Pelerinaj în Israel 2013 (IV), 23 august 2013

„În ziua aceea s-a jurat Iosua şi a zis: „Blestemat să fie înaintea Domnului tot cel ce se va scula şi va zidi cetatea aceasta a Ierihonului: pe fiul său cel întâi-născut să pună temeliile ei, iar porţile ei să le aşeze pe fiul său cel mai mic.” (Iosua 6, 26)

Ierihonul este unul dintre cele mai vechi oraşe din lume. Este aşezat în valea Iordanului, în inima deşertului lui Iuda, la 250 de metri sub nivelul mării şi la 10 kilometri nord de Marea Moartă, fiind cel mai jos oraş din lume. Are o climă tropicală în timpul verii şi mediteraneană pe timp de iarnă. Existenţa oraşului se datorează unui puternic izvor, numit Izvorul lui Elisei, cu un debit de 4500 l/min. Datorită apei acestui izvor, în jur s-a format o oază de verdeaţă şi de viaţă.

Ierihonul a fost poarta de intrare a evreilor în Canaan şi a fost prima cetate cucerită de Iosua. Timp de sute de ani a rămas părăsit, apoi a fost reconstruit în timpul lui Ahab. Un moment de glorie a fost atins în timpul regilor haşmonei şi a dinastiei lui Irod, când aici s-au construit mai multe palate. Domnul Hristos a trecut prin Ierihon în ultimul Său drum spre Ierusalim. Atunci l-a întâlnit pe Zaheu şi l-a vindecat pe orbul Bartimeu. În prezent, este un orăşel arab cu peste 100 000 de locuitori, liniştit şi prosper, adunat în jurul movilei antice şi a izvorului unde îşi aşteaptă turiştii grăbiţi.

Ierihonul lui Iosua

Ierihonul a fost un oraş de graniţă, fiind poarta de intrare în Canaan pentru popoarele care veneau dinspre Răsărit: moabiţii, amoniţii şi arabii. Acest lucru se explică prin faptul că Iordanul se află la doar 5-6 kilometri est de oraş. Când evreii, după ieşirea din Egipt, au trecut Iordanul, prima cetate care le-a apărut în cale a fost Ierihonul. Raportul celor două iscoade a arătat că locuitorii cetăţii erau complet demoralizaţi, dar se pregăteau de apărare împotriva evreilor. Doar o singură femeie, şi aceasta de o moralitate îndoielnică, trecuse deja de partea evreilor. Ea i-a ajutat, i-a încurajat şi le-a oferit informaţii valoroase.

Autorul biblic inspirat ne descrie modul extraordinar în care a fost ocupat Ierihonul. După ce, timp de şapte zile, l-au înconjurat în linişte deplină şi după alte şapte ocoluri în ultima zi, au urmat sunetele de trâmbiţă şi strigătele poporului. Atunci zidurile cetăţii au căzut fără nicio lovitură omenească. Dumnezeu a cucerit cetatea aceasta printr-o minune, de aceea tot ce era în interiorul ei a fost dat spre nimicire. Arheologii au căutat aceste ziduri care s-au prăbuşit miraculos. Uneori, bătălia lor pentru găsirea acestora este mai grea decât lupta lui Iosua. A avut sau nu Ierihonul ziduri masive în timpul cuceririi? Aceasta este marea întrebare. Este raportul biblic corect şi demn de încredere?

Dovezile arheologice

Expediţia austro-germană condusă de E. Selling şi C. Watzinger a fost prima care a făcut excavaţii la Ierihon, între anii 1907-1909. S-au descoperit fortificaţii din perioada bronzului timpuriu şi mijlociu (circa 2500-1550 î.Hr.) şi s-a susţinut că zidurile cetăţii din timpul lui Iosua, adică bronzul târziu, nu s-au găsit.  A doua expediţie a avut loc între anii 1930-1936 şi a fost condusă de J. Garstang. Bazându-se pe o amuletă egipteană (scarab) găsită printre ruine, el a demonstrat că au existat fortificaţii succesive în toată perioada bronzului, inclusiv în timpul cuceririi lui Iosua. Garstang era sigur că a găsit zidurile dărâmate ale Ierihonului.

