Lei, hiene și biete erbivore…
În junglă, când un animal este bolnav sau doar obosit, un întreg ecosistem se pregătește. Din spatele unui tufiș, leoaicele calculează precis saltul și mușcătura care vor lăsa biata viețuitoare fără suflare. Din spatele altui tufiș, hienele salivează deja de plăcere, gândindu-se cum să fure o halcă zdravănă din gura leilor. Din văzduh, alți răpitori necrofagi își fac planuri. Muștele roiesc de mult, știind că pentru ele, carnea caldă, sângele, și mai ales măruntaiele disprețuite de alții sunt locul ideal pentru a-și depune ouăle din care vor ieși apoi alte milioane de vietăți. Chiar și viermii din pământ intră într-un fel de transă, gândindu-se că va rămâne ceva și pentru aparatul lor digestiv.
Pentru mulți, pentru prea mulți, România nu mai este altceva decât o biată vită hăituită, bolnavă și obosită. Peste noapte apar fel de fel de grupuri, „societăți discrete” care vor să salveze România. Unii vor s-o integreze în U.E. cât mai bine, alții s-o dezintegreze cu totul tolerând și emancipând patimi. Unii vor s-o facă monarhie, alţii caută chipuri noi pentru priză la public. Falimentări dirijate, privatizări și așa mai departe. Unii fac disensiuni și jocuri politice, alții montează masele de oameni împotriva Bisericii. Niciunii nu spun că vor doar să se înfrupte, că vor puterea, toți murind de grija sărmanei țărișoare, care de fapt, nu prea are nevoie decât de un singur lucru: să fie lăsată în pace, încredințată deplin în mâinile neobosite și curate ale Domnului, care e singurul ce poate reface unitatea întregului. Toţi se gândesc să schimbe țara-lumea, dar nimeni nu se gândeşte să se schimbe pe sine!
Din dărâmâturile Imperiului Roman a apărut o lume nouă: conducător unic, monedă unică, mentalitate unică, globalizare, secularizare. Uniunea Europeană nu este altceva decât Imperiul Roman refăcut fără vărsare de sânge, ce dorește setos controlul prin toate mijloacele posibile. Cred că setea de putere nu va fi stăpânită niciodată în lumea aceasta. Crize economice programate, crize spirituale accentuate, concurență neloială, blocaje la tot pasul, nepotisme, partide cu jocuri de culise, companii puse pe butuci, comisioane uriașe, oameni ce preferă „poziţia ghiocelului”, lozinci de genul „capul plecat sabia nu-l taie” şi tot ce se cere pentru a se aplica întocmai sindromul de „slugă la stăpân străin în propria ţară”, băi de mulţime, blitzuri multe, interviuri populiste, ierarhii paralele, disensiuni, culturi sfărâmate, clişee, tineri fără repere, exemple tot mai puține, orizonturi frânte. Vindem tot, vindem orice: pământ, fabrici, industrie, ovule, organe; „ban sa iasă”. Generaţiile viitoare ne vor „pomeni” adeseori pentru „bunachivernisire” şi pentru sângele ce a curs în ’89 şi după. Mai e nevoie de jertfă?! Capitalism. Sub ochii noştri se scriu cronici negre… Istoria are importanța ei colosală în Biserică și în viața cetății, atât pentru a ne cunoaște trecutul şi a învăţa din el, cât mai ales pentru a ne înţelege prezentul şi a ne aşeza viitorul.
Oh, Doamne, cât de actual este nemuritorul Caragiale! Aceleaşi jocuri şi interese, aceleaşi moravuri uşoare, acelaşi om, doar alte chipuri şi ani, atât. Dacă cele noi sunt vechi, doar îmbrăcate în alte haine putem spune că istoria se repetă… Dar oare învățăm ceva din această succesiune de evenimente?! Filosofii ar putea crea multe ideologii pe tema: vremurile sunt sub om sau omul sub vremuri?!
Astăzi oamenii au conflicte tot pentru bunuri materiale. Războaiele, cuceririle, în trecut erau pentru resurse și așa au rămas până în zilele noastre. Aceasta demonstrează preocupările speciei umane. Bunurile materiale sunt o ispitire, bune la vedere, vrednice de dorit. Predicăm mult, scriem mult, zidim la fel de mult, însă înfăptuim prea puțin. La „examenul” de pe „teren” mentalitatea e aceeasi și cei mai mulți îl picăm. Lecțiile de omenie sunt tot mai rare, sau cel puțin nu se doresc mediatizate pentru ca omul să prindă curaj, prin puterea exemplului. Mimetismul social negativ este în floare. În fiecare „urât” al zilei există un „frumos” ce se vrea a fi găsit. Mai ales că ne este greu să recunoaștem că Ortodoxia este cea care are ultimul cuvânt de spus și cel mai adânc.
Oare şi Lev Tolstoi are dreptate când spune: „Dacă Iisus Hristos şi-ar face acum apariţia, I s-ar cere un autograf şi nimic mai mult…”?!
ierom. Hrisostom Filipescu
Sursa: doxologia.ro
