Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” - Coslada (Spania)
Parroquia “San Nectario el Taumaturgo”-Coslada/Romanian Orthodox Parish "St. Nectarios, the Healer"-Coslada

Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei

Parohia "Sf. Nectarie Taumaturgul" - Coslada, Spania

Parroquia "San Nectario, El Taumaturgo" - Coslada

Romanian Orthodox Parish "St. Nectarios, The Healer" - Coslada

  • Prima pagina
  • Episcopul locului
  • Istoricul parohiei
  • Viaţa Sfântului Nectarie
  • Taine și ierurgii
    • Botezul
    • Cununia
    • Îndrumar de spovedanie
    • Parastasul
    • Spovedania
  • Familia preotului
  • Şcoala parohială
  • Programul liturgic
  • Contact
  • Español
30 mai 2014

Dumnezeu ne dă nouă ceea ce vedem noi în aproapele

admin_nec Uncategorized

judecareaNu demult, am învãţat de la o bãtrânã din Bogâltin ce este creştinismul. Schitul unde mã aflu este mic şi, la sãrbãtori, dacã se adunã câte 30-40 de oameni la slujbã. În timp ce pãrintele mãrturisea, femeia aceasta m-a prins de-o parte şi mi-a zis cã vrea sã mã întrebe ceva. Zice: Pãrinte, aş vre sã vã întreb ceva, da’ numa’ dacã se poate. Vãd cã ziceţi frumos la predicã şi citiţi prin cãrţi. Oare n-aţi gãsit nicãieri scris pentru ceea ce vã întreb eu…” Credeam cã vrea sã mã întrebe ceva pentru ea, pentru cã nu ştie sã citeascã. Ea însã a continuat, începând sã lãcrãmeze: “Pãrinte, este la noi în sat un om care şi-o omorât socru, ş-o stat 12 ani în puşcãrie. El nu vine la bisericã, cã se ruşineazã. Odatã numai o venit, şi s-o uitat aşa, şi s-o dus. Oare n-o fi şi pentru el iertare? N-ar putea oare Dumnezeu sã facã cumva sã-l ierte? Cã eu aşa mã gândesc pentru el, cã poate este iertare.

Femeia aceasta, care nu ştia nici mãcar vreo pildã din vieţile sfinţilor, lãcrãma când îmi spunea acestea, de parcã ar fi vrut sã zicã: Poate cã Dumnezeu îl iartã, cã eu, dacã aş avea puterea Lui, l-aş ierta. Aceasta este splendoarea sufletului omenesc, care din fire este creştin. Femeia aceasta nu a fost instruitã de nimeni, dar în ea a rãbufnit suma întregii învãţãturi pe care a adus-o Hristos. Aceasta nu este doar o învãţãturã, ci este totodatã şi cea mai mare putere pe care a dat-o Hristos oamenilor: puterea de a ierta pãcatele. De la aceastã femeie am înţeles în ce constã setea omului de a se asemãna cu Dumnezeu. A fi ca Dumnezeu înseamnã a ierta pãcatele. Toatã puterea lui Dumnezeu poate fi rezumatã la aceasta. Femeia aceasta nu doar cã nu-l judeca şi nu numai cã l-a iertat, ea intuia cã trebuie sã existe şi o cale de a-l izbãvi pe acela de pãcate. Dacã ar trebui sã spun ce este creştinismul numai într-o singurã propoziţie, aş spune: Creştinismul este nevoia teribilã de a ierta pãcatele altora. Aceastã nevoie este atât de teribilã, încât ne caracterizeazã ontologic. Oamenii obişnuiţi, adicã pãtimaşi, nu o realizeazã. Însã sfinţii, înaintând pe calea desãvârşirii, care nu este altceva decât restaurarea adevãratei noastre naturi, au descoperit-o printre dãrâmãturile fiinţei omeneşti, ca pe un ulcior cu galbeni ascuns şi uitat demult. Aşa cum un ulcior cu galbeni gãsit sub dãrâmãturi ajunge sãrmanului sã-şi facã o casã nouã, tot aşa şi aceastã nevoie ontologicã de a ierta pãcatele e suficientã pentru a restaura dãrâmãturile omenitãţii noastre.

