Nu vă vedeţi păcatele pentru că ele ţin de mândria fariseică
Cuvânt înainte de spovedanie despre mandrie, trufie, iubire de sine, nepasare, ignoranta.
Bineînțeles, suntem bolnavi de păcatele mândriei, însă, spre rușinea noastră, nu simțim greutatea acestor păcate. La drept vorbind, cu mâna pe inimă, nu le dăm nici o însemnătate, cu toate că înspăimântător de multe ori ne-am clevetit, ne-am osândit, ne-am batjocorit aproapele. O mulțime de păcate împovărează sufletul nostru și, după cum praful se așează pe trup, îmbolnăvindu-l, așa și păcatul, așezându-se pe suflet, îl murădărește. Repet, de obicei nu simțim acest lucru.
Îmi amintesc că în zilele tinereții mele, când eram adolescent, o cunoscută a mamei mele – persoană educată, destul de religioasă – îi spunea mamei: „a venit postul, trebuie să postesc, să mă pregătesc de spovedanie, de împărtășanie… mă gândesc, și nu văd nici un fel de păcate…” Atunci, băiețel fiind, m-am mirat, mi s-a părut un lucru ciudat, și nu știam ce să zic cu privire la acest lucru. Acum i-aș răspunde: „Nu vă vedeți păcatele pentru că ele țin de mândria fariseică.”
Câți dintre noi, ca să fim cinstiți, se consideră păcătoși și nelegiuți față de Dumnezeu? Cred că foarte puțini.
Și atunci, ce să facem ca să dăm în vileag acest păcat în așa fel încât el să ne deștepte conștiința? Când conștiința se va trezi, atunci se va trezi și sufletul, și toate păcatele ne vor apărea în altă lumină. Atunci ceata păcatelor mândriei ni se va infățișa în toată cumplita ei urâciune, ca atunci când pe o coală curată de hârtie este un desen ale cărui linii subțiri nu se văd uneori, dar cum aprinzi o lumânare și apropii de ea hârtia, vezi pe ea că este desenat un tablou întreg.
Așa și cu conștiința: ea e lumina care dă în vileag toate păcatele – și poate că atunci când conștiința va vorbi în om el va vedea în sufletul său mulțimea păcatelor, și atunci va zice: „Sunt păcătos.”
Cum se aprinde însă focul care trezește conștința? În mai multe feluri: adeseori în urma unei vorbe bune care pătrunde adânc în suflet, alteori o trezește cineva apropiat, adeseori în urma citrii Sfintei Scripturi, dacă ne adâncim în ea, alteori în urma bolilor, necazurilor, lipsurilor, împunsăturilor orgoliului, „distrugeriii” vieții…
Eu însă cred că unul dintre cele mai însemnate mijloace este faptul că venim aici, la sfânta spovedanie, rugându-ne și cerând iertare și mântuire cu dorința vieții veșnice – și acum ne apreciem altfel păcatele, acum nu mai spunem: „Păcatul acesta este mic, păcatul acesta e neînsemnat”, ci:
„Doamne, iartă-mă, îmi dau seama că sunt un mare păcătos.”
Iettați-mă, dragi fii duhovnicești: adâncindu-vă în sufletul vostru, amintiți-vă ce ați făcut în vremea care a trecut, și să cerem iertare de la Domnul Dumnezeu.
Iat tu, Dumnezeule Milostive, ai zis:
„…unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor.”
Ție Îți sunt descoperite sufletele noastre și inimile noastre…
Tu vezi că nu ne prefacem. Ajută-ne cu harul Tău. Amin!
Cum să biruim mândria – Schiigumenul Sava – Editura Sofia – Bucuresti 2010
sursa: catehetica.ro
