Bucuria Maicii Domnului
La 15 august prăznuim una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii: ”Adormirea Maicii Domnului”. Nu-i o zi de sărbătoare, în sensul distracţiei omeneşti, nu-i o sărbătoare pentru lume şi din lume, ci-i una a sufletului, o zi de rugăciune, căci este ziua în care Maica Domnului ”s-a născut în Cer”. Aceasta este o sărbătoare a renaşterii, a speranţei şi a reantalnirii fiinţei noastre cu speranţa, cu credinţa în existenţa unei lumni descătuşate de negativitate, de întunericul experienţelor omeneşti, unele pline de suferinţă, altele nefericite, unele frumoase şi altele parcă fără de înţeles. Maica Domnului a fost, este şi va fi fi un reper înalt, maiestuos şi minunat al omului pe calea vieţii, o fiinţă de lumină, pe care marii duhovnici ai creştinătăţii au venerat-o şi au iubit-o, căci ea ne este ” mai aproape” decat respiraţia în fiecare clipă. ”Maica Domnului e supărată cand oamenii nu-i cer nimic”, spunea Părintele Papacioc, iar Serafim de Sarov o vedea coborand în chilia sa, întrupandu-se, îmbrăcată toată în lumină. La 15 august e, poate, momentul cel mai frumos în care putem să ne întoarcem către Maica Domnului, cu sufletul şi cu minţile deschise, momentul în care ne putem ruga ei, nu doar pentru nevoile noastre omeneşti, ci şi pentru a-i aduce Sfintei Maria un strop de ”bucurie”. Poate părea nefiresc să sperăm că noi o putem bucura pe ea, dar – dacă Papacioc, acest mare duhovnic al lumii noastre, ne-a vorbit despre tristeţea ei, cauzată de incapacitatea noastră de a ne ruga şi a cere, atunci e de la sine înţeles că o vom ferici ”prin rugăciunile noastre sincere”. Poate că ne vom ferici şi pe noi înşine şi, nu-i doar ”poate” aici, ci-i sigur că ne vom ferici şi-i sigur că Maica Domnului îi răspunde întotdeauna sufletului sincer, deschis şi plin de credinţă. Această zi poate fi o cheie care să ne deschidă lacătele minţii şi ale inimii, o zi în care ne putem convinge pe noi înşine că rugăciunile primesc răspuns.
Sigur că Adormirea Maicii Domnului e o zi de bucurie, căci din ce stare ne putem ruga dacă nu din una a bucuriei şi a speranţei, din ce stare putem spera dacă nu din una în care suntem împreună, ne rugăm împreună, credem împreună şi ne dorim binele unii altora? Maica Domnului nu ne vrea nefericiţi, căci dacă ar fi aşa, ea n-ar mai plange pentru noi, cum ne spun tot marii duhovnici şi n-ar mai fi atat de prezentă în viaţa fizică, chiar dacă nu mai este în trup fizic. Maica Domnului n-ar mai aştepta ”să-i cerem” ajutorul dacă ne-ar vrea coboraţi în abisurile întunecate ale experienţelor vieţii, dacă ar avea un sens pierderea noastră şi dacă n-ar fi atat de important să ştim că aici, în această viaţă şi-n acest trup pamantesc nu suntem niciodată singuri, dar trebuie să înţelegem şi să credem asta cu toată inima. Maica Domnului e împotriva singurătăţii umane, poate de aceea ea se arată şi s-a arătat de-a lungul timpului în diferite locuri ale lumii, deopotrivă sfinţilor, copiilor şi oamenilor simpli. Puterea ei de a se întrupa în anumite circumstanţe e o încurajare, e – poate – mesajul de care avem nevoie pentru a şti că avem în cer un ajutor; trebuie doar să-l cerem. Să-l cerem clar, să-l cerem cu credinţă, cu sinceritate, cu toată inima, asta-i condiţia pentru ca noi să primim răspuns la rugăciune şi ceea ce – iată – o face bucuroasă pe Maica Domnului, nu doar pe 15 august, ci zi de zi…
Maria Timuc
Sursa: jurnalul.ro
