Recunoştinţa – cea mai înaltă demnitate a omului

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit la slujba săvârşită în noaptea trecerii dintre ani (2013-2014), la Catedrala patriarhală:

Cu ajutorul lui Dumnezeu la trecerea în anul nou, 2014, am mulţumit Lui pentru binefacerile primite de la El în anul 2013 şi ne-am rugat să ne învrednicească să sporim în dreapta credinţă, în dragostea către El şi cea către aproapele şi întru toate faptele bune (Rugăciunea de mulţumire din cadrul Slujbei trecerii dintre ani). Slujba pe care am săvârşit-o acum, la trecerea dintre ani, reprezintă o atitudine sau o stare spirituală faţă de timpul anului care s-a încheiat şi de timpul anului care începe. Această slujbă este o punte a recunoştinţei şi a speranţei între ani.

De aceea, lucrarea cea mai potrivită pentru petrecerea anului vechi şi întâmpinarea anului nou este rugăciunea de mulţumire săvârşită în Biserica lui Hristos, Împăratul Veacurilor. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „nimic altceva nu cere de la om Dumnezeul universului, după nenumăratele şi nespusele Lui binefaceri, decât sufletul recunoscător, care să știe să-I mulţumească pentru binefacerile primite” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri, partea I, Omilii la Facere (I), Omilia XXXII, III, în PSB 21, trad., introd., indici şi note de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987, p. 413).

Hristos Însuși mulţumeşte Tatălui prin rugăciune (cf. Ioan 11, 41).

Sfântul Apostol Pavel ne arată că mulţumirea este primul şi cel mai important răspuns al creştinului faţă de harul lui Dumnezeu revărsat asupra lui: „Mulţumesc totdeauna Dumnezeului meu pentru voi, pentru harul lui Dumnezeu dat vouă în Hristos Iisus” – le spune el creştinilor din Corint (1 Corinteni 1, 4). Deci, răspunsul omului la lucrarea harului dumnezeiesc este mulţumirea sau euharistia, cum este numită în limba Sfintei Scripturi.

Din păcate, omul contemporan, superficial şi secularizat duhovniceşte, cere ajutorul lui Dumnezeu doar atunci când trece prin necazuri sau suferinţe, dar îndată ce a scăpat de suferinţă, de sărăcie, de necaz, uită de Dumnezeu. Însă Mântuitorul Iisus Hristos nu fericește pe cei care sunt nerecunoscători sau nemulţumitori, ci pe cei care sunt recunoscători şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El, după cum se vede în Evanghelia vindecării celor zece leproşi (cf. Luca 17, 17-18).

Când omul nu mulţumește pentru binefacerile primite, el decade spiritual şi se dezumanizează. Omul este cu adevărat om, adică fiinţă raţională şi relaţională, când este recunoscător lui Dumnezeu şi oamenilor pentru darurile şi binefacerile pe care le primește. Omul credincios şi demn mulţumeşte permanent lui Dumnezeu pentru că trăiește în creaţia lui Dumnezeu şi o foloseşte, adică folosește aerul, apa, pământul, căldura soarelui şi toate cele făcute de Dumnezeu pentru a susţine viaţa umană. Iar oamenilor care-l ajută le mulţumește deoarece simte că recunoştinţa este lumina vieţii în comuniune şi a creşterii lui spirituale în demnitate şi bunătate.

Nerecunoştinţa dezumanizează pe om şi îl înstrăinează de semeni, însă recunoştinţa ridică pe om în demnitate şi îl îmbogăţeşte spiritual.

De aceea, în fiecare duminică şi sărbătoare de peste an, iar în mănăstiri chiar în fiecare zi din săptămână, Biserica aduce mulţumire sau recunoştinţă lui Dumnezeu prin Liturghia Sfintei Euharistii, adică a Sfintei Mulţumiri sau a Sfintei Recunoştinţe.

Adresată lui Dumnezeu Tatăl, Izvorul tuturor darurilor, mulţumirea Bisericii este oferită prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni, „căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veșnică ” (Ioan 3, 16). Din acest motiv, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: „Orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl” (Coloseni 3, 17).

Prin mulţumirea noastră adusă lui Dumnezeu creştem şi ne îmbogăţim duhovnicește în relaţia noastră cu El Dăruitorul vieţii veşnice (cf. 2 Corinteni 9, 11).

Aşadar, nu Dumnezeu are nevoie de mulţumirea noastră, ci noi avem nevoie ca să mulţumim lui Dumnezeu şi oamenilor, prin cuvânt şi fapte de binefacere, pentru a ne îmbogăţi duhovniceşte şi a creşte în comuniune de iubire smerită şi sfântă. Iar dacă nu mulţumim lui Dumnezeu şi oamenilor, întrerupem sau slăbim comunicarea şi comuniunea noastră cu Dumnezeu şi cu semenii, sărăcim duhovniceşte, ne închidem în autosuficienţă egoistă şi posesivă, pierzând bucuria sufletului bun, recunoscător şi darnic.

Iată de ce Sfânta Liturghie euharistică, această lucrare sfântă de recunoştinţă sau de mulţumire a Bisericii, este cea mai necesară lucrare şi cea mai demnă atitudine a ei în faţa lui Dumnezeu, ca răspuns al ei la toate binefacerile primite de la El, cunoscute şi necunoscute, arătate şi nearătate deplin. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Înfricoșătoarele Taine, pline de nespusă mântuire, săvârşite la fiecare slujbă, se numesc euharistie, adică mulţumire, pentru că sunt o aducere aminte de multe binefaceri ale lui Dumnezeu faţă de noi, pentru că ne arată capul purtării de grijă a lui Dumnezeu şi pentru că prin toate ne pregătesc să-I mulţumim lui Dumnezeu” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri, partea a III-a, Omilii la Matei, ”, Omilia XXV, III, în PSB 23, trad., introd., indici şi note de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p. 324).

Pentru a sublinia rolul esenţial al recunoştinţei în viaţa Bisericii ca răspuns la darurile lui Dumnezeu arătate în Iisus Hristos şi în sfinţii Lui, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2014 drept An omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română.

Astfel, fiecare în parte şi toţi împreună, suntem chemaţi să trăim anul 2014 în primul rând ca un an al mulţumirii sau al recunoștinţei aduse lui Dumnezeu pentru darul vieţii, pentru sănătate şi pentru tot ajutorul primit de la El. Totodată, trebuie să mulţumim şi celor prin care Dumnezeu lucrează în viaţa noastră, şi anume părinţilor după trup care ne-au născut şi crescut, educatorilor, învăţătorilor, profesorilor, preoţilor şi duhovnicilor care ne-au format intelectual şi duhovniceşte, precum şi tuturor celor care ne-au ajutat sau ne ajută ca timpul vieţii noastre să devină timp al binecuvântării şi al mântuirii, în iubirea Preasfintei Treimi.

Hristos Domnul, Împăratul veacurilor, să vă dăruiască tuturor celor care aţi venit la biserică pentru a ne ruga împreună la trecerea dintre ani bucuria mulţumirii sau a recunoştinţei, pe care să o cultivaţi permanent în familiile şi activităţile dumneavoastră întru mulţi şi fericiţi ani!

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române