A fi milostiv înseamnă să te asemeni cu Dumnezeu

„Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui“ (Matei 5, 7)

Milostenia sau îndurarea creştină izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele şi ia forma ajutorării materiale şi morale a semenilor aflaţi în nevoie. Mântuitorul, modelul desăvârşit al milosteniei, ne-a înştiinţat că la Judecata de apoi faptele îndurării trupeşti şi sufleteşti sunt acelea care ne vor deschide porţile fericirii veşnice. Despre fericirea celor milostivi ne vorbeşte în cele ce urmează părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului, el însuşi un model al filantropiei creştine dusă până la jertfa de sine.

Preacucernice părinte, în ce context ni s-a dat această Fericire?

Fericirile le-a rostit Hristos Domnul în cadrul Predicii de pe munte. Fericirea a cincea se referă la cei milostivi, cărora li se oferă acelaşi lucru: miluirea; se oferă milă celor ce sunt milostivi. Dumnezeu depăşeşte însă nivelul pe care noi îl putem oferi în bunătate, în milostivire, acordându-ne iubire cu prisosinţă, pentru ca noi, cu şi mai mare iubire, să răspundem.

Ce înseamnă să fii milostiv?

A fi milostiv înseamnă foarte mult, înseamnă a te asemăna cu Dumnezeu, pentru că El este îndelungrăbdător, multmilostiv; înseamnă a imita pe Dumnezeu.

Cea mai puternică milă

Milostenia este de mai multe feluri?

Putem face referire la mila trupească şi la mila sufletească; putem ajuta material pe cineva, dar putem ajuta, la fel de bine sau poate chiar mai mult, spiritual. Putem oferi un sfat care salvează un om de la ştreang, de exemplu. Putem avea milă de sufletele celor de lângă noi, îndemnând la mântuire şi oferind ca exemplu viaţa proprie. Cea mai puternică milă şi mai de folos este mila cu propriul suflet. Şi este un aspect care nu trebuie nicidecum neglijat, pentru că putem hrăni pe alţii numai fiind noi înşine hrăniţi, ca să avem forţă la a împlini acest bine. Şi când spun hrană mă refer în primul rând la cea spirituală. Cel care se hrăneşte spiritual – prin rugăciune, prin fapte bune, care este expresia credinţei noastre – împlineşte mila faţă de sine însuşi, prin grija pentru propriul suflet.

Milostenia poate fi pe loc şi cu efect imediat, dar poate fi peste o sută de ani, când cineva găseşte, într-o carte, ceva care îl salvează…, carte pe care eu i-am dăruit-o. Milostenia poate să deschidă mâna lui Dumnezeu.

Care sunt faptele milosteniei trupeşti şi sufleteşti?

Când vorbim de faptele milei trupeşti, ne referim la tot ceea ce ajută existenţa noastră pământească. Deşi a îngropa trupurile celor decedaţi, de exemplu, pare o faptă a milei trupeşti, ea este, în realitate, o faptă a milei sufleteşti. A sfătui pe cel în nevoie, a încuraja pe cel în necaz, a lucra la mântuirea proprie şi multe alte aspecte care ţin de această hrană necesară sufletului – sunt fapte ale milei sufleteşti. O intersectare a faptei milei trupeşti cu sufleteşti o regăsim în actul cercetării celor întemniţaţi sau bolnavi, pentru că îi ajuţi şi trupeşte, dar este cu folos şi sufleteşte.

Ce înseamnă să nu ştie stânga ce face dreapta

Cum trebuie săvârşite faptele milosteniei şi către cine trebuie îndreptate?

Milostenia trebuie săvârşită cu multă băgare de seamă, ca să nu dăuneze. Trebuie să ajutăm cerşetorii, dar după ce i-am cercetat bine. Să facem milostenie către Biserică, celor săraci, să facem milostenie pentru sufletele oamenilor.

