Mai mult decât un ursuleț de pluș

Nu voi vorbi despre puterea ce ne-o dăruiește iubirea, despre curăția sentimentului autentic, despre stările profunde pe care ni le creează aceasta. Nu… Există suficiente cărți care să surprindă puritatea acesteia, s-au adunat îndeajuns de multe versuri și s-au regizat destule filme care au tratat această temă. Mă gândesc că parcă tocmai acest abuz de a analiza ipostazele și efectele iubirii asupra existenței umane ne depărtează de originile sale divine, de tainicul și esența acestui sentiment. Ne lăsăm conduși de niște statistici, de numeroase șabloane impuse de alții. Ne e teamă să ne exprimăm pentru ca nu cumva să fim neacceptați de ceilalți. Coordonatele unei existențe firești au fost înlocuite cu factorii politici și economici ai unui stat care uită de ființa umană.

Astfel, am ajuns să îl dăm la o parte pe Sfântul Apostol Andrei, care ne-a încreștinat înlocuindu-l cu așa zisa sărbătoare „Hallowen”. Tot astfel, uităm de Jertfa pe Cruce a Mântuitorului, dar nu putem să nu ținem cont de iepurașii de ciocolată a căror prezență este absolut obligatorie pe masa de Paști. Lista își poate adăuga noi personaje cu ușurință.

Totuși, mă voi opri asupra unei așa numite „Zile a Sfântului Valentin”, care pe 14 februarie ne asaltează cu inimioare de catifea și ursuleți de pluș roșii. Cică, e ziua îndrăgostiților, acelora pentru care ființa iubită e mai presus de propria lor persoană. Până aici, totul pare să fie foarte sincer. Dorința celor doi de a-și mărturisi dragostea este negreșit firească. Totuși, de aici și până la a ne impune o dată la care să ne declarăm sentimentele, mi se pare că ne-am cam îndepărtat de ceea ce reprezintă adevărata iubire. Nu mai pun la socoteală și faptul că împrumutăm ceva ce nu aparține rădăcinilor noastre românești. Chiar și așa, mai trist este că nici nu ne interesează ce este până la urmă această „Zi a lui Valentin”. Legenda sa are la bază mai multe istorioare, din care reiese că Valentin a fost un preot executat pentru credinţa sa în Dumnezeu.

Într-una dintre versiunile cunoscute este vorba despre un preot roman, pe nume Valentin, martirizat în timpul persecuţiei lui Claudius (41-54 d.Hr). Acesta le oferea ajutor creștinilor, fapt pentru care a fot întemnițat. Chiar după gratii find, el nu încetează să îi sprijine pe ceilalți alături de care suferea. Cât timp a stat în închisoare, el trimitea mesaje de îmbărbătare prietenilor, spunându-le „Amintiţi-vă de Valentin!“ şi „Vă iubesc!“.

Cât priveşte sărbătorirea zilei de Sfântul Valentin, originea sa este în Roma antică. Pe data de 15 februarie, romanii sărbătoreau Lupercalia ce reprezenta ziua de dinainte de festivalul păgân în care se aniversa dragostea. Nemulțumit de elementele sale păgâne, papa Gelasius schimbă data pe 14 februarie, în 456, tocmai pentru a se opune sărbătorii păgâne. Răspunsul la acest fapt e acela că Lupercalia a început să fie sărbătorită cu şi mai multă grandoare. Tinerele necăsătorite scriau mesaje de dragoste, pe care le introduceau mai apoi într-o urnă, din care tinerii alegeau câte unul. Obiceiul spunea că tânăra al cărei bilet a fost extras trebuia curtată. În timp, s-a ajuns la Sfântul Valentin- protectorul îndrăgostiților, pe 14 februarie sărbătorindu-se Ziua Nunții Păsărilor, adică momentul în care acestea își alegeau perechea.

Simbolic vorbind, acest „Valentine’s Day” pare un prilej de a ne aminti de persoana care ne umple sufletul. Și totuși, chiar e nevoie de o zi în care să strigăm în gura mare cât de importantă e aceea pentru noi?!? Iubirea curată presupune o expunere totală a inimii noastre? Sentimentele sincere își pierd din intensitate dacă nu sunt afișate public? Mmm… Vă las pe voi să dați răspunsul la aceste întrebări. Și totuși, cred că o mângâiere blândă pe obrazul celui iubit, o îmbrățișare nepătimașă, o simplă șoaptă sunt mult mai prețioase decât cel mai mare urs de pluș.

Maria – Lucreția Dumitraș