Astăzi e ziua ta, Draga Olteanu Matei!
Când viaţa te aduce în situaţia ca drumul tău să se intersecteze cu al doamnei teatrului şi filmului românesc Draga Olteanu Matei, iar din neatenţie nu te pregăteşti suficient, fii sigur că vei fi taxat. Trebuie să ai lecţiile la zi, altfel nota ta va fi una cu care nu vei putea să treci “clasa”. De la domnia sa am învăţat să spun pe nume lucrurilor care mă derajează, să fac şi nu doar să vorbesc despre ceva anume şi mai ales să stau cu fruntea sus. Ne-am cunoscut atunci când am realizat ediţia de colecţie dedicată Promoţiei de aur din 1956, afinitatea pentru teatrul, cultura şi limba română apropiindu-ne şi mai tare. De atunci nu am uitat niciodată să sun de ziua sa de naştere, la fel cum nu am uitat să adaug numele Matei, căci aici m-a prins cu lecţiile nefăcute. Nu s-a gândit niciodată ce înseamnă un an în plus, pentru că anii vin unul după altul, dar s-a bucurat că Dumnezeu o ţine sănătoasă. Draga Olteanu Matei împlineşte astăzi 80 de ani. Jurnalul Naţional îi urează La mulţi ani!
“M-am născut româncă şi româncă o să mor”
“Mulţumesc lui Dumnezeu, mă simt bine acum, când împlinesc o vârstă rotundă! Mă cam şi sâcâie treaba asta cu ziua de naştere. Toată viaţa cei apropiaţi de mine mi-au spus «La mulţi ani!» şi cu asta punct. Nu mi-a plăcut să sărbătoresc prea tare ziua mea de naştere. Mă rog lui Dumnezeu pentru sănătatea mea şi a celor din jurul meu, a prietenilor, a celor dragi mie, a publicului, a tuturor oamenilor. Să fim sănătoşi şi să avem pace şi linişte sufletească. Aşa sunt eu fericită. Sigur că-i mulţumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să ajung până la vârsta asta, chiar mă gândeam «Oare o s-o apuc?». Mă bucur că e frumos afară, cântă păsările, e un peisaj superb aici, la Piatra Neamţ, şi e bine.
Mulţumesc că-mi spuneţi că oamenii se luminează la faţă când aud numele meu, dar să ştiţi că nu m-am culcat niciodată pe urechea aceasta. Eu sunt foarte bucuroasă dacă oamenii răspund sentimentelor mele cu aceeaşi monedă, cum se spune. Numai că există şi oameni cărora nu le-ai făcut nimic, oameni cu care nu eşti pe aceeaşi undă, numai că eu nu mă supăr. Înţeleg lucrul acesta, aşa că atunci când nu suntem pe aceeaşi undă eu ocolesc. Ei, eu mai primesc şi înjurături, mai ales după ce am apărut la Mihai Gâdea în emisiune. Ce să le fac, asta este! Când merg pe stradă, sau merg într-un magazin să cumpăr ceva, sau mai ales în piaţă, că acolo mă întâlnesc cu foarte multă lume, în special femeile, mă bucură că sunt recunoscută. Toată viaţa m-au iubit femeile foarte tare, în schimb mie mi-au plăcut bărbaţii foarte mult. Nu a fost greu să fiu femeie în meseria mea, de fapt m-am bucurat foarte tare că sunt femeie. Când eram copil eram foarte băieţoasă şi mi-ar fi plăcut să fiu băiat. Mă jucam numai cu băieţii, foarte rar cu fetiţele. Eram mereu pe garduri, prin copaci, jucam ţurca, sau băteam pe stradă mingea. Am făcut «di toati şeli», cum se spune pe aici. Eu sunt însă bucureşteancă get beget, născută la Spitalul Militar. Când l-am internat pe tata la spital, Dumnezeu să-l ierte, m-am dus la general să primesc o aprobare şi şeful de cabinet mi-a spus: «Doamna Draga, am fost de serviciu la arhivă şi neavând ce face, ca să nu adorm, am răsfoit pe acolo. V-am găsit fişa şi scria că v-aţi născut cu 5,800 kg». «Vai de mine, am fost un monstru», i-am spus. Mie îmi povestise mama mare că atunci când m-am născut mi-au pus o funduliţă roşie la mână şi m-au purtat prin tot spitalul ca să mă vadă lumea, aşa că l-am crezut. Atunci nu eram atât de cunoscută ca acum. Atunci când a apărut televiziunea la noi am devenit cunoscută şi datorită colegilor de la Regie, care atunci când au ajuns să facă filme sau să lucreze în televiziune ne-au chemat pe noi, cei de la Cinematografie, primii. Astfel am devenit de timpuriu cunoscuţi, cu toate că profesorii noştri, care erau foarte severi, nu prea ne lăsau să ne alintăm şi ne spuneau adevărul despre meseria asta, foarte serioasă, profundă şi grea, iar noi nu îndrăzneam să ne numim actori, vedete, Doamne fereşte! Nu în sensul că ne-ar fi fost interzis, să nu se înţeleagă greşit, ci în sensul că ne dădeam seama cât de mult trebuie să muncim şi cât de serioşi şi credibili trebuie să fim, cât de la inima publicului trebuie să ajungem, în admiraţia acestuia.
Nu vi se pare că toată lumea se bate cu pumnul în piept… «Tărrrrişoara mea»… Ce mare a fost Caragiale! «Ţărrrrişoara mea Rrrromânia!» Sunt româncă, asta sunt. Asta mă alcătuieşte pe mine, nu?! M-am născut româncă şi româncă o să mor. Sunt o româncă dintre cele care suferă că limba română este batjocorită în halul în care este astăzi şi că ajunge să fie distrusă de nişte mode, altfel nu aş putea să le spun. Un mod de a copia şi de a introduce tot felul de expresii în limbă şi de a nu mai respecta regulile gramaticale pe care noi l-am învăţat de la învăţătorii şi profesorii noştri, care aveau o pregătire şi o dăruire extraordinare. Am învăţat limba română de la învăţătoarea noastră, Dumnezeu s-o ierte!, să scriem corect, să citim, să iubim cartea, să ne exprimăm corect, să punem virgulele unde trebuie. Ne bucurăm când auzim că un român a luat un premiu sau a făcut ceva pentru ţara asta. Am impresia că nu se mai pune niciun preţ pe calitate în zilele noastre. E unul din motivele pentru care te poţi îndurera. Mie îmi place să fac, nu să spun. Şi după ce n-oi mai fi tot româncă o să fiu!”
Loreta Popa
Sursa: jurnalul.ro
