Abecedar

Datarea argotismelor nu e un lucru simplu, pentru că de la apariţia lor izolată, printr-un act de creativitate lingvistică, pînă la răspîndirea care atrage atenţia asupra lor şi eventual la consemnarea în scris e o cale destul de lungă. Traseul care aparţinea pînă de curînd oralităţii evanescente a devenit însă destul de transparent prin intermediul Internetului, în care tendinţele şi preferinţele limbii vorbite se manifestă din plin. Frecvenţa în Internet ne confirmă, de exemplu, că termenul comun abecedar a căpătat un sens familiar-argotic, ca denumire glumeaţă a permisului de conducere. Citatele sînt multe şi clare, dovedind că termenul are o valoare expresivă, nu criptică: „Dacă s-ar face teste şi pentru droguri cred că mulţi artişti şi nu numai ar rămîne fără abecedar!!!“ (kmkz.ro, 12.06.2010); „vrei să rămîn fără abecedar taman acu de sărbători?“ (kudika.ro); „Nu uita să ai la dta dovada pe care ţi-au dat-o ăia cînd te-au lăsat fără abecedar“ (forum.softpedia.com); „Asta sigur rămîne fără abecedar, pentru neacordare de prioritate“ (daciaclub.ro); „la ieşirea dintr-o zonă cu restricţie de 50 chiar la limită m-au prins cu 104 şi mi-au luat abecedarul“ (motociclism.ro). În texte jurnalistice, caracterul nou şi marcat al termenului e indicat de punerea între ghilimele: „poliţiştii i-au pus şi fiola pentru a se convinge dacă omul a fost inconştient sau a fost beat atunci cînd a luat decizia de a se urca la volan fără «abecedar»“ (sansabuzoiana.ro/cotidian, 14.10.2010).

Termenul nu este atestat în dicţionarele noastre de argou (al Ninei Croitoru Bobârniche, ediţia din 2003, sau al lui G. Volceanov, din 2006) şi nici în glosarele online (123urban.ro, dictionarurban.ro), ceea ce ar părea să indice caracterul său relativ recent. E vorba, evident, de o creaţie glumeaţă, de o schimbare de sens surprinzătoare şi expresivă. Analogia este în primul moment derutantă – un simplu card nu seamănă prea mult cu un manual şcolar –, nefiind susţinută nici de vreun lanţ metaforic preexistent (în care permisul să fi avut alte denumiri argotice similare). De fapt, explicaţia sensului familiar-argotic e simplă: legătura dintre abecedar şi permisul de conducere e reprezentată de prezenţa literelor A, B, C atît în numele instrumentului didactic (în care materia nu mai este prezentată, de mult, în ordine alfabetică), cît şi pe feţele permisului. Categoriile A, B, C, D, E, înscrise în paginile sau pe versoul permisului, alcătuiesc, într-adevăr, un fel de miniabecedar. Astfel, mai mult prin joc de cuvinte decît prin metaforă, termenul abecedar este remotivat, repus în legătură cu etimologia sa (chiar dacă e un împrumut cult modern din latină şi franceză, cuvîntul e transparent în română). E drept, ar fi oricînd posibil ca, prin schimbarea condiţiilor materiale, a realităţilor contextuale, inovaţia argotică să dispară sau să devină obscură. De altfel, noul model de permis de conducere evocă mai puţin alfabetul, înşirînd simbolurile A1, A2, A, (…) BE, C1E, CE, D1E, DE. Dacă s-ar renunţa cumva la sistemul actual de indicare a categoriilor permisului de conducere, denumirea abecedar, păstrată în uz sau doar în texte rămase din vremea noastră, ar deveni cu totul netransparentă.

Dincolo de această explicaţie, asocierile cuvîntului abecedar pot crea piste false sau doar ocolitoare, în măsura în care evocă situaţii adesea prezente în spaţiul public al ştirilor şi al zvonurilor: fie scandaluri cu posesori de permis de conducere care abia ştiu să silabisească („Permis de conducere doar cu Abecedarul. Cîţi infractori conduc maşini ilegal pe drumurile publice“, stirileprotv.ro, 15.01.2014), fie istorioare moralizatoare despre tineri trimişi la şcoală doar pentru că, în absenţa alfabetizării, nu vor putea obţine un permis de conducere. În diferite contexte, abecedarul are conotaţiile negative ale limitei de jos, ale minimei instrucţii („tu ai citit doar abecedarul? măi nenicule, eşti varză“, mareaunire.com; „încă o dată, pentru cei care au citit doar Abecedarul“, computerworld.ro).

Chiar dacă e ingenioasă şi destul de amuzantă, nu cred că noua denumire argotică a permisului va intra în uzul colocvial general, în care domină clar variaţia desemnărilor (eliptice) permis – carnet. Permisul de conducere era formula oficială utilizată deja în anii ’20-’40 ai secolului trecut, dar şi carnet de conducere pare să fi fost reglementat într-o vreme (într-un volum din 1966, Normele legale privind circulaţia pe drumurile publice, se consemnează înlocuirea sintagmei carnet de conducere prin permis de conducere). Cel de-al doilea termen  se potrivea mai bine modelului vechi de permis, care avea chiar aspectul unui carneţel. Chiar dacă nu mai e la fel de potrivit pentru actualul card din material plastic, cuvîntul carnet persistă, dovedind încă o dată inerţia uzului în raport cu schimbările oficiale: „Eu mi-am luat carnetul de un an, dar încă mi-e îngrozitor de frică să conduc“ (perfecte.ro); „am peste un milion de kilometri conduşi de cînd mi-am luat carnetul“ (psihoterapie.net). Nu e neobişnuit ca, în cuprinsul aceluiaşi articol, permis şi carnet să varieze liber: „poliţistul cu carnet fals de conducere“ (…), „circula cu un permis fals“ (adevarul.ro).

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).