Pomenirea eroilor Revoluției din decembrie 1989, în enorie

În fiecare decembrie mă întreb: Ce am făcut din 1989 până acum?

Din toată inima, fără ezitări, pot da un singur răspuns: am căutat libertatea. Asta am făcut în tot ce am trăit: în gândire, în simţire, în iubire, în lume…

Libertatea este sarea vieţii: fără ea viaţa nu are gust de viaţă ci de…coca-cola, hamburger, cipsuri, vodcă cu diazepam, bere la doză, etnobotanice, şi miros de parfumuri de cocote, de benzină, de pizzerie, de frişcă artificială, de odorizant de cameră, de arome identic naturale, şi aspect de orice în pungă de plastic, de clădiri din oţel şi sticlă, de geam fumuriu, şi de cafenea, de automobil de lux, de înjurături ale unor minori care ar face să paralizeze facial un birjar, de automat pentru cafea şi de bancomate…

Dacă în 89 mai existau încă români care să considere că libertatea merită orice preţ, chiar preţul vieţii, astăzi, nimeni nu mai este interesat de ea. Toţi oamenii au impresia, o puternică şi foarte colorată impresie, că sunt liberi şi că singura problemă este ce să facă, cum să se folosească de ea.

Eu cred că în 89 ne-am căpătat doar dreptul de a ne căuta libertatea. Pentru acest drept unii au murit pe străzi, iar cei cuminţi ascunşi în case au ieşit după masacru, să se înfrupte din acest drept. Numai că laşii nu ştiu să fie liberi, sunt impotenţi sufleteşte, căci libertatea se poate avea, păstra şi trăi doar prin jertfă: libertatea e pentru cei curajoşi.

Pe acești curajoși, care în decembrie 1989 au strigat: Vom muri și vom fi liberi! i-am pomenit, duminică, 22 decembrie 2013, la Sfânta Liturghie, și ne–am rugat cu toţii pentru odihna sufletelor lor, precum şi a tuturor eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea nemaului, pentru libertatea şi demnitatea noastră.

Singurele uşi pe care le-a deschis Revoluţia din 1989 sunt cele ale Paradoxului: tirania libertăţii, drepturile omului care-l fac neom, copiii părinţi, iubirea care ne transformă în desfrânaţi, viaţa care ucide, hrana care ne face piele şi os (de cancer) etc. Iar în paradox nu poţi trăi: poţi doar înnebuni. Singura ieşire din paradox rămâne Crucea: moartea care junghie moartea. Iisus Hristos este sfârşitul paradoxului şi începutul adevăratei libertăţi.