Postul ca intrare în cantonament

Incepind cu saptamina viitoare, de luni, pentru orice ortodox viata ar trebui sa capete un alt ritm: o prezenta la biserica mai intensa, inclusiv in timpul saptaminii (spre a participa, spre exemplu, la slujba Canonului cel Mare al Sfintului Andrei Criteanul), rugaciune personala mai multa, spovedanie mai deasa etc.

Duminica de miine, numita si a Izgonirii lui Adam din Rai, reprezinta ultima treapta dinaintea Postului Mare. Este ultima hrana duhovniceasca pe care o primim in desaga sufletului nostru pentru a fi intariti pe drumul anevoios al postului. Stim ca multi, atunci cind isi propun sa posteasca, au in vedere, in primul rind, latura sa culinara. Ba chiar sint foarte preocupati de a gasi cit mai multe retete de post. Insa cea mai buna “reteta de post” este cea pe care o vom auzi miine citindu-se in biserici, din Evanghelie si care suna asa: “De veti ierta oamenilor gresealele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc; iar de nu veti ierta oamenilor gresealele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta gresealele voastre. Cind postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi smolesc fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua, si-au luat plata lor. Tu insa, cind postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie.Nu va adunati comori pe pamint, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura. Ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica, unde furii nu le sapa si nu le fura. Caci unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta” (Matei 6, 14-21). Mintuitorul ne vorbeste in aceasta pericopa evanghelica despre trei ingrediente indispensabile unei adevarate “retete de post”, si anume: iertarea, discretia si faptele bune.

Multa lume se intreaba ce trebuie sa faca pentru a se mintui. Exista vreun secret al mintuirii, vreo stratagema prin care putem sa-L induplecam pe Dumnezeu mai usor sa ne rinduiasca si noua un coltisor de rai? Si iata ca Scriptura ne “vinde” un pont: “De veti ierta oamenilor gresealele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc”. Nici ca se poate un raspuns mai simplu si mai accesibil tuturor. Asadar, nu trebuie sa implinim, de-a lungul vietii noastre, porunci care sa ne depaseasca puterile, nu trebuie sa ne supunem trupul unei asceze indelungate, ci trebuie doar sa iertam totdeauna celor care ne gresesc, celor care ne fac rau. Patericul egiptean ne istoriseste cazul unui calugar pe care cei din jur il considerau cam lenes in indeplinirea obligatiilor sale si care, desi era pe patul de moarte, era vesel si cu inima usoara. Intrebat de cei din jur daca nu este ingrijorat de cele ce vor urma sa se intimple cu sufletul sau, avind in vedere viata pe care a dus-o, el le raspunde senin ca, din toate, o porunca nu a calcat-o niciodata: aceea de a nu judeca pe aproapele. Ca atare, el era increzator in promisiunea pe care Mintuitorul ne-a facut-o tuturor: “Nu judecati si nu veti fi judecati; nu osinditi si nu veti fi osinditi; iertati si veti fi iertati” (Luca 6, 37). Cit de usor, in aparenta, si-a cistigat mintuirea acel calugar! Este insa atit de usor sa nu judeci si sa ierti? Vedem in jurul nostru ca mai simplu este a tine un post alimentar, chiar si unul mai aspru, dar ca acest post, al mintii, al cuvintului se tine foarte rar.

Al doilea dintre elementele pe care trebuie sa le avem in vedere cind postim spuneam ca este discretia: “Sa nu te arati oamenilor ca postesti” este porunca Mintuitorului Hristos, care ne vorbeste atit despre fatarnicii care nu posteau, dar simulau aceasta pentru a impresiona pe cei din jur, cit si despre cei care posteau doar de dragul de a fi remarcati si apreciati pentru asta. Postul este rinduit pentru folosul nostru, nu pentru a impresiona pe cineva sau pentru a face pe plac cuiva din viata noastra. El este ca un medicament care ne ajuta sa luptam cu boala pacatului. Postul nu este doar o suma de restrictii, de renuntari, de abstinente, ci este un exercitiu de vointa prin care unui suflet luminat de rugaciune ii incredintam trupul acesta neputincios al nostru. A crede ca poti duce luptele cele duhovnicesti fara a te sprijini de post e ca si cum ai crede ca poti participa cu succes la o competitie fara nici o ora de antrenament. Discretia cu care trebuie sa ne insotim postul nostru exprima asadar aceasta interiorizare a postului pentru ca Tatal nostru – “Care vede in ascuns” – sa ne daruiasca puterea interioara de care avem nevoie, ferindu-ne de satisfactia de moment, ce vine din afara noastra si care ne hraneste egoul cu iluzia ca sintem mai buni.