Sfinţii ştiau de la Mântuitorul cã un astfel de ulcior cu galbeni existã în fiecare dintre noi. Cãci Hristos a zis: Nu judeca şi nu vei fi judecat. În rugãciunea pe care a dat-o ca model oamenilor, Hristos ne învaţã cã Dumnezeu ne iartã pãcatele, precum şi noi iertãm greşiţilor noştri. De aceea goana dupã nejudecare a constituit întotdeauna îndeletnicirea de cãpetenie a marilor asceţi ai Ortodoxiei. Aceasta este lucrarea esenţialã a fiecãrui creştin. Ea trebuie sã prevaleze înaintea tuturor celorlalte nevoinţe, mai bine zis, celelalte nevoinţe sunt numai uneltele, lopata de care ne folosim pentru a dezgropa aurul nejudecãrii. Nicio nevoinţã nu este mântuitoare. Ca sã ne dãm seama cât de stupide sunt toate nevoinţele e destul sã zicem: şi ne iartã nouã greşalele, precum postim sau priveghem.

Omul împãtimit se mândreşte zadarnic cu ele, ca fariseul din Evanghelie. De aceea, începãtorilor nu li se recomandã sã facã mari nevoinţe, pentru cã, în loc sã le fie de folos, îi aruncã în mândrie şi mai mult îi îndepãrteazã de Dumnezeu. De multe ori, atunci când vedeau cã se mândresc de ceva, Sfinţii fãceau câte o trãsnaie. Aşa, de exemplu, Sfântul Pimen se ducea în fiecare noapte şi înconjura satul din apropiere, ca sã nu se mândreascã de faptul cã e mare pustnic şi nu se suie în sat. Acea nevoinţã este bunã, care ne face sã ne vedem pãcatele noastre, iar dacã, fie cã postind începi sã-i vezi pe cei care nu postesc, fie cã rugându-te începi sã-i vezi pe cei care nu se roagã, înseamnã cã nu te nevoieşti corect. Atunci eşti ca un copil care se pune pe burtã la malul iazului şi numai face gãlãgie în apã, ca şi cum ar înota, dar nu înoatã.

Nejudecarea nu este doar un mod de raportare la celãlalt, un exerciţiu spiritual, ci este modul cel mai profund de a ne cunoaşte şi îmbunãtãţi pe noi înşine. Aproapele este un fel de oglindã duhovniceascã pentru noi, poate chiar un fel de proiecţie a noastrã în exterior. De aceea, ceea ce vedem noi în aproapele nu este altceva decât noi înşine, vedem în aproapele doar neajunsurile şi patimile de care noi înşine suferim. De exemplu, coboarã un preot dintr-o maşinã foarte luxoasã, însoţit de o femeie frumoasã, iar în urma lor un tânãr le duce bagajul. Dacã cineva e iubitor de avere, va zice: Ce maşinã are popa! Cel desfrânat va zice: O, ce femeie are popa! Cel îngâmfat va zice: O, are slugi popa, nu poate sã-şi care singur bagajele! Dacã însã cineva trãieşte în feciorie, poate sã creadã cã femeia este sora preotului, şi chiar poate sã-i parã cã seamãnã cu el. Dacã n-are patimã pentru avere, poate crede cã maşina e împrumutatã sau nici sã nu o bage în seamã. Dacã este smerit, va zice: Ce fericit este fratele cã s-a învrednicit sã ducã valiza unui slujitor al lui Hristos, probabil în ea sunt veşmintele preoţeşti şi alte lucruri sfinte. Fiecare, deci, se vede în celãlalt pe sine. Aproapele este cel mai bun barometru al vieţii noastre duhovniceşti.

Arhimandritul Sofronie Saharov spunea chiar mai mult, el zicea cã aproapele este viaţa noastrã. Dumnezeu ne dã nouã ceea ce vedem noi în aproapele. De vom vedea sfinţenie, sfinţenie dobândim, iar de vom vedea rãutate, rãutate primim în noi înşine. Aproapele este un fel de vistierie la care alergãm cu mintea pentru a lua sfinţenie sau patimi, în funcţie de inima noastrã. De aceea Apostolul Pavel ne şi îndeamnã: Fraţilor, chiar de va cãdea un om în vreo greşealã, voi, cei duhovniceşti, îndreptaţi-l pe unul ca acesta cu duhul blândeţii, luând aminte la tine însuţi, ca sã nu cazi şi tu în ispitã (Gal. 6, 1). De regulã, asceţii care au cãzut în pãcate mari, despre care ne mãrturisesc patericele, au ajuns la aceasta din cauzã cã judecau pe alţii. Dumnezeu dã aceastã lecţie pentru a ne dezvãţa sã judecãm pãcate strãine. Aşa pentru mulţi, cãderea s-a fãcut prilej de mai bunã pocãinţã, ceea ce aratã cã Dumnezeu dã mai degrabã harul pentru nejudecare decât pentru ascezã trupeascã.

