30 decembrie 2013

O plimbare nocturnă prin Madrid – 29 decembrie 2013

Există 35 de oraşe cu numele Madrid în întreaga lume. Madrid este capitala Spaniei. Dar şi un prosper oraş pe malul râului Mississippi. Şi un cătun în Samarcanda, în Uzbekistan. Şi un sat-fantomă din statul Colorado. Localităţile cu numele Madrid sunt împărţite pe tot mapamondul. Există câte-un Madrid pe gustul fiecăruia, din cele 35 din întreaga lume. Cel din Colorado este un sat din vestul îndepărtat, abandonat după febra căutării de aur. Cel din New Mexico este un sat distrus de criza minieră, ce a devenit o destinaţie turistică pentru fostele galerii miniere. Cel din provincia Camaguey, din Cuba, a fost la vremea sa un oraş bogat, ridicat de burghezia fabricanţilor de zahăr. „Madridul din Columbia este între mangrove şi se ajunge la el cu barca”, povesteşte Cancio. Cert este că în Columbia există două localităţi numite Madrid: una este cea din mlaştini şi a doua are 53.000 de locuitori şi şi-a schimbat numele de patru ori. Multe din localităţile respective au legături cu Spania Multe din localităţile numite Madrid din întreaga lume au legătură cu Spania. Cum este cazul Madridului din Puerto Rico, un mic sătuc, cu un schit care aminteşte de El Rocio şi în vecinătatea căruia se spune că se află izvorul tinereţii veşnice. Altele sunt un nostalfic omagiu adus pământurilor natale de pe care au plecat întemeietorii acestora. Madridul din Africa de Sud părea să nu aibă nicio legătură cu Spania, dar ulterior am descoperit că minerii spanioli care s-au dus acolo să muncească au botezat cu numele oraşului lor satul în care trăiau.

“Madridul Spaniei” este construit pe ruinele unui fort maur numit Magerit și a devenit capitală în 1561, în timpul domniei lui Filip al II-lea de Habsburg. Ca urmare Madridul a devenit un oraș înfloritor, iar astăzi este rivalizat cultural doar de către Barcelona.

Primele documente istorice privind existența unei așezări permanente datează din epoca musulmană. În a doua jumătate a secolului al IX-lea, Mohamed I (852-886), emirul de Cordoba, construiește o fortăreață pe un promontoriu de lângă râu (în locul ocupat astăzi de Palatul Regal), cu scopul de a vigila pasurile muntelui Guadarrama și de a fi locul de unde să pornească razii împotriva regatelor creștine din nord. Alături de fortăreață, mai la sud, se dezvoltă și o așezare umană. Această așezare primește numele de Mayrīt, al cărui înțeles nu este clar, dar pare a fi un hibrid între două toponime foarte asemănătoare : unul mozarab, matrice (fântână), și celălalt arab, majra, care înseamnă albia unui râu. Amândouă par să facă referire la abundența izvoarelor și apelor subterane din acel loc. Din această perioadă se păstrează unele ruine, cunoscute mulțumită muncii arheologilor de după 1975: zidul arab de la Cuesta de la Vega, turnul de la Plaza del Oriente și vestigiile unui apeduct de la Plaza de los Carros.

După ce regatul musulman de la Toledo a fost cucerit de Alfonso al VI-lea de Leon și Castilia, orașul Madrid a intrat sub controlul forțelor creștine în 1085, fără ca acestea să întâmpine rezistență. Orașul și împrejurimile sale au fost încorporate de regatul Castiliei. Creștinii i-au înlocuit pe musulmani în centrul orașului, arabii ajungând să trăiască în cartiere periferice. A existat și un cartier de evrei în zona care avea să ajungă cartierul Lavapies. În secolul următor, Madridul a continuat să fie atacat de puterile musulmane din peninsulă, almoravizii dând foc la oraș în 1109, iar almohazii asediindu-l în 1197. Victoria creștinilor în Las Navas de Tolosa a însemnat sfârșitul influenței musulmane în centrul peninsulei Iberice.

Din această perioadă provin două evenimente religioase care au marcat dezvoltarea creștinismului în rândul populației din Madrid: descoperirea imaginii Fecioarei de la Almudena, și a miraculoasei vieți a lui Isidro Labrador, care avea să fie canonizat. Orașul a început să prospere și a primit titlul de villa în 1123. Urmând aceleiași politici de repopulare din toată Castilia, Madrid a devenit liderul unei comunități de villa y tierras (municipiu și teritorii). Guvernarea orașului era responsabilitatea madrilenilor cu rang de vecinos, reunindu-se într-un consiliu deschis până în 1346, când regele Alfonso al XI-lea a implantat regimentul (regimiento), prin care doar oligarhii locali puteau guverna orașul. În 1152, regele Alfonso al VII-lea stabilise granițele comunității de villa y tierras, între râurile Guadarrama și Jarama. În 1188, o delegație reprezentând Madridul participă pentru prima dată la Adunarea Generală a Castiliei (Cortes de Castilla). În 1202, Alfonso al VIII-lea i-a conferit primul for municipal, care reglementa activitatea consiliului și a cărui competențe au fost amplificate în 1222, de către Ferdinand al III-lea cel Sfânt al Castiliei.