Un exercitiu de libertate

Aceste virtuti pot sa devina lucratoare in viata noastra prin faptele bune, de milostenie, pe care le facem. Mintuitorul ne avertizeaza sa nu ne adunam “comori pe pamint”, adica sa nu avem o legatura patimasa fata de bunurile materiale, sa ajungem sa ne punem nadejdea in cele agonisite. Insa nu rareori astfel de oameni se trezesc peste noapte lipsiti de aceste bunuri materiale si devin de doua ori saraci. O data pentru ca nu mai au acele bunuri materiale in care si-au pus nadejdea, a doua oara pentru ca, in tot acest timp, au saracit si sufleteste. Cei care se preocupa sa adune comori pentru sufletul lor, prin rugaciune, post, fapte bune, aceia nu au de ce sa se teama. Chiar daca i-ar ajunge vreun necaz, ei stiu ca Dumnezeu le poarta de grija si intotdeauna sint preocupati pentru a face voia Lui mai mult chiar decit de a se gindi la bunurile absolut necesare traiului zilnic…

Incepind cu saptamina viitoare, de luni, pentru orice ortodox viata ar trebui sa capete un alt ritm: o prezenta la biserica mai intensa, inclusiv in timpul saptaminii (spre a participa, spre exemplu, la slujba Canonului cel Mare al Sfintului Andrei Criteanul), rugaciune personala mai multa, spovedanie mai deasa etc. Putem, dintr-un anumit punct de vedere, lua exemplu de la sportivi care, atunci cind doresc sa se pregateasca mai mult si mai eficient, mai ales inaintea unei competitii sau a unui meci, intra in cantonament, lepadindu-se, pe cit posibil, de grijile vietii, asumindu-si chiar despartirea de cei dragi pentru o perioada mai indelungata. Tot asa si noi, atunci cind intram in post o facem cu gindul de a ne dedica cu preponderenta vietii noastre duhovnicesti. Desigur, asta nu inseamna ca nu mai mergem la munca sau ca trebuie sa plecam de acasa. Dar sint multe restrictii pe care ni le impunem, inclusiv tinind de infrinarea trupeasca dintre soti, lucruri asumate nu de dragul ascezei, ci pentru ca sa ne curatim inima si sa primim mai multa lumina de la Dumnezeu. Este ca un exercitiu de libertate, un prilej de a ne testa si de a ne intari libertatea fata de toate cele care ne pot, altminteri, inrobi sau face dependenti. In post ne vedem adevarata masura si multele neputinte pe care nu le putem sesiza altfel. Doar respectind postul, cu toate rigorile lui, putem sa ne cunoastem asa cum sintem, lepadindu-ne de multele iluzii pe care le avem asupra propriei noastre persoane.

Exista insa si o intelegere gresita a acestei perioade liturgice, considerata adesea ca fiind singura in care sintem chemati sa ne asumam responsabilitatile de crestini, adica de ucenici ai lui Hristos. Ca si cum ritmul duhovnicesc dobindit, cu mila lui Dumnezeu, in timpul postului e de la sine inteles ca trebuie abandonat odata ce intram in cislegi (perioada dintre doua posturi). Aceiasi sportivi, la care faceam referire mai sus, dupa ce ies din cantonament nu renunta la a se mai pregati, ci se folosesc de acumularile facute in acea perioada pentru a-si forta si mai mult limitele, in vederea dobindirii unor performante mai mari decit cele anterioare. Tot asa si crestinul, nu intra in post pentru a trai, doar atunci, in conformitate cu poruncile Evangheliei, ci se foloseste de sporul si puterea primite de la Dumnezeu prin postire pentru ca viata lui sa fie un continuu urcus duhovnicesc. Rugaciunea, milostenia, spovedania si impartasania din timpul Postului Mare le putem prelungi si dupa acest timp de chemare la pocainta. Putem darima in afara postului ceea ce am zidit in post sau putem avea intelepciunea de a continua si dupa Sfintele Pasti a cultiva mai mult relatia cu Dumnezeu. Abia in cel din urma caz putem spune ca am folosit la maximum puterea postului si ca Duminica izgonirii lui Adam din Rai a devenit, de fapt, Duminica iesirii noastre din iadul cotidian.

Pr. Constantin Sturzu