A treia expediţie a fost condusă de doamna K. Kanion, între anii 1952-1958. Ea a făcut săpături profunde, până la pământul virgin, arătând că înălţimea maximă a telului este de 21,5 metri, iar stratul arheologic de acumulări are 17 metri înălţime. Au fost descoperite mai multe ziduri, construite în diferite perioade ale bronzului timpuriu şi mijlociu. Ultimele erau ridicate pe vârful unor fortificaţii numite „val de pământ”, pavate cu piatră (glacis); au fost datate în secolul al XVI-lea î.Hr. Această fază a cetăţii s-a încheiat în jurul anului 1560 î.Hr., printr-un foc violent care a distrus totul, după care cetatea a fost părăsită un timp. Următoarea fază de ocupaţie este în jurul anului 1400 î.Hr., iar fortificaţiile ridicate deasupra aceluiaşi val de pământ au fost în cea mai mare parte erodate de ploi. Urmează apoi o perioadă lungă de părăsire, pentru ca cetatea să fie rezidită abia prin secolul al IX-lea î.Hr.

Concluzia majorităţii arheologilor a fost că Ierihonul nu avea ziduri în timpul cuceririi lui Iosua, fiind doar o mică aşezare neimportantă. Majoritatea teologilor susţin că distrugerea cetăţii de către Iosua a avut loc în jurul anului 1250 î.Hr. Conform acestor interpretări, autorii biblici sunt acuzaţi de inexactitate şi exagerări. Care este adevărul?

Conform textului biblic Ierihonul a fost cucerit de Iosua în anul 1405 î.Hr. Interpretarea corectă a istoriei şi a datelor arheologice sugerează că cetatea avea ziduri în jurul anului 1400 î.Hr. Rezultă că data oferită de teologi nu este corectă, concluziile arheologice corespunzând cu înţelegerea corectă a istoriei şi a raportului Bibliei.

Ierihonul lui Iisus

În perioada regilor haşmonei şi a lui Irod cel Mare (140-4 î.Hr.), Ierihonul a fost reconstruit, lărgit şi împodobit cu palate de iarnă, dar pe alte terasamente decât vechea cetate. Aici se mutau regii şi nobilii Ierusalimului pe timp de iarnă, datorită climei plăcute din acest loc. Oaza a devenit o vastă plantaţie de curmale şi de multe alte plante aromatice şi medicinale. Cetatea era şi un punct de vamă important la frontiera de răsărit a Iudeii. Ioan Botezătorul şi Domnul Hristos au trecut prin acest oraş de mai multe ori. În dreptul Ierihonului, spre est, se află unul dintre locurile unde tradiţia spune că a fost botezat Domnul Hristos, iar la vest de oraş este un munte numit Muntele Ispitirii, unde se crede că S-a retras Iisus şi a rămas timp de 40 de zile ca să postească. Cruciaţii au construit pe panta abruptă a muntelui o mănăstire, care funcţionează şi în prezent.

Întâlnirea cu Zaheu va rămâne cea mai frumoasă amintire despre Ierihon. Doi copaci mari şi bătrâni sunt consideraţi ca fiind sicomorul lui Zacheu. Unul se află în curtea bisericii catolice, iar altul, în cea a bisericii ortodoxe, ambii constituind un obiectiv de pelerinaj pentru mulţi creştini.

Blestemul lui Iosua şi urmele adânci ale păcatelor cetăţii dispăruseră pe vremea lui Iisus. Rahav s-a numărat printre strămoşii lui Mesia, Zaheu era tare fericit pentru că mântuirea a intrat şi în casa lui, orbul Bartimeu cânta de bucurie pentru că şi-a câştigat vederea. Toţi aceştia au avut ceva în comun. Nu s-au încrezut în ziduri şi nici nu au continuat să se împotrivească Providenţei divine, ci au crezut, au apelat la Dumnezeu şi s-au ridicat deasupra tumultului străzii pentru a primi harul divin.

Şi tu ai privilegiul să schimbi o situaţie grea într-o binecuvântare. Urmează exemplul celor de aici! Ridică-te deasupra forfotei străzii şi strigă: „Doamne, ai milă de mine!” Şi, îndată, Iisus te va auzi şi îţi va transforma necazul în binecuvântare. Aşa să-ţi ajute Dumnezeu!

Mai multe foto în Pelerinaj Israel, 23 august 2013