O sarcină reală pentru Postul Mare

Ce putem face dacă zilele din perioada postului se scurg, dar sufletul nostru rămâne neatins de el? Este posibil de a implimenta în viaţa omului modern viața Bisericii? La aceste întrebări şi multe altele răspunde episcopul Iona de Obuhov, șeful Departamentului Sinodal al Tineretului al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, vicarul Mănăstirii Sfânta Treime din Kiev.

— Din nou intrăm în post, și înțelegem că postul trece pe lângă noi, fără să lase nici o urmă: trecem la terci de la carne, mergem mai des la biserică. Dar în interior – nu se simte nici un rezultat. Cum să facem să nu pierdem şi pentru suflet Postul Mare? – Eu cred că, intrând în post, și neofiții, și cei care nu sunt începători, fac greșeli similare. Nu este nevoie să ne străduim în timpul Postului Mare să devinim brusc “sfinți” și să ne schimbăm cardinal viaţa – aceasta e aproape imposibil. Doar nu în zădar Sf. Serafim de Sarov spunea: “Virtutea nu este o pară pe care s-o înghiţi dintr-o dată.” Deaceea nu este nevoie să ne stabilim scopuri globale. Ne putem cerceta şi stabili acea patimă, cu care ne stă în putere să luptăm şi pe parcursul postului să depunem mai mult efort pentru a o birui. Să presupunem că știm despre obișnuinţa de a sta seara sau pe timp de noapte în rețelele sociale. Apoi, în timpul postului ar fi oportun să ne impunem un moratoriu pentru rețelele sociale. Sau omul este obişnuit să-i judece pe alţii, şi pentru el aceasta a devenit o „boală cronică”.

Atunci el ar trebui să încerce să mărească controlul aspupa sa, pentru a “incetini”, şi nu a permite să-i scape de pe limbă condamnarea la adresa aproapelui. Toată lumea este într-o luptă cu unele păcate, pe care nu le poate birui. Știm că atunci când o persoană vine la biserică, Dumnezeu prin harul Său îi dă puterea de a nu repeta cele mai grave păcate, păcatele de moarte ca : omorul, furtul, adulterul, și altele asemănătoare. Ajutat de harul lui Dumnezeu, omul are puterea de a se abține de asemenea şi de la alte păcate, care nu par a fi atât de grave, dar greutatea tuturor în ansamblu tot în abisul iadului ne trage. Dar la un timp anumit Dumnezeu îndepărtează harul, pentru ca omul să înveţe să-l primească însuși, să-şi ducă propria cruce. Și aici survine partea cea mai grea. Trebuie să trăim mereu aducându-ne aminte de starea pe care o aveam, când doar am revenit la biserică. Atunci eram gata să zburăm pe aripile nevăzute. Să ne abținem de păcat pentru noi era mult mai simplu. Este necesar să ne amintim de acea bucurie, stare îngerească şi să încercăm s-o redobândim. Dar trebuie să ţinem minte că toate dintr-o dată nu ne vor reuşi. Din dragostea sa faţă de oameni Dumnezeu nu ne scapă de toate păcatele. De ce? Pentru ca omul să aibă propria luptă, pentru a nu le primi toate pe de-a gata. Doar numai începem să realizăm ceva, că imediat ne ridicăm înşine în slăvi, începem să ne considerăm nu “la fel ca ceilaţi.” Începem să ne premărim. Pentru a evita acest lucru, după cuvintele Sfântului Serafim de Sarov, Dumnezeu îngăduie oamenilor care-L iubesc, căderea în careva păcate grave, pentru ca aceştea să nu fie prinşi în lanţurile unui păcat şi mai grav – aroganţa. Prin urmare, trebuie să ne deplasăm pas cu pas. Deja va fi o realizare, dacă în timpul postului vom reuşi să nu ne înfuriem, să nu condamnăm cel puţin în două din zece cazuri. Dacă vom reuşi cel puțin jumătate din zilele de post să le petrecem fără televizor sau reţele sociale, acesta deja va fi un rezultat al postului. Și acest obicei bun, mai devreme sau mai târziu, va aduce roade bune şi va rămâne cu noi pentru totdeauna.

— Pentru pregătirea bucatelor de post omul depune o mulțime de efort şi timp. Se pare că înțelegând – Postul – nu este abţinerea de mâncare, totuşi cel mai des începe să-l perceapă din punct de vedere alimentar…

— Aici trebuie să ne amintim din nou de faptul că abținerea de la mâncare – este doar o sursă pentru postul duhovnicesc. Postul adevărat – este abţinerea de la păcat, în toate formele sale. Este clar că burta plină este un impiediment pentru rugăciune. Și din această cauză evitarea alimentelor care îl fac pe om obez, leneş este necesară. Dar noi trebuie să înțelegem şi că postul fără Euharistie, fără pocăință, fără mărturisire – nu este nimic mai mult decât o dietă. Acesta nu este post, dacă nu există abţinerea de la păcat, lupta cu patimile, ci doar o dietă, care este o manifestare a grijii pentru corpul nostru, una dintre manifestările mândriei, pentru că persoana încearcă să slăbească, să fie mai zveltă și așa mai departe. Un asemenea post nu ne apropie de Dumnezeu. – Nu se pierde sensul ascetic, dacă persoană cumpără fructe de mare scumpe, alimente procurate la comandă în restaurante? – Cert este faptul că fructele de mare deja sunt un exces, pe care nu şi-l permite toată lumea. Mai ales, în provincie. De asemenea, este important să ţinem minte că să postim e necesar în tradiția care s-a dezvoltat în Biserică. Și în ea nu se spune că ar trebui să existe careva cheltuieli fabuloase . În general pentru om este periculos de a trăi după principul “îmi regizez viaţa singur.” Studiind câteva cărți, formându-şi o concepţie clară pentru el însuși, omul începe să creadă că în acest fel se poate apropia de Dumnezeu. Nu trebuie să ne înșelăm. Aceasta este ca şi cum un bolnav cronic, ar încerca să se trateze după enciclopedia medicală. Rezultatul este previzibil. Fără un duhovnic, care cunoaște starea lăuntrică a omului, mișcările sufletului său, caracteristicile caracterului său, în opinia mea, să posteşti normal pentru creștinii este imposibil. Nici să ţii un post, dar nici în general, să duci o viață creștină.

