Înălţarea Sfintei Cruci (2013) în parohie
Înălţarea Sfintei Cruci este cea mai veche sărbătoare ortodoxă închinată Sfintei Cruci, fiind trecută în rândul praznicilor împărăteşti. Ea se prăznuieşte în fiecare an la 14 septembrie. Această sărbătoare aminteşte de două evenimente din istoria lemnului Sfintei Cruci şi anume:
1. În anul 326, Sfânta Elena, mama lui Constantin cel Mare, a plecat la Ierusalim pentru a căuta urmele lui Hristos. A pus să se sape pe dealul Golgotei, pentru a găsi crucea lui Iisus. S-au găsit trei cruci: a lui Iisus şi a celor doi tâlhari care au fost răstigniţi odată cu Iisus. Nu ştiau care era crucea lui Iisus; de aceea, au adus o fecioară adormită. Acest eveniment îl descrie Eusebiu, istoricul primelor secole ale creştinismului. Sfânta Elena a ridicat o biserică peste mormântul lui Iisus, precum şi una la Betleem, unde s-a născut Iisus Hristos. Sfânta Cruce a fost aşezată într-o biserică nouă, foarte frumoasă, la Ierusalim, unde a rămas timp de aproape 300 de ani. 2. La anul 614, perşii conduşi de împăratul Cosroes, au năvălit în Ierusalim cu oaste mare, şi cucerindu-l, au luat cu ei, ca pradă de război, racla de argint care conţinea crucea Mântuitorului.
Împăratul creştin de la Constantinopol, Heraclius, a auzit de cucerirea Ierusalimului şi luarea sfintei cruci. El a încercat pe calea dialogului să recupereze crucea de la Cosroes, dar acesta nu s-a învoit. În acest timp, la curtea lui Cosroes s-au produs neînţelegeri între fiii acestuia şi, într-o revoltă a celor doi fii, regele Cosroes a fost ucis. Heraclius a profitat de aceste dezbinări, a făcut înţelegere cu noul împărat pentru a-i restitui crucea pe care Cosroes a luat-o din Ierusalim. Perşii au dat crucea înapoi aşa cum a fost adusă, cu sigiliile pe ea neatinse, eliberând şi pe captivii ce i-au dus în Persia. A fost mare bucurie pentru creştini când au auzit de acest eveniment important din viaţa Bisericii. În septembrie 629, racla ajungea la Ierusalim. Împăratul şi-a luat cele mai frumoase veşminte, voind să poarte el însuşi racla ce conţinea crucea. Dar, la poarta oraşului, o putere nevăzută l-a oprit în loc. Nu putea face nici un pas. Nici împăratul, nici suita lui nu-şi puteau explica acest fenomen. Atunci, episcopul Zaharia al Ierusalimului, care se întorsese şi el din captivitate, luminat de Duhul Sfânt, a zis împăratului: „Împărate, tu porţi haine împărăteşti, însă Iisus avea veşminte simple; pe cap porţi coroană de aur, El purta o cunună de spini; picioarele tale sunt încălţate cu încălţăminte scumpe, Iisus mergea cu picioarele goale”.
Împăratul a dat jos podoabele, încălţămintea şi coroana de pe cap. Apoi, luând crucea, a înaintat cu bucurie până la Biserica Sfântul Mormânt, unde episcopul Zaharia a aşezat crucea la locul ei şi poporul s-a închinat cu mare evlavie. Aducerea crucii la Ierusalim a avut loc în 14 septembrie 629. Din acest timp se celebrează de către creştini Înălţarea Sfintei Cruci. Un om cu numele Nichita, a reuşit să salveze din mâinile perşilor suliţa cu care Longinus a străpuns coasta lui Iisus. Buretele cu care i s-a dat lui Iisus băutura amară, a fost găsit lângă cruce.
Acest praznic al Sf. Cruci ne oferă şi nouă un bun prilej de a putea vedea, constata marele rol pe care-l are Crucea în viaţa noastră, a lumii. Crucea, instrument de tortură şi semn de ocară, din cauza răufăcătorilor care erau răstigniţi pe ea, se sfinţeşte prin sângele Mântuitorului Hristos, vărsat pe ea pentru mântuirea noastră, devenind nu numai un semn al biruinţei ci o forţă purtătoare de viaţă adevărată, pavază creştinilor. Crucea este temelia credinţei noastre ortodoxe. Fără cruce nu este nici creştinism, nici Biserică şi nici mântuire.