Nejudecarea are urmãri miraculoase asupra pãcãtosului. Ea are atâta putere încât chiar cred cã cuvintele oricâte veţi dezlega pe pãmânt vor fi dezlegate şi în ceruri nu se referã doar la preoţia sacramentalã, ci şi la tot omul sfinţit de Duhul Sfânt. Puterea celui care nu judecã este atât de mare, încât, cu adevãrat, pãcatele pe care le iartã el aproapelui, le iartã şi Dumnezeu. Aceasta este comoara Duhului Sfânt despre care Sf. Serafim de la Sarov spunea: Agoniseşte duhul blândeţii şi în jurul tãu se vor mântui mii. Ceea ce înseamnã cã Dumnezeu, pentru rugãciunile unui astfel de om, care iartã pe toţi, iartã pãcatele pãcãtosului şi îi dã chip de pocãinţã.

In cautarea aproapelui pierdut, Ieromonah Savatie Baştovoi, Editura Marineasa, 2002, p. 107-115

Până unde trebuie să ne dăruim atunci când iubim? Haideţi să facem chiar în seara asta vreo sută de fapte bune

Articole pe același subiect

Ziua de 11 mai 2022 a fost ultima filă din calendarul vieții pământești a Mitropolitului Ambrozie de Neapolis și Samaria, din Patriarhia Ierusalimului.

Duhovnicești, Uncategorized

Ziua de 11 mai 2022 a fost ultima filă din calendarul vieții pământești a Mitropolitului Ambrozie de Neapolis și Samaria, din Patriarhia Ierusalimului.

E4354C26-7B1E-4890-90B0-0C72484297CD

Uncategorized

Cel mai frumos coș împodobit de Paștile blajinilor

AB8FB9F3-6DF0-429B-A2AB-C13106BF270E

Uncategorized

Botezul Domnului

Moaștele Sf. Nectarie
în biserica din Coslada


Moaștele Sf. Martiri din Hozeva
în biserica din Coslada




Moaștele Sf. Epictet și Astion
în biserica din Coslada




Tipărite în parohie

Statististici


free counters

Blogroll

  • Iconografo
  • Kalomiros.blogspot.com.es
  • L'atelier Saint Jean Damascene
  • L'Institut Saint-Serge
  • Mitropolia greaca Madrid
  • Monasterio virtual
  • Noi în Spania
  • Occidentul românesc
  • Paso a paso en la Ortodoxia
  • Pro Ortodoxia

Atitudine ortodoxă

  • Fericiţi cei prigoniţi
  • Laurenţiu Dumitru
  • ProVita
  • ProVita Craiova
  • Rafael Udrişte
  • Război întru Cuvânt
  • Razvan Codrescu
  • Savatie Baştovoi
  • Sceptik
  • Viaţa la ţară

Resurse ortodoxe

  • Biblia ortodoxă
  • Biblioteca (ortodoxie.3x.ro)
  • Biblioteca mănăstirii Săraca
  • Biblioteca teologică digitală
  • Biblioteca viostil
  • Coleţia de paterice
  • Doxologia
  • Enciclopedia ortodoxă
  • Harta mănăstirilor
  • Mărturisitor ortodox
  • Materiale provita
  • OrtodoxMedia
  • Servicios y Oraciones
  • Sfaturi ortodoxe
  • Sinaxarul (audio)
  • Tâlcuirea Psaltirii
  • Tezaurul ortodox
  • Vieţile sfinţilor

Femeia şi mama ortodoxă

  • Casa părintească
  • Dăruind vei dobândi
  • Din pridvor
  • Femeia creştină
  • Gândeşte frumos
  • Hristos împărtăşit copiilor
  • La pieptul mamei
  • Orthodox education
  • Picuri de rouă
  • Un colţişor de rai

