Sfaturi date unui tânăr

Odată, pe când se afla în Biserica Maicii Domnului Halcopratia, s-a apropiat de el un tânăr foarte cuminte, care mergea totdeauna neobosit la sfintele slujbe.

– Părinte, îl  întreabă tânărul, ce să fac ca să dobândesc mântuirea?

– Tu, băiatul meu, eşti un suflet nevinovat. Cum ceri să auzi cuvinte de mântuire de la un bătrân care a putrezit în păcate?

– Cuvântul lui Dumnezeu, părinte zice: Întreabă pe părintele tău şi el te va învăţa. De aceea şi eu cer de la tine să aud cuvânt bun. Să nu mă treci cu vederea pe mine, netrebnicul!

– Ce te gândeşti, l-a întrebat atunci sfântul, să te faci monah sau să placi lui Dumnezeu în viaţa obişnuită?

– Mă gândesc, părinte, să mă învăţ mai întâi în viaţa aceasta obişnuită şi apoi ceea ce va vrea Dumnezeu.

– Dacă vrei, fiule, să locuieşti între oameni, trebuie să fii atent la următoarele lucruri: Să nu osândeşti pe nimeni niciodată, să nu râzi de cineva, să nu te mânii, să nu dispreţuieşti, păzeşte-te mult să nu zici: “Cutare trăieşte în păcate sau cutare face desfrâu”, căci aceasta înseamnă: Să nu judecaţi!

Pe toţi oamenii să-i vezi cu aceiaşi ochi, cu aceeaşi dispoziţie, cu acelaşi gând, cu inimă simplă. Pe toţi să-i ai ca pe Hristos. Nu-ţi pleca urechea la omul care osândeşte pe alţii, nu te bucura şi nu încuviinţa cele ce zice, ci tine-ţi gura închisă şi fii, adică, zăbavnic la vorbă şi grabnic la rugăciune.

Dar nici pe cel ce judecă pe altul să nu-l osândeşti întru tine. Chiar dacă el face un lucru rău, tu vezi-ţi lipsurile tale şi osândeşte-te numai pe tine însuţi.

– Cele ce îmi spuneţi, a zis băiatul, sunt pentru cei sporiţi; dar eu, nimicul, cum voi putea ajunge ca bine să plac lui Dumnezeu?

– Tinereţea, fiule, dacă are smerenie şi nevinovăţie, ajunge. Nimic altceva nu-ţi cere Dumnezeu. De aceea, fiule, să fii nevinovat şi smerit. Socoteşte-te pe tine mai prejos decât toţi; atunci într-adevăr vei trăi împreună cu Hristos.

Sileşte-te de asemenea să nu-ţi închipui în mintea ta că ai ajuns la măsura sfinţilor, ci să zici adesea: “Suflete al meu, tu ştii că am întrecut şi pe draci cu păcatele şi nici o faptă bună nu am făcut până acum pentru Dumnezeu. Vai de mine, ticălosul, ce voi face în ziua judecăţii?”

Chiar dacă cineva ar face semne şi minuni, trebuie să nu se socotească drept, pentru că fără îndoială va păcătui în rugăciunea sa, fie în miscările inimii, fie în împrăştirea gândurilor, adică, când una zice gura, iar mintea se află în altă parte. De aceea adu-ţi aminte şi zi adesea: De cele ascunse ale mele curăţeşte-mă şi de cele străine fereşte pe robul Tău!

Trebuie apoi să mai ai în vedere şi un lucru: niciodată să nu fii mulţumit cu lucrurile tale cele bune, nici să te încrezi în tine din pricina lor. Nu ştii dacă sunt plăcute sau neprimite înaintea lui Dumnezeu. De aceea, mai bine să ai în El încrederea ta şi în puterea Lui, socotindu-te pe tine gunoi netrebnic. O, fiule, câte păcate facem noi şi nu le ştim! Când vezi pe aproapele tău greşind, tu să pui asupra ta greşeala lui. Chiar dacă cineva te ocărăşte, te osândeşte, sau te dispreţuieşte până la înjosire, tu smereşte-ţi gândurile şi osândeşte-te pe tine însuţi ca păcătos şi nevrednic de a trăi. Deci, prin toate acestea, vei dobândi îndreptare şi mântuire.

Atunci, tânărul l-a întrebat iarăşi:

– Părinte, cum poate omul să biruiască o ispită diavolească?

– Biruinţa a toată ispita este tăcerea şi smerenia. Toate lucrurile celui smerit sunt cunoscute de Dumnezeu şi lăudate de către îngerii Lui. De aceea, sunt înfricoşate şi temute de diavoli. Fii, deci, smerit, cu inimă înfrântă, ca să dorească Duhul Sfânt să se sălăşluiască întru tine şi să-ţi dea putere să nesocoteşti toate grijile vieţii. Pentru că văd că acestea te îndepărtează mai mult de calea lui Dumnezeu, ocupându-te cu lucruri nefolositoare. Acestea, fiule, nu ne vor ajuta cu nimic în ziua judecăţii. Nu ne-a adus Dumnezeu în această viaţă ca să ne pierdem pe noi înşine cu grijile şi treburile netrebnice, înşelaţi de diavolul, ferească Dumnezeu.

Dăruieşte-te pe sine-ţi cu totul lui Dumnezeu, grijindu-te numai de suflet, şi El va avea grijă de trebuinţele tale cele trupeşti. Fiindcă, oricât te-ai îngriji de trup în această viaţă, nu poţi adăuga al statul tău un cot, cum zice Domnul. Ce folos avem de la lucrurile lumii, chiar dacă am izbuti să le adunăm pe toate în magaziile noastre? La sfârşitul vieţii toate rămân aici, şi noi, goi de toată virtutea, ne sălăşluim în groapă. Ce câştig material ne poate mântui atunci? Desigur, nici unul; ci ne va înconjura pretutindeni vaiul, durerea şi iadul cel veşnic.

De aceea să ne rugăm neîncetat, cu multă atenţie şi linişte. Gândeşte-te, fiule, şi pune bine în inima ta toate cele ce-ţi spun; leapădă grijile şi trăieşte înţelepţeşte şi bine plăcut Domnului şi Dumnezeului tău.

Cu aceste sfaturi, fericitul a trezit o adâncă umilinţă în inima tânărului, care, voind să plece, a căzut la picioarele lui, rugându-l să-l binecuvinteze. La fel a făcut şi Nifon; a căzut şi el la picioarele băiatului, apoi l-a binecuvântat pentru plecare.

Tânărul acesta era fiul unui demnitar de la palat. De atunci, cea mai mare parte din timp şi-o petrecu împreună cu cuviosul, care nu primise încă cinstea arhieriei. I-a aflat şi chilia şi adesea mergea la el, hrănindu-se cu dumnezeiasca sa învăţătură, mai dulce decât mierea şi fagurul. Astfel şi-a hrănit sufletul său, şi de tânăr s-a făcut vas ales în mâinile lui Dumnezeu. A bineplăcut lui Dumnezeu cu faptele sale şi când a venit ceasul, şi-a încredinţat sufletul în mâinile Lui şi s-a odihnit în dumnezeiasca fericire. Iar numele acelui tânăr era Neofit.

(Un episcop ascet. Viaţa şi învăţăturile Sfântului Ierarh Nifon, Editura Episcopiei Romanului, 2001, pp. 149-152)