Dependența de internet și viața duhovnicească

Articolul de azi, care are ca subiect pericolele pe care le ascunde dependența tinerilor de internet, subliniază legătura strânsă dintre această dependență și numeroase cazuri de sinucidere apărute în ultimul timp și explică motivele pentru care folosirea exagerată a internetului are efecte nocive asupra spiritualității.

Folosirea excesivă și obsesivă a internetului produce anumite modificări în psihicul adolescentului, întrucât cultivă în interiorul acestuia o atmosferă depresivă [1], care îi influențează decisiv viața și care îl poate duce chiar în pragul sinuciderii. Așa cum reiese din dezvăluirile tulburătoare pe care domnul Manólis Sfakianákis, șeful departamentului de combatere a crimelor electronice, le-a făcut în cadrul celui de-al doilea congres organizat în Atena având ca subiect internetul, realitatea este destul de gravă. Conform mărturiei domnului Sfakianákis, «700 de copii au fost salvați în ultimul moment de la sinucidere». Iată un caz aparte relatat de acesta: «Nu voi uita niciodată când a venit la biroul meu tatăl unei fete de 18 ani, pe care o salvaserăm în ultima clipă de la sinucidere. Vădit emoționat, mi-a împărtășit faptul că, la un moment dat, fiica sa i-a spus: Tată, dacă nu era domnul Sfakianákis, eu nu aș mai fi fost aici cu tine» [2].

Orele în șir petrecute de tânăr în compania internetului îl fac nervos, irascibil, iritabil și violent. În consecință, tânărul nu mai poate întâmpina cu luciditate diversele dificultăți ale vieții [3]. Scăderea respectului de sine, stress-ul și frica de societate iau locul capacității creatoare a copilului și împiedică în mod decisiv procesul de socializare a acestuia. Adolescentul devine fricos și incapabil să se confrunte în mod adecvat cu problemele vieții.

Din moment ce crează și încurajează tendințele sinucigașe, e clar că dependența de internet constituie o problemă pastorală majoră, care trebuie rezolvată urgent. Sinuciderea, ca formă de manifestare a disperării și deznădejdii, este, printre altele, dovada certă a necredinței în Dumnezeu, fapt pentru care putem spune că reprezintă un act cu un pronunțat caracter anti-creștin [4]. Intenția de sinucidere a unui creștin constituie un semn clar că conștiința de sine și spiritualitatea sa au fost serios zdruncinate. Dovedește, în mod categoric, că acest om și-a pierdut nădejdea în Hristos, care este cea mai puternică nădejde.

Într-adevăr, în Biserică, creștinul este chemat să trăiască mesajul și bucuria Învierii lui Hristos. Se integrează în trupul lui Hristos și, prin harul Sfântului Duh, trăiește în perspectiva Învierii și a noii creații [5]. Credința, nădejdea și iubirea îl fac părtaș la viața lui Dumnezeu [6]. Duhul în care trăiește nu este unul al fricii și lașității, ci duhul puterii și al nădejdii [7]. Simte din plin prezența lui Dumnezeu în lume, se împărtășește din iubirea dumnezeiască, trăiește cele viitoare ca fiind prezente și are încredere în Pronia lui Dumnezeu. Fără îndoială, creștinii sunt oameni ai nădejdii. Nădejdea lor este stabilă și sigură. Nu este întemeiată pe ceva posibil sau probabil, ci pe certitudinea veșniciei, adică pe Dumnezeu [8]. Această nădejde învinge efemeritatea lumii acesteia, care, de acum încolo, este văzută prin prisma veșniciei lui Dumnezeu.

În acest context, creștinul este chemat să se întrarmeze cu putere, nădejde și optimism, pentru a face față problemelor vieții. Lipsa respectului de sine, stress-ul zilnic și frica de societate sunt înlocuite cu certitudinea păcii lui Hristos. În Biserică, pacea creștină depășește starea psihologică de calm, în sensul lumesc al cuvântului, și capătă un nou conținut: înseamnă că omul, curățit de păcat, trăiește în comuniune cu Dumnezeu. Nu este vorba despre un proces de calmare convențională, ci despre o nouă stare ontologică, care constă în eliberarea de stricăciune și moarte [9]. Astfel, dezrobit de orice fel de tulburare și neliniște, creștinul trăiește pacea cu sine și cu întregul univers.

