Sfântul Antonie cel Mare

Sfantul Antonie cel Mare a fost un barbat de neam egiptean, care a ramas in memoria Bisericii drept primul mare nevoitor crestin pustnic. Cuviosul Antonie s-a nascut in anul 250, in localitatea egipteana Koman, si a trecut la cele vesnice in anul 356, la varsta de 105 ani, in pustia in care s-a nevoit aproape toata viata, dupa ce l-a inmormantat pe Sfantul Pavel Tebeul.

Cuviosul Antonie este considerat incepatorul vietii monahale, datorita faptului ca a renuntat la toate cele lumesti si s-a retras in pustie, pentru a fi desavarsit in Hristos. Chiar daca Sfantul Antonie nu a fost un om invatat, el a ajuns parinte duhovnicesc pentru nenumarati carturari ai vremii, printre ei numarandu-se si Sfantul Atanasie, viitorul patriarh al Alexandriei.

Viata sa a fost insemnata in scris de catre ucenicul sau, Sfantul Atanasie cel Mare, arhiepiscopul Alexandriei (298-373), la putin timp dupa trecerea la cele vesnice a parintelui sau duhovnicesc, intre anii 357-359. Lucrarea, numita „Viata Sfantului Antonie cel Mare”, este una dintre primele lucrari aghiografice.

Sfantul Antonie cel Mare

Sfantul Antonie s-a nascut in anul 250, in localitatea Koman, de langa Hercula, Egipt. Dupa moartea parintilor sai, care aveau o situatie materiala deosebita, tanarul Antonie a auzit cuvantul rostit de Mantuitorul Iisus Hristos, catre tanarul cel bogat, care zice: „Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara in cer; dupa aceea, vino si urmeaza-Mi” (Matei 19, 21). Aprinzandu-se de dumnezeiasca dragoste, la varsta de nici 20 de ani, Cuviosul a impartit averea cu sora lui mai mica, pe care a incredintat-o unei scoli de fete, si s-a retras in pustia de langa localitatea natala.

In acest prim loc de pustnicie, Sfantul Antonie a invatat nevointa monahala, adica impletirea rugaciunii cu munca, de la un batran pustnic. Dupa o oarecare vreme, la varsta de 35 de ani, cuviosul se va retrage si mai in pustie, in locul numit Pispir, undeva in apropierea Marii Rosii, unde se va nevoi vreme de douazeci de ani, pana in anul 306. In cele din urma, sfantul s-a retras intr-o cetate parasita, pe Muntele Kolzim, pe malul drept al raului Nil, unde a si trecut la cele vesnice.

Sfantul Antonie a ramas emblematic pentru orice monah sau crestin de rand in ceea ce priveste lupta sa cu ispitele si cu diavolii. In repetate randuri, diavolul s-a apropiat de Antonie, mai intai in chip ascuns, pentru a-l scoate din rugaciune si din pustie, iar mai pe urma in chip vadit, pentru a-l inspaimanta si a-l face sa nu se mai roage. Prin credinta si smerenia sa, sfantul nu a putut fi infrant de nici un diavol, ba inca a ajuns sa vada si modul in care diavolii ii munceau pe ceilalti frati in Hristos.

In toate nevointele sale, Sfantul Antonie l-a avut drept pilda pe Sfantul Ilie Tesviteanul, zicand, in acest sens: Se cade sihastrului ca petrecerea marelui Ilie s-o aiba ca oglinda, in toata viata sa.” Pentru aceasta, fiecare noua zi o socotea sfantul ca si pe prima din pustnicia sa: priveghea mult; petrecea nopti intregi fara somn; manca o data pe zi, dupa apusul soarelui, iar uneori si dupa mai multe zile, iar atunci numai paine cu sare si apa; se culca pe pamant etc.

Precum adanc pe adanc se cheama, tot asa, sfant pe sfant se recunoaste. Astfel, cand Cuviosul Antonie a aflat pesterea Sfantului Pavel Tebeul, cei doi s-au smerit, unul inaintea celuilalt, printr-un salut deosebit. Antonie l-a salutat pe Pavel, zicand: „Bucura-te Pavele, vasul alegerii si stalpul cel de foc, locuitorule al pustiei.” La randul sau, Pavel i-a spus lui Antonie: „Bine ai venit soare, care luminezi toata lumea, povatuitorule al celor ce se mantuiesc, gura lui Dumnezeu, care din pustie ai facut cetati si pe diavolul l-ai gonit dintr-insa.”

Dintr-o adanca smerenie, mai inainte de a trece la cele vesnice, el a poruncit celor doi ucenici apropiati, Macarie si Plutin, sa nu descopere nimanui mormantul sau, haina sa sa fie trimisa Sfantului Atanasie cel Mare, iar cojocul sau, episcopului Serapion.

Sfantul Antonie cel Mare a trecut la cele vesnice in anul 356, la varsta de 105 ani, in desertul de pe malul drept al Nilului, dupa 85 de ani de nevointe pustnicesti, lasand in urma sa ostiri intregi de monahi, care i-au urmat pilda si invataturile. Se crede ca mormantul sfantului se afla ascuns undeva in Manastirea Sfantul Antonie cel Mare, din Egipt.

Cuvinte ales ale Sfantului Antonie cel Mare

Mai multe cuvinte ale Sfantului Antonie s-au pastrat pana astazi, in sapte epistole-scrisori, amintite de Fericitul Ieronim, precum si sub forma de apoftegme, precum le gasim inscrise in „Patericul egiptean” si in primul volum al Filocaliei.

„Se cuvine ca oamenii sa se nevoiasca sa-si in-drepteze viata si obiceiurile dupa adevar si cuviinta. Caci implinind ei acest lucru, cunosc usor cele dumnezeiesti. Cine cinsteste pe Dumnezeu din toata inima si credinta, pe acela si Dumnezeu il ajuta ca sa-si stapaneasca mania si pofta. Caci pricina tuturor relelor este pofta si mania.”

„Sa socotesti liberi, nu pe cei ce din intamplare sunt liberi, ci pe cei liberi dupa viata si dupa deprinderi. Nu se cade sa numesti liberi, intru adevar vorbind, pe boierii care sunt rai si desfranati, caci acestia sunt robi patimilor trupesti. Liber si fericit este numai sufletul fara prihana si izbavit de cele vremelnice.”

„Iata semnele dupa care se cunoaste un suflet rational si virtuos: privirea, mersul, glasul, rasul, ocupatiile si intalnirile cu oamenii. Caci toate acestea se indrepteaza spre tot mai multa cuviinta. Mintea lor cea iubitoare de Dumnezeu li se face strajer treaz si inchide intrarea patimilor si a rusinoaselor aduceri aminte.”

Teodor Danalache