Vindecarea lunaticului
„Si mergand ei spre multime, s-a apropiat de El un om, cazandu-I in genunchi si zicand: Doamne, miluieste pe fiul meu, ca este lunatic si patimeste rau, caci adesea cade in foc si adesea in apa. Si l-am dus la ucenicii Tai, si n-au putut sa-l vindece. Iar Iisus, raspunzand, a zis: O, neam necredincios si indaratnic, pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi suferi pe voi? Aduceti-l aici la Mine. Si Iisus l-a certat si demonul a iesit din el si copilul s-a vindecat din ceasul acela.
Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut sa-l scoatem? Iar Iisus le-a raspuns: Pentru putina voastra credinta. Caci adevarat graiesc voua: Daca veti avea credinta cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici dincolo, si se va muta; si nimic nu va fi voua cu neputinta. Dar acest neam de demoni nu iese decat numai cu rugaciune si post…” (Mat. 17, 14-23)
Fara indoiala tema acestei pericope evanghelice este credinta. Credinta de care aveau nevoie si Apostolii, si acest „neam necredincios si indaratnic”. Credinta fara de care nu putem trai, dar nu am constientizat inca…
„Dar avand acelasi Duh al credintei -dupa cum este scris: Crezut-am, de aceea am grait, si noi credem; pentru aceea si graim” (2 Cor. 4,13) si urmand exemplul Sf. Ap. Pavel ingaduiti-mi sa scriu, caci credinta nemarturisita este ca si viata fara lumina.
M-a framantat si inca ma framanta aceasta realitate a vietii – credinta. Cu atat mai mult in zilele noastre cand in loc sa facem apel la credinta, ne bazam pe bani, putere, pozitie sociala, cunostinte etc. Iar ceea ce ne salveaza de fiecare data este credinta, pentru ca de obicei cunostintele ne parasesc, banii nu ajung, puterea pozitiei nu este suficienta…
S-au dat si inca se mai dau multe definitii pentru credinta. Multi ganditori au incercat sa spuna „adevaruri”, iar oamenii de stiinta sa gaseasca … lui Dumnezeu. Dar sa nu uitam ca trebuie sa „umblam prin credinta, nu prin vedere” (2 Cor. 5,7). Deci, ce este credinta?
Sf. Ap. Pavel spune ca „este darul lui Dumnezeu” (Efes. 3,9), iar in Epistola catre evrei scrie „credinta este incredintarea celor nadajduite, dovada lucrurilor celor nevazute” (cap. 11,1). Insa, ma preocupa cum o percep si o inteleg oamenii mai simpli… Asa ca am citit definitia credintei in DEX-ul nostru unde scrie: „credinta: faptul de a crede in adevarul unui lucru; convingere, siguranta, certitudine; fidelitate, devotament, statornicie fata de cineva sau ceva; speranta, nadejde; convingerea despre existenta lui Dumnezeu. In DEX-ul limbii grecesti la cuvantul „πίστη” scrie aproximativ aceleasi lucruri, dar la sfarsit are o precizare care mi-a placut: „cuvantul credinta in conformitate cu etimologia si vechea intrebuintare, nu prezinta o inclinatie catre usor-credibilitate sau sentiment de oarba urmare, ci stare traita din certitudinea pe care o capatase cineva prin dovezile avute.” Si toti avem dovezi…
As adauga si ce spunea Parintele Porfirie care asemana credinta cu increderea in Dumnezeu, dar Sf. Nicolae Velimirovici merge mai adanc si spune: „credinta este temelia iubirii”. Daca-mi permiteti, voi incerca si eu sa-mi astern gandurile, rugandu-va sa-mi iertati stangacia si indrazneala… „Cred si marturisesc” dupa cum adesea se exprima Pr. Galeriu ca prin credinta pot descrie prezenta lui Dumnezeu in viata mea, sentimentul ca sunt iubit, relatia care bucura sufletul meu, sau mai bine zis intr-un cuvant: viata!
Multi oameni de stiinta spun ca ramane un mister cum de crede omul. Accept aceasta definitie, dar prin intelesul pe care il are in Biserica. Adica, pentru Sfintii Parinti „mister, taina” este acel lucru care nu il poti explica in cuvinte, care se petrece in adancul fiintei tale si se revarsa in tot corpul, acel sentiment ca orice cuvant a-i folosi este foarte sarac in a exprima exact bogatia a ceea ce simti. Oare nu am simtit cu totii cel putin o data in viata acest lucru?… Imi puteti explica fericirea? Sau iubirea?… Ele trebuie traite, nu explicate ca definitii si termeni care sunt necesari sa-i cunoastem in viata.
Nu pot explica eu cum se descopera Dumnezeu fiecarui om, pentru ca fiecare din noi este unic in fata lui Domnului si in creatie. Ce putem face este sa generalizam putin, caci exista si puncte comune pentru toti, dar raman putin asupra acestui cuvant: „credinta- viata”.
Daca imi aduc bine aminte, la una dintre conferintele sale, Pr. Rafail Noica vorbea de faptul ca omul trece prin trei gestatii: prima in burta mamei pana se naste, a doua – aceasta viata, iar moartea este nasterea pentru a treia- vesnicia. Frumos cuvant si am avut gandul ca intr-o sarcina, ceea ce tine in viata embrionul este cordonul ombilical. Prin el se hraneste, prin el traieste pruncul in mitra pana se va naste in aceasta viata. Asa si credinta in viata omului, este „cordonul ombilical” prin care traieste si creste spre a se naste in Imparatia Cerurilor…
Sa ne rugam sa avem credinta, sa incercam sa o inmultim pana se va transforma in dragoste si atunci vom intelege cuvantul Sf. Ap. Pavel: „si de-as avea darul profetiei si de-as cunoaste toate tainele si toata stiinta si de-as avea credinta toata sa pot muta muntii, dar daca n-am iubire nimic nu sunt.” (1 Cor. 13,2)
Si nu uitati ca daca credinta este adevar, ea creste si se desavarseste in devotament si statornicie, si are ca rod speranta, nadejdea, dragostea…
Arhim. Siluan Visan