Creștinul își păstrează pacea lăuntrică chiar și atunci când se confruntă cu mari dificultăți și necazuri, întrucât are cultivat în inima sa duhul blândeții și al răbdării, care izvorăște din trăirea empirică a dragostei lui Dumnezeu. Acest sentiment îl împărtășește apoi întregii lumi, lume pe care este chemat să o transfigureze și să o înnoiască. Creștinul îl vede pe aproapele său și întrega lume în lumina Învierii lui Hristos. În cadrul procesului de transfigurare a lumii, capătă un sens esențial și înnoirea legăturilor sale sociale și interpersonale. Creștinul primește cu inima deschisă dragostea lui Dumnezeu – izvorul bucuriei sale – care nu este rodul năzuinței spre bunăstarea materială, ci are conținut spiritual [10].

Deci, din moment ce dependența de internet exercită o influență negativă asupra psihicului tinerilor, cultivând înăuntrul lor un duh de pesimism, de violență, de iritare, de conflict, de auto-distrugere și de teamă, atunci cu siguranță că aceasta intră în contradicție cu lucrarea păstorului spiritual, care caută să insufle nădejdea și certitudinea creștină autentică în sufletele copiilor săi spirituali.

Trebuie menționat, de asemenea, faptul că îndeletnicirea adolescentului cu toate aceste aplicații ale internetului, care, din punct de vedere pedagogic, nu au substanță, adâncește și mai mult sărăcia lingvistică deja vădită a tânărului de astăzi. Îi limitează atât de mult vocabularul, încât tânărul va fi incapabil să învețe și să înțeleagă anumiți termeni și expresii ale limbii sale, termeni care, într-un final, se vor transforma în cuvinte moarte, aparținând unui trecut glorios. Această problemă nu are consecințe nefaste numai asupra educației tinerilor, care devin incapabili să-și dezvolte o personalitate bine definită și închegată. În același timp, adolescenții se vor pricopsi și cu o mare insuficiență lingvistică, care nu le va permite să înțeleagă conținutul învățăturii dogmatice a Bisericii. Termeni precum «treimic», «născut – nenăscut», «părtaș», «zidit – nezidit», «purcedere», «întrupare», «mântuire», «har», «credință», «tainele Bisericii», «viața veșnică» ș.a., prin care Părinții Bisericii au consemnat – cu cea mai mare acrivie posibilă – conținutul credinței  noastre, rămân astăzi necunoscuți, dacă nu sunt explicați ca atare de către cei care îi folosesc.

Așadar, în măsura în care dependența tinerilor de internet contribuie la limitarea orizonturilor lor spirituale și împiedică, așa cum am văzut, procesul de înțelegere a anumitor termeni care exprimă conținutul credinței noastre, aceasta reprezintă o gravă problemă pastorală, care trebuie tratată cu cea mai mare atenție.

Note:

[1] Subrahmanyam, K., Greenfield, P., Kraut, R., & Gross, E., «The Impact of Computer Use on Children’s and Adolescents’ Development», Journal of Applied Developmental Psychology, pp. 22, 27-30.

[2]http://www.newsbomb.gr/koinwnia/story/277704/nai-sto-hamogelo–nai-sto-diadiktyo–nai-stis-nees-tehnologies.

[3] Eric J. Moody, «Internet Use and Its Relationship to Loneliness», CyberPsychology & Behavior, 4 (3), 2001, pp. 393-401. Lemmens S. J., Valkenburg M. P., Jochen P., «The Effects of Pathological Gaming on Aggressive Behavior», Journal of Youth and Adolescence 40, 2011, pp. 38-47.

[4] G. Mantzarídis, Χριστιανική Ηθική (Morala Creștină), Tesalonic 1991, p. 425.

[5] Ibidem, p. 37.

[6] Ibidem, p. 45.

[7] Ibidem, p. 109.

[8] Ibidem, p. 204.

[9] Referitor la noul sens pe care îl capătă termenul «pace» în cadrul Creștinismului, vezi P. V. Stoiánnos, Πρώτη Επιστολή Πέτρου (Prima epistolă sobornicească a lui Petru), Tesalonic 2003, pp. 103-104, 461.

[10] G. Mantzarídis, idem, p. 227.