cu inalte calitati morale. Finetea cuvantului, delicatetea limbajului, rafinamentul comportamentului vorbesc de la sine despre nobletea unui suflet, despre valoarea acelei persoane.

De asemenea si faptele devin lucrari ale cuvintelor, extensiuni actionale si prelungiri concrete ale lor. „Fii atent cum vorbesti, cuvintele atrag faptele!”, zicea poetul N.Stanescu.

Cuvantul iubesc poarta in el trairea si faptul de a iubi. El indeamna la fapte de iubire. Deci si cuvantul este fapta, este „faptul de a vorbi”, dupa cum se exprima marele poet.

Revenind la „matale”, la acest „tu”, cu ingaduinta dumneavoastra, as dori sa mai spun cateva cuvinte.

Desigur ca, in sanul familiei, intre soti, intre frati, intre rude, acest tu este familiar si firesc oricui si nu avem o problema cu el. Dimpotriva, poate sa exprime apropiere, intimitate si caldura.

Cu totul diferit este acest TU cand se rosteste in discutiile cu strainii, cu persoane necunoscute pe care le intalnim pentru prima data. De exemplu unei doamne nu poti sa-i spui tu, nici unui domn, de asemenea, nici profesoarei sau profesorului, chiar daca sunt mai tineri decat tine. Nici sefului tau, nici unui batran si nici preotului, desigur sau altor persoane cu autoritate din ierarhia sociala.

Pe langa substitutele lui dumneavoastra, bineinteles ca au aparut si alte fantome ale cuvantului. Cum ar fi pentru doamna, de exemplu cuvintele: cucoana si duduie, sau bai, tanti, iar pentru cuvantul: domn, se foloseste arhi-cunoscutul: nene sau bai, nene.

La preoti, daca sunt mai tinerei unii ii zic, cu diminutiv: parintele, iar altii, nu prea dusi pe la biserica ii numesc: popi.

Desigur, un binecredincios se va adresa unui preot , indiferent de varsta, cu apelativul: parinte sau preacucernice parinte…daca are smerenie, dragoste si bunacuviinta. Altminteri, nu!

Toate aceste formule ireverentioase de mai sus, decurg din lipsa de bun simt si proasta crestere acumulate in cei 7+7+7 ani de acasa ori de pe strada…

In alta ordine de idei, daca veti auzi o fraza de genul: „Dumneavoastra” sunteti un om deosebit, dar sa stii ca si „mata” ai defecte, asa ca… si „tu” esti un om pacatos…ce poti sa mai zici?

Asa este, cum spuneti dumneavoastra! Asa ca… tu si matale si dumneavoastra tot una e… pentru unii fara pretentii si mai otova, iar pentru oamenii educati e altfel, stiu ei…

Pr. Alin-Cristian Preotu

sursa: crestinortodox.ro