— În timpul Postului încercăm mai des să ne mărturisim. Cel puțin – o dată pe săptămână, și totuși dorim și la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite să asistăm … Cum atunci să ne pregătim pentru spovedanie? Este imposibilul atât de des să trăieşti o sinceră pocăință.

— Nu poți avea încredere în sentimentele tale subiective și să crezi că “acum am o căinţă adevărată, iar la un moment dat, ea poate să lipsească. Dacă mă voi mărturisi mai rar, va fi mai bine. Şi invers, dacă mă mărturisesc mai des, voi putea mai profund simţi Euharistia.” Toate acestea vor fi greșite. Corect este să ne mărturisim şi împărtăşim cum ne spune duhovnicul, care ne cunoaşte personal, ne știe starea sufletului. Şi iarăşi, în cazul dacă vom face o paralelă cu medicina, aceeași boală la diferite persoane poate fi tratată în diferite moduri. Întotdeauna se ia în considerare vârsta persoanei, prezența altor afecțiuni cronice, compatibilitatea cu anumite medicamente. În conformitate cu acestea va fi şi tratamentul. Astfel, nu există nici un sfat universal, care este potrivit pentru toți fără excepție creștinii ortodocși. Desigur există adevărul care L-a descoprit pentru noi Dumnezeu în Evanghelie. Este învățătura Sfinților Părinți. Dar toate acestea să le aplici prin propria înțelegere este foarte periculos și poate duce la un prejudiciu spiritual enorm. Deaceea nu ar trebui să ne încredem în propriile perceperi subiective, dar să ne consultăm duhovnicul. Mai ales astăzi nu există o problemă de a găsi un duhovnic. Poate că era dificil în perioada sovietică, când erau foarte puţini preoți.

— Asăzi se spune adesea că omului modern îi este greu să postească. Mai ales locuitorilor din orașele mari, care se plâng că este dificil să combine viața profesională și ritmul liturgic, uneori, se pare că acestea în genere există în paralel … Cum se poate ieși din acest paralelism?

— Vă voi relata din propria experiență. Eu am venit la Biserică când îmi făcean studiile la școala medicală. Aceştea erau ultimii ani ai puterii sovietice. Încă de parcă dominau ideologiile comuniste, dar deja se simţea şi o „încălzire” în atârnarea faţă de religie. Eu nu ascundeam de la nimeni faptul că merg la biserică, că ţin post. Toată lumea știa de ce în timpul posturilor, în cantină luam doar un compot și pâine. Nici o întrebare nu apărea, deoarece persoana care mărturiseşte în mod deschis propria credință, nu se ruşinează de ea, nu se ascunde, provoacă numai respect. Din păcate, adesea ne întâlnim cu multe persoane duplicitare. La locul de muncă, el este unul, îar în familie – un altul. Cu niște prieteni, el se comporta într-un mod, cu alţii – în altul, în biserică, în general, este complet transformat. Astfel de oameni puțin de cine sunt respectaţi, și în opinia mea sunt cel mai vădit caz de de antipropovăduire. Totuşi creștinul trebuie să fie creștin, în toate cazurile din viață. Și vorbele despre faptul că pentru locuitorii oraşelor postul este o povoară deosebită, nimic cu excepția zâmbetului nu trezesc. Aproape majoritatea din noi suntem din popor : puțini dintre noi suntem descendenţi din aristocrați și nobili. Noi cunoaştem modul în care oamenii trăiau, cum prelucrau pământul, sau minceau la uzine. Era o muncă grea, și totuşi oamenii în continuare găseau posibilitatea de a posti. Și atunci nu existau supermarkete, nici abundența de produse de post. Astfel atunci când se spune- “Cât de greu este la oraş! Ecologia este rea, noi obosim și nu putem posti “- nu este nimic mai mult decât o scuză nesinceră pentru propriul păcat. Sau iată recent un tânăr mi-a spus: “Nu am nici o putere de a citi rugăciunile de seară. Sunt obosit, și atunci când încep să mă rog, mi se închid ochii.” L-am întrebat – “Spune-mi, ce te faci când vii acasă?”. Ca răspuns am auzit – “În primul rând mănânc, apoi stau la calculator timp de două ore …”. Desigur, până scrii răspuns la toate mesajele, vezi ce mai e nou pe reţelele sociale, mai apeşi „like” la postările prietenilor în Facebook, pentru rugăciunile de seară nu mai ai nici o putere. Omul trebuie să ştie şi să se disciplineze, să se oblige. Doar cuvintele Evangheliei sunt : “Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea” (Mt.11:12). Când omul încetează să se răsfeţe, încetează să înnoate după curent, dar rezistă cumva în faţa păcatului, numai atunci el va fi capabil fie şi puţin, dar să riposteze în faţa lui.

Sursa: ortodox.md