Evanghelia iubirii

„Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea. Si daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata puteti avea? Caci si pacatosii iubesc pe cei ce ii iubesc pe ei. Si daca faceti bine celor ce va fac voua bine, ce multumire puteti avea? Ca si pacatosii acelasi lucru fac. Si daca dati imprumut celor de la care nadajduiti sa luati inapoi, ce multumire puteti avea? Ca si pacatosii dau cu imprumut pacatosilor, ca sa primeasca inapoi intocmai. Ci iubiti pe vrajmasii vostri si faceti bine si dati cu imprumut, fara sa nadajduiti nimic in schimb, si rasplata voastra va fi multa si veti fi fiii Celui Preainalt, ca El este bun cu cei nemultumitori si rai. Fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv.”(Luca 6, 31-36)

Cand vorbim despre Hristos de cele mai multe ori ne referim la relatia dintre El si Tatal, adica la faptul ca este Fiul lui Dumnezeu. In acelasi timp insa, El insusi marturiseste ca este si Fiul omului. Si nu cred ca aceasta are legatura numai cu nasterea Lui din pantecele Sfintei Fecioare, ci ca vrea sa se infrateasca cu tot omul ce se naste. Pentru noi este cea mai mare binecuvantare, pentru El este cea mai mare bucurie.

Dar noi suntem marginiti in intelegeri si adesea ne pierdem in explicatii fara sa avem un raspuns pe masura chemarii. Si totusi, de la Intruparea si nasterea Lui, totul se schimba, se transforma duhovniceste. Daca pana atunci „legatura dintre om si Dumnezeu era perceputa ca relatia dintre stapan si sluga, dupa Hristos relatia devine Tata si fiu” spune inca din sec. IV Sf. Chiril al Alexandriei. Iar Sf. Ioan Damaschin completeaza, spunand: „Mantuitorul a venit ca sa Se faca partas firii noastre, ca sa ne invete prin pildele Sale calea virtutii, ca sa ne scape de stricaciune prin comuniune cu viata, facandu-Se incepatura invierii noastre.”

Minunata taina mantuirii, mai ales pentru simplu fapt ca nu suntem singuri ci cu Hristos care „a venit sa Se faca partas firii noastre, ca sa ne invete prin pildele Sale calea virtutii…”. Iar cuvantul de astazi despre asta ne vorbeste, cum sa fim si noi „fiii celui Preainalt, ca El este bun cu cei nemultumitori si rai.”

Acum ne indeamna Hristos sa iubim pe vrajmasii nostri si sa facem bine si sa dam cu imprumut, fara sa nadajduim nimic in schimb… In viata de zi cu zi in spatele fiecarei fapte pe care-o facem, sta un gand sau un sentiment. Multi dintre noi se comporta dupa cum au fost invatati, putini sunt cei care se comporta dupa cum le dicteaza inima. Exista oameni care sunt buni, exista si oameni rai…

Cum sa fiu bun cu cel ce-mi face rau?… Ca sa fiu bun trebuie mai intai sa fi iertat pe cel ce mi-a facut rau. Aici insa, ingaduiti-mi sa fac o paranteza: cred si marturisesc ca totul in lumea aceasta este relativ, chiar si binele, chiar si raul, chiar si dreptatea. Suntem confuzi. Noi de cele mai multe ori judecam dupa mintea si voia noastra, dar cred ca multi dintre noi au constientizat la un momentdat ca raul nu a fost rau, binele nu a fost bine.

Foarte intelept spune poporul ca „Dumnezeu si dintr-un rau poate scoate un bine”, iar noi din nerabdarea ce ne caracterizeaza, vrem sa stim „de ce ni se intampla asta?” in clipa imediat urmatoare. Raspunsul intotdeauna se afla in timp. Cand stai si iti amintesti clipe din viata ta, atunci vezi cum Dumnezeu si-a facut simtita prezenta in clipa deznadejdii tale, cand intelegi ca de fapt raul nu a fost atat de rau, ci s-a terminat mai bine decat te asteptai, atunci poti spune ca ai inteles „de ce”…

Sf. Nectarie al Eghinei – un Sfant al zilelor noastre – spunea intr-o predica: „fiecare zi din viata noastra este ca o miscare de pensula cu care artistul incearca sa picteze. Dar nu putem sa intelegem ce vrea artistul sa picteze printr-o simpla si unica miscare, nu putem avea imaginea tabloului cum o are pictorul in mintea sa. La fel si viata, nu o putem intelege intr-o zi, intr-o intamplare, ci trebuie sa asteptam sa vedem spre sfarsit ce a vrut Dumnezeu de la noi si pentru noi.”

Cum pot sa-mi iubesc vrajmasii?… Sa stam putin stramb si sa judecam drept: cine este vrajmasul meu? Este cel ce m-a inselat, m-a furat, m-a mintit, m-a jignit, m-a vorbit de rau la altii? Este cel cu care m-am certat pe „dreptate”? Este cel care nu-mi vrea binele?… Toate acestea, si mai mult decat acestea, fiecare din noi le-a intalnit in viata mai mult decat putea sa faca fata. Este adevarul lumii in care traim. Dar daca la rau raspund cu rau, oare nu devin si eu partas raului? Daca la inselare, la furt, la minciuna, la jignire, la cearta etc. raspund cu aceleasi fapte, oare nu devin si eu complice raului?… „Ochi pentru ochi… si lumea va deveni oarba” a spus Ghandi.

Nu, sa nu fie noua aceasta! Unul singur este vrajmasul nostru: diavolul. Toti ceilalti sunt victimele lui. Imi amintesc de Parintele Porfirie cand intr-o discutie cu un ucenic, acesta incerca sa-l lamureasca de comportamentul urat al unor oameni. Si in timp ce crestinul se vaita de unul si de altul, Parintele il priveste cu drag si-l intreaba:

– „Daca a-i vedea pe strada un om plin de rani si sangerand cumplit, dar cu o ultima suflare ti-ar vorbi urat, te-ar jigni sau chiar te-ar ocara, cum ar trebui sa te comporti? Cu blandete, sau sa te repezi la el sa-l termini de tot?”

-„Doamne miluieste! Bineinteles ca trebuie sa fiu intelegator. Omul este ranit si-si poate pierde viata, la jignirea mea ma voi gandi??!”

-„Vezi, asa trebuie sa te comporti cu toti cei care de care te plangeai. Pentru ca ranile de care-ti spuneam, erau rani pricinuite de diavolul, dar pe care noi nu le vedem cu ochiul liber. Din pricina acestor rani se comporta asa, iar noi trebuie sa-l ingrijim… „

Sa faci un bine este mult mai usor decat sa faci un rau. Cand faci un rau chinui, si te chinui. Orice faci, tie-ti faci…

Arhim. Siluan Visan

Sursa: crestinortodox.ro