Cât trăim cu adevărat?

În capitolul 3 din Apocalipsa Sfântului Evanghelist Ioan, Mântuitorul Hristos adresează cel mai dur avertisment uneia din cele şapte Biserici, cea din Sardes. Aflat în versetele 3 şi 4, îndemnul sună aşa: „Ştiu faptele tale, că ai nume, că trăieşti, dar eşti mort. Priveghează şi întăreşte ce a mai rămas şi era să moară. Căci n-am găsit faptele tale depline înaintea Dumnezeului Meu“.

Paradoxul acestui îndemn ne arată că înaintea lui Dumnezeu existenţa biologică contează prea puţin faţă de vieţuirea duhovnicească. Pentru că, aşa cum spune şi Sfântul Apostol Pavel, „nu poate carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu; şi putrezirea nu poate moşteni neputrezirea…“ (I Cor. 15, 50).

Într-o zi, un credincios se plimba privind mormintele. Ajunse astfel în dreptul unei cruci pe care era scris numele unui decedat, iar dedesubt se aflau aceste cuvinte: „Am murit în vârstă de 70 de ani, dar n-am trăit decât trei ani. Nu faceţi ca mine!“

Omul nostru rămase nedumerit. Neputând să-şi lămurească înţelesul acestor cuvinte, merse la preot şi-i povesti întâmplarea.

Preotul zâmbi, după care-i răspunse: „Iată, prietene, ce înseamnă aceste cuvinte. Omul care se odihneşte în mormântul pe a cărui cruce ai citit cuvintele greu de înţeles a fost indiferent faţă de Biserică şi Hristos până cu trei ani înainte de a muri şi numai atunci a ajuns la credinţă. Şi atât de rău i-a părut de cei 67 de ani petrecuţi departe de Dumnezeu, încât i-a socotit morţi şi numai pe cei trei de la sfârşit i-a ţinut drept vii…“

Credinciosul plecă lămurit şi dădu slavă lui Dumnezeu pentru încă o învăţătură pe care o căpătase.

Sursa: ziarullumina.ro