Următoarea etapă importantă în evoluția Madridului a avut loc în timp ce Spania era sub domnia Bourbonilor francezi. În timpul domniei lui Carol III (1759-1788) au fost construite câteva dintre cele mai remarcabile clădiri ale Madridului. Tot în această perioadă orașul a început să capete aspectul său modern actual cu bulevarde largi ce radiază dintr-un centru, acum, destul de înghesuit. Carol III a comandat noile proiecte ale orașului la trei arhitecți neoclasici ai timpului: Francisco Sabatini, Ventura Rodriguez și Juan de Villanueva.

Arcurile monumentale din Plaza de la Independencia și Puerta de Alcalá au fost construite în 1778. Puerta del Sol, o altă emblemă a Madridului, datează tot din această perioadă. Toate distanțele din Spania au ca punct de referință o piatră care este situată în Puerta del Sol. În 1808, în timpul războiului peninsular, francezii au ocupat Madridul și împăratul Napoleon Bonaparte l-a instalat pe tron pe fratele său, Joseph. Francezii au fost obligați să se retragă, ca urmare a unei revolte populare, numită de spanoioli Guerra de la Indepencia, dar influența culturii bourbone era deja prezentă și poate fi observată chiar și astăzi în multe părți ale orașului.

În 1819 a fost terminată construcția unei clădiri pe care Carol III o desemnase muzeu de istorie naturală și științe. Însă noul rege, Ferdinand VII, a hotărât ca aceasta să primească o altă menire și a completat-o cu lucrările de artă ale colecției regale, care fuseseră răspândite în mai multe palate spaniole. Acesta a fost începutul uneia dintre cele mai mari galerii de artă din lume, Muzeul Prado, care adăpostește astăzi una dintre cele mai remarcabile colecții de picturi ale vechilor maeștri spanioli, famanzi si italieni.

În anii 1830 orașul a fost modernizat și extins: s-a introdus iluminatul străzilor și au fost înălțate noi clădiri. Orașul s-a extins în continuare spre nord sub protecția marchizului de Salamanca, care în 1872 a construit 28 de străzi sub forma unei rețele, cu începere din Calle de Alcalá. Astăzi, această zonă păstrează numele lui Salamanca și este unul dintre cele mai elegante barrios (cartiere) ale Madridului.

Orașul a continuat să se extindă și la începutul secolului XX. În 1910, orașul a inaugurat un nou bulevard principal. Cunoscut sub numele de Gran Vía, acesta străbate barrio de San Bernardo, de la Calle de Alcalá și coboară până la Plaza de España.

Madridul a suferit distrugeri în perioada războiului civil spaniol (1936-1939), când era principala fortăreață republicană. Orașul a fost asediat vreme de doi ani și jumătate de forțele naționaliste ale generalului Franco și, când Madridul a capitulat, războiul s-a sfârșit. Din perioada fascistă, de la sfârșitul războiului și până în 1975, la moartea lui Franco, Gran Vía a fost redenumită Avenida Jose Antonio de Primo de Rivera, după numele fondatorului Partidului Fascist Spaniol. După reinstaurarea democrației și a monarhiei sub regele Juan Carlos, aceasta și multe alte străzi din Madrid au revenit la vechile denumiri, dinaintea perioadei Franco. Sfârșitul războiului civil a adus Madridului o perioada de prosperitate. Dezvoltarea orașului a fost înlesnită și de faptul că Spania nu a avut rol activ în cel de-al doilea război mondial și orașul s-a extins spectaculos între 1948 și 1951. Madridul nu este doar capitala țării, ci și capitala provinciei și a comunității autonome Madrid.

Ne-a făcut bine şi ne-a îmbunătăţit tonusul o plimbare de seară prin capitală, duminică, 29 ale lui decembrie, pornită din Gran Via, continuată spre Palatul Regal (ca idee, de zece ori mai mare decât Palatul Buckingham; actualul rege, Juan Carlos I, îl foloseşte numai în scop de reprezentare) şi încheiată în Plaza del Sol.

Pe măsură ce Madridul și-a recapătat frumuseţea, i s-a adaugat şi o atmosferă inconfundabilă. Spre exemplu, se poate gusta farmecul centrului istoric animat în permanenţă de o mulţime de oameni gălăgioşi. Probabil că în niciun alt oraş nu veţi găsi o viaţă tumultuoasă de noapte ca în Madrid, care în timpul weekend-urilor devine şi mai agitată. Ai senzaţia că fiecare locuitor al oraşului consideră un lucru firesc să nu meargă la culcare înainte de răsăritul soarelui. Hamingway a descris-o astfel: „În Madrid, nimeni nu se culcă, până nu se încheie noaptea.“