Toată lumea vrea să aibă un prieten, dar nu fiecare vrea să fie unul

A fi sau a nu fi? – se întreabă personajul lui Shakespeare. Mi-aş lua îndrăzneala să vă spun că până la această întrebare trebuie să mai creştem. Adesea stopându-ne la una mult mai provocătoare – a fi sau a avea ? A poseda şi a fi sunt două viziuni fundamentale asupra lumii şi asupra modului de existenţă. Corelarea omului cu una dintre aceste categorii, îi determină gândurile, sentimentele şi comportamentul, iar în final chiar şi destinul. Hotărând să-şi construiască paradisul pe pământ, omenirea a ales “a avea.” Raiul pe pământ şi acum pentru mulţi este întruchiparea unui loc plin de diverse bunătăţi, asemenea unei ilustrate a broşurilor sectare. Dar în Împărăţia Cerurilor este important – de a fi,  şi Dumnezeul nostru este Cel, Care este.

Există un proverb minunat: “Toată lumea vrea să aibă un prieten, dar nu fiecare vrea să fie unul.” Astăzi tot mai mult ne dorim „să avem”. “Vreau un copil” – în loc de “vreau să fiu mamă”, “vreau să am un soţ” – în loc de “vreau să fie soţie “, etc. După aceste nuanţe lingvistice se ascunde toată atitudinea omului faţă de viată, motto-ul lui – sau – eu sunt pentru cineva, sau – cineva este pentru mine. Omul care alege categoria de “a fi” este fericit, contemplând frumuseţea naturii, bucurându-se că o poate poseda, dar purtând şi întreaga răspundere pentru aceasta. O floare în luncă, va fi floare pentru el, chiar dacă aceasta creşte la sute de kilometri de casă. Dar să o iubeşti, nu înseamnă să o usuci pentru ierbar, să o iai în stăpânire. Dragostea şi prieteniea înseamnă şi să ai grijă şi să porţi responsabilitate. Omul care alege “a avea” – alege asimilarea şi acapararea pentru sine a tot ce-l înconjoară – a cunoştinţelor, a experienţelor, peisajelor, inimilor altor persoane … Lui nu-i pasă de esenţa lucrurilor şi fenomenelor, principalul este posesia lor. De la un bancher, el va învăţa esenţa afacerilor bancare, cu un beţiv va servi o băutură fraternativ, de la un geograf, sau rege va lua “ceva folositor”. Dacă vor apărea pastile pentru potolirea setei, el primul le va cumpăra, ca să nu să-şi piardă timpul în căutarea unui izvor. El nu este chinuit de întrebări: de ce bea cel împătimit, de ce ar trebui o persoană să fie bancher şi alta cerşetor?

În dorinţa noastră de a avea, noi distrugem vieţi şi inimi – şi în sfârşit suferim de singurătate. Că există această floare în lume, ne pare prea puţin, chiar dacă creşte sub fereastra noastră. Poate aşa şi pierdem chipul lui Dumnezeu în omul de alături şi însăşi încetăm să fim al lui Dumnezeu, devenind doar ai săi… «Omului posedător» întotdeauna îi este prea puţin ceea ce are. Puţini bani, putere neînsemnată, puţin o singură soţie, puţini prieteni, puţină veselie, şi în sfârşit chiar îi este insuficient el însuşi. Consumatorul, neavând propria esenţă, constă din ceea, ce posedă. În aşa un caz, este firească dorinţa de a-şi extinde posesiunile sale. Pe de o parte, este cunoscut că consumul bunurilor reduce tristeţea şi simţul neliniştii, existente în fiecare dintre noi.

Pe de altă parte, nevoile de consum fiind tot mai crecătoare. Pentru a păstra plăcerea astăzi unii psihologi îşi îndeamnă pacienţii să alterneze formele plăcerii: cumpărături, călatorii, sporturi extreme, saloane de frumuseţe, cluburi, etc. Modificând astfel viaţa sa, persoana nu se va plictisi, va fi activă şi fericită. Dar totuşi cu toate acestea, depresiile cauzate de sentimentul golului interior şi lipsa sensului existenţei, le întrec cu mult pe celelalte. În situaţiile de criză, în faţa morţii, omul forţat se confruntă cu categoria de “a fi”. Deşi, din păcate, astăzi şi astfel de cazuri se întâmplă tot mai puţin şi mai puţin.

Am întâlnit pe cineva care mi-a relatat. „La vârsta de 22 de ani, am fost lovit de o maşină, şi atunci am conştientizat faptul că orice zi poate fi ultima, şi o nouă zi poate şi să nu existe. Deci, nu există nici un sens să aduni bunuri sau bani. De asemenea, spre neacumulare ne îndeamnă rugăciunea “Tatăl nostru”, care ne spune clar că ”Pâinea noastra cea spre fiinţă dă-ne nouă astăzi” –deci astăzi ne gândim la astăzi şi mâine ne gândim la ziua de mâine. Aceasta este filozofia mea de consumător, care este iresponsabilă. Îmi place să cheltui banii aşa pur şi simplu, chiar pentru nimicuri… “Oare cu adevărat desprea aceasta se spune în Rugăciunea Domnească? Nu e o blasfemie să foloseşti cuvintele lui Hristos pentru a-ţi justifica capriciile? Nu este doar o dorinţă a filozofiei de consum să scoţi din rugăciune cuvintele potrivite şi să le foloseşti cum doreşti, ignorând esenţa de bază la ceea ce s-a spus? Această filozofie foloseşte adesea şi termenii de “usor”, “plăcut” şi de “confortabil”, sugerând că de fapt aşa ar trebui să fie viaţa însăşi. Cum să înveţi totuşi să fii? Probabil, nu este posibil din momentul ce ai ales pentru tine calea  “de a fi “, nicicând să nu te rătăceşti de la acest drum. “A avea sau a fi?” – este o răscruce, la care zilnic ne înfăptuim alegerea. Uneori greşit. Dar atât cât suntem vii, mereu putem reveni la la calea spre care râvnim cu adevărat.

Natalia Lozan