Mântuitorul Hristos ne recomandă să săvârşim fapta milosteniei în felul acesta: să nu ştie stânga ce face dreapta. Iar Sfinţii Părinţi ne arată că aceasta se referă la două aspecte: pe de o parte să nu te lauzi, iar pe de alta, neştiind că a dat stânga, să dea şi dreapta. Cât priveşte primul aspect, când devine un act fariseic, fapta milosteniei este anulată.

Milostenia trebuie făcută din inimă, cu inimă bună, în limita de care dispui – spre exemplu şi cel ce n-are poate da din ce n-are, în sensul bănuţului văduvei – şi conştient. Dumnezeu poate, să ştiţi, să rezolve totul singur, dar ne-a lăsat şi nouă putinţa aceasta, ca, având nevoie unul de celălalt, să ne manifestăm iubirea.

Care este răsplata făgăduită celor milostivi? Aţi anticipat răspunsul la această întrebare chiar de la început, vă rugăm însă să detaliaţi.

Cei milostivi vor avea parte de îngăduinţa lui Dumnezeu şi vor fi miluiţi şi în viaţa aceasta, dar şi la vremea judecăţii. Pentru că, la rândul nostru, putem fi milostivi, manifestându-ne îngăduinţa faţă de cei care ne-au greşit, după cum ne exprimăm în rugăciunea domnească – „precum şi noi iertăm greşiţilor noştri“.

Ce înseamnă „se vor milui“?

Aceasta înseamnă că vor avea îngăduinţă. Dumnezeu ne completează milostenia şi ne-o răsplăteşte înmiit.

Care este învăţătura care se desprinde din această Fericire?

Fericirile sunt îndemnuri la practicarea faptei bune. Noi spunem că se va mântui cel care are credinţa cea dreaptă, care face fapta bună şi conlucrează cu harul sfinţitor. Acestea sunt condiţiile. Iar faptele bune încep cu milostenia.

Şi una este iubirea care se manifestă doar sentimental faţă de un om necăjit şi alta e iubirea care şi rezolvă problema. În sensul arătat, te iubesc este un cuvânt searbăd, dar te iubesc şi te ajut este ceea ce numim iubirea milostivă.

Cum putem împlini Fericirea aceasta?

O împlinim încercând să lucrăm ceea ce poate ni se pare complicat. Când vedem omul suferind, să-l ajutăm, iar dacă avem o nesiguranţă în privinţa lui, îl ajutăm puţin şi cercetăm situaţia lui. Să-l ajutăm pe fiecare cu ceea ce are nevoie.

Sfinţia voastră împliniţi această Fericire prin activitatea deosebită pe care o desfăşuraţi în „aşezământul iubirii creştine“ pe care îl coordonaţi. Cum reuşiţi să îndepliniţi această misiune, cât de greu vă este şi cum îi sfătuiţi pe oameni să se implice în ajutorarea aproapelui?

Pare că eu împlinesc, dar eu mai mult administrez pe cei care de fapt fac milostenie. Ceea ce împlinim la Valea Plopului nu este un merit personal şi nici numai al grupului care mă ajută în chip deosebit, ci al tuturor celor care ne sprijină, dar în primul rând e mâna lui Dumnezeu. E adevărat că săvârşim acolo această activitate cu multă implicare, cu nopţi nedormite, cu riscuri, cu aspecte mai puţin obişnuite sau cunoscute, încercând să ne depăşim neputinţele, să biruim opreliştile. Ne străduim, că va analiza Dumnezeu dacă reuşim …

Avem îndemnuri din partea Părinţilor Bisericii la împlinirea acestei Fericiri?

Desigur. De pildă, o învăţătură a Sfântului Ioan Gură de Aur, care trebuie studiată, sună în felul acesta: să asude banul milosteniei în palma ta. Acest sfat nu intră în contradicţie cu îndemnul Mântuitorului: celui ce cere dă-i. Trebuie să-l ajutăm pe om, dar să ştim pe cine ajutăm. Să ne interesăm un pic de situaţia lui, să vedem dacă într-adevăr are nevoie şi merită efortul nostru.