Să luptăm cu toate puterile noastre să câștigăm raiul

Om înțelept și mintos este acel om care a înțeles bine că viața aceasta are un capăt

Să luptăm cu toate puterile noastre să câștigăm raiul, căci este foarte strâmtă ușa și nu-i ascultați pe cei care vă zic că toți vom fi mântuiți.

Om înțelept și mintos este acel om care a înțeles bine că viața aceasta are un capăt și se silește și el să pună capăt greșelilor și neajunsurilor lui.

Încrederea în Dumnezeu este o neîncetată rugăciune de taină care atrage fără tulburare puterile lui Dumnezeu acolo unde este nevoie și în clipa în care este nevoie.

Să încredințăm viitorul nostru lui Dumnezeu. Absoluta încredere în Dumnezeu are credința drept maică prin care ne rugăm și primim roadele nădejdii.

Deplina noastră încredințare lui Dumnezeu este izbăvirea din nesiguranța pe care ne-o aduce credința în ego-ul nostru și ne face să ne bucurăm de rai încă din viața aceasta.

Când din pricina mărinimiei noastre, Îl facem pe Dumnezeu să se bucure de viața noastră, atunci Acela dă îmbelșugate binecuvântări copiilor Lui iubitori.

Când omul luptă cu nădejde, atunci vine dumnezeiasca mângâiere și sufletul simte cu tărie alinările iubirii lui Dumnezeu.

Dumnezeu vrea de la noi numai râvna și dispoziția cea bună a inimii pe care i le arătăm cu puțina noastră osârdie în luptă și cu simțirea păcătoșeniei noastre. Pe toate celelalte, El ni le dă.

Progres duhovnicesc este acolo unde există sentimentul că tot ceea ce fac este jalnic. 

Să nu-ți amintești de frigurile iernii, fiindcă altminteri vei îngheța și în august.

Cât trăiește omul are dreptul să dea examene duhovnicești. Corigenți nu există. Să ne nevoim să luăm fie și numai o notă duhovnicească de trecere, ca să trecem în rai.

Fericiți cei care au în inima lor pe Hristos drept axă și care se învârt bucuroși în jurul numelui cel sfânt al Lui, în mod inteligibil și neîncetat.

La cer nu urcă nimeni prin suiș lumesc, ci prin pogorâș duhovnicesc. Numai astfel umblând „tupilat la pământ” încape cineva prin ușa strâmtă a raiului.

Nu pot să ne împrietenească cu Dumnezeu atât nevoințele trupești și ostenelile, cât compătimirea sufletului și iubirea de oameni și dragostea față de aproapele.

Dragostea noastră trebuie să fie aceeași pentru toți. Numai atunci este dragostea lui Dumnezeu. Sub ea toate se pleacă, în preajma ei, toate se topesc.

Când ne cunoaștem pe noi înșine, atunci are loc o rupere duhovnicească a persoanei noastre. Astfel se eliberează energia și depășim greutatea firii noastre și descriem o traiectorie duhovnicească.

În epoca noastră, din păcate, rațiunea a zdruncinat credința noastră și a umplut sufletele cu îndoieli. Astfel consecința este că am fost lipsiți de minuni, fiindcă minunea se trăiește, nu se explică.

Mustrând răul, nu iese nimic. Dar prezentând binele, răul se mustră prin sine însuși. Numai cu exemplele bune se mustră toți cei care au făcut din păcat o modă.

Rodnicia duhovnicească este să credem că nu facem nimic. Numai în starea smerită a dezamăgirii de noi înșine se ascunde starea duhovnicescă bună.

Dumnezeu nu îngăduie nici un necaz și nici un rău, dacă din acestea nu iese ceva mai bun decât ceea ce noi am socotit omenește că este totul.

Cea mai mare boală este mândria care ne-a mutat pe noi din rai pe pământ și de pe pământ încearcă să ne ducă în osândă.

Dacă vrei „să-L silești” pe Dumnezeu să te asculte când te rogi, întoarce butonul spre smerenie, pentru că în prezența acesteia lucrează Dumnezeu.

Nu trebuie să fugim de păcat ca să nu mergem în osândă, ci din dragoste și dorința de a nu-L întrista pe Binefăcătorul nostru, Hristos.

Acela care, pentru a crede în Hristos, cere minuni nu are noblețe. Pentru Dumnezeu acel lucru are preț, să-L iubim pe Dumnezeu numai și numai fiindcă este bun.

Cugetele curate curățesc sufletul nostru și zădărnicesc armele demonului curviei, fiindcă numai într-un trup curat se păstrează sufletul curat și în care rămâne dumnezeiescul har.

Nimic nu se întâmplă fără pronia lui Dumnezeu și unde este pronia lui Dumnezeu, în mod sigur, ceea ce se întâmplă, oricât de amarnic ar fi, va aduce folos sufletului.

Îngrijiți-vă să umpleți caseta inimii voastre acum cât sunteți tineri, fiindcă altfel, când veți îmbătrâni, pe lângă muzica bizantină se va auzi și cea lăutărească.

Dumnezeu ajută și nu nedreptățește, căci El vede mai departe și ceea ce Îl interesează, ca pe un bun părinte, este să ne aibă lângă El în Rai. De aceea ne dă încercări în viața aceasta.

Sursa: http://www.euart.gr/1A428B6C.el.aspx