Mesajul PF Daniel la Duminica Mironosițelor, 19 mai 2013:
Duminica a III-a după Paști a fost dedicată de Biserica Ortodoxă Femeilor Mironosiţe, care au venit la mormântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu miruri ca să ungă Trupul Său. De aceea, considerăm că duminica aceasta este cel mai bun prilej pentru Biserica Ortodoxă Română de a adresa cuvânt de preţuire şi binecuvântare femeilor credincioase și de a sublinia rolul major al acestora în păstrarea valorilor credinței dreptmăritoare și a valorilor familiei creștine.
Sfintele Femei Mironosițe, amintite de Sfinții Evangheliști, au fost de-a lungul veacurilor și au rămas până astăzi modele ale misiunii Bisericii în ascultarea Evangheliei, în curajul păstrării şi transmiterii credinţei şi vieţii spirituale în familie şi comunitate, precum şi în promovarea filantropiei sociale. Pentru aceste femei, evlavia față de Domnul Iisus Hristos a fost mai tare decât teama de primejdie, ele dovedind mult curaj, mai mult chiar decât curajul ucenicilor Săi, în dimineața Învierii Sale.
Trei secole mai târziu, Sfânta Împărateasă Elena, pe care Biserica Ortodoxă Română o sărbătorește anul acesta în mod deosebit alături de fiul ei, Sfântul Împărat Constantin cel Mare, a arătat iubirea şi evlavia ei față de Hristos Domnul, mai ales când a mers la Ierusalim unde, cu multă osteneală şi cheltuială, a descoperit Sfânta Cruce, cea dătătoare de viață, și a contribuit la construirea bisericii Sfântului Mormânt. Sfânta Împărăteasă Elena s-a bucurat în vremea ei şi peste timp de o popularitate deosebită datorită calităților ei sufleteşti, credinței în Dumnezeu, modestiei și milosteniei. Astfel, Sfânta Elena devine model pentru viața creștină a femeilor în general, și a mamelor în special, exemplu de mărturisire a credinței creștine în familie și în societate, îmbinând armonios înțelepciunea cu evlavia și credința cu dărnicia.
După modelul Sfintelor femei de odinioară, vocaţia femeilor creștine de astăzi este de a mărturisi credința în Hristos Cel răstignit şi înviat, de a da viaţă şi a proteja viaţa copiilor, de a promova iubirea milostivă față de semeni, de a aduce pace şi comuniune, prin prezenţa şi lucrarea lor în Biserică și în societate, într-o vreme în care omul secularizat pierde tot mai mult sensul pofund al vieţii. Femeile credincioase şi milostive, harnice şi darnice, ne ajută să depășim astăzi mentalitatea indiferentismului spiritual și a individualismului egoist, prin cultivarea iubirii smerite şi statornice faţă de Dumnezeu şi de semenii noştri. În acest sens, trebuie să manifestăm mai multă solidaritate în rugăciune şi în fapte bune cu mulţimea femeilor care suferă de sărăcie, boală, singurătate, violență şi umilinţă. Totodată, trebuie să arătăm mai multă preţuire şi recunoştinţă faţă de toate femeile creștine care promovează viaţa în familie, prin naşterea, creşterea şi educaţia copiilor, apără şi cultivă demnitatea umană în societate, de la profesia cea mai modestă până la responsabilitatea publică sau socială cea mai înaltă, spre binele poporului nostru.
Adresăm tuturor femeilor creștine cuvânt de recunoştinţă şi binecuvântare pentru lucrarea lor benefică în familie, Biserică şi societate.
Dumnezeu, pentru rugăciunile Maicii Sale, ale Sfintelor Femei Mironosițe, ale Sfintei Împărătese Elena şi ale tuturor sfinţilor, să lumineze şi să umple de pace şi bucurie toată lucrarea cea bună şi folositoare a femeilor din poporul român, întru mulţi şi fericiţi ani!
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române