Utile

  • athoscollection.ro
  • bluartdesign.bizoo.ro
  • icoaneortodoxe.com.ro
  • Însemne ortodoxe
  • magazinortodox.ro
  • skiadopoulosbros.gr
  • vesminte-mithra.ro
  • vesmintepreotesti-iasi.ro
  • www.amro.ro
  • www.art-mobirel.ro
  • www.artborder.gr
  • www.arttiffany.ro
  • www.bingbeng.ro
  • www.brodart.ro
  • www.churchitems.gr
  • www.clopote.md
  • www.clopote.ro
  • www.clopoteblotor.ro
  • www.cusutsibrodat.ro
  • www.dimbales.com
  • www.dixibijou.ro
  • www.evagelidisilias.gr
  • www.gallerybyzantium.com
  • www.geritrading.ro
  • www.ierorafeio.gr
  • www.iletrade.ro
  • www.jianuart.ro
  • www.landau.ro
  • www.lidar.ro
  • www.marmovest.ro
  • www.maryhit.com
  • www.mobilier-biserici.ro
  • www.msfc.ro
  • www.orthodoxmall.eu
  • www.pantex.ro
  • www.profiart.ro
  • www.reinvierea.ro
  • www.studio-vitralii.ro
  • www.stzosima.com
  • www.tarobrod.ro
  • www.textor-textiles.ro
  • www.textor.ro
  • www.theiconart.gr
  • www.ttc-stoffe.ro
  • www.vesminte.com
  • www.vesminte.ro
  • www.vesmintepreotesti.com
  • www.vesnavestments.com
  • www.xaxiras.com

Caută în site

Categorii articole

  • Album foto
  • Antiecumenism
  • Anunțuri
  • Articole și resurse în limba spaniolă
  • Atitudine
  • Audio
  • Cântări
  • Cărţi
  • Din Spania
  • Duhovnicești
  • Organizare
  • Parohie
  • Predici la Duminici și Sărbători
  • Program
  • Provita
  • Sfântul Nectarie
  • Știri și evenimente
  • Uncategorized
  • Viața parohiei
  • Video
  • Viețile Sfinților

Adresa parohiei şi programul liturgic

Adresa: Coslada, Calle del Ferrocarril 21-23

Programul liturgic săptămânal:

Luni:
09.00 – Paraclisul MD Prodromiţa.

Marţi:
09.00 – Paraclisul Sf. Ioan Botezătorul.

Miercuri:
08.00 – Taina Spovedaniei;
09.00 – Paraclisul Sf. Nectarie;
10.00 – Taina Spovedaniei.

Joi:
09.00 – Paraclisul Sf. Ioan Rusul

Vineri:
08.00 – Taina Spovedaniei;
09.00 – Paraclisul Maicii Domnului;
10.00 – Taina Spovedaniei.

Sâmbătă:
08.00 – Taina Spovedaniei;
09.00 – Paraclisul Sf. Mucenic Gheorghe;
10.00 – Taina Spovedaniei.
15.30 – Taina Spovedaniei şi Vecernia.

Duminică:
08.30 – Sfânta Liturghie.

În zilele praznicelor împărăteşti sau de pomenire a sfinţilor din timpul săptămânii, Sfânta Liturghie se săvârşeşte dimineaţa, potrivit programului anunţat în duminica dinaintea sărbătorii.

Paroh, Pr. George Cimpoca

Telefon: 677. 275. 236

Arhiva articolelor

  • mai 2022 (9)
  • aprilie 2022 (6)
  • martie 2022 (7)
  • februarie 2022 (17)
  • ianuarie 2022 (21)
  • decembrie 2021 (30)
  • noiembrie 2021 (33)
  • octombrie 2021 (23)
  • septembrie 2021 (18)
  • august 2021 (31)
  • iulie 2021 (25)
  • iunie 2021 (16)
  • mai 2021 (34)
  • aprilie 2021 (23)
  • martie 2021 (42)
  • februarie 2021 (34)
  • ianuarie 2021 (23)
  • decembrie 2020 (39)
  • noiembrie 2020 (19)
  • octombrie 2020 (18)
  • septembrie 2020 (19)
  • august 2020 (30)
  • iulie 2020 (38)
  • iunie 2020 (41)
  • mai 2020 (12)
  • aprilie 2020 (37)
  • martie 2020 (25)
  • februarie 2020 (24)
  • ianuarie 2020 (28)
  • decembrie 2019 (28)
  • noiembrie 2019 (32)
  • octombrie 2019 (37)
  • septembrie 2019 (35)
  • august 2019 (19)
  • iulie 2019 (20)
  • iunie 2019 (37)
  • mai 2019 (53)
  • aprilie 2019 (38)
  • martie 2019 (31)
  • februarie 2019 (43)
  • ianuarie 2019 (56)
  • decembrie 2018 (37)
  • noiembrie 2018 (36)
  • octombrie 2018 (25)
  • septembrie 2018 (31)
  • august 2018 (13)
  • iulie 2018 (43)
  • iunie 2018 (49)
  • mai 2018 (58)
  • aprilie 2018 (72)
  • martie 2018 (77)
  • februarie 2018 (67)
  • ianuarie 2018 (77)
  • decembrie 2017 (45)
  • noiembrie 2017 (41)
  • octombrie 2017 (76)
  • septembrie 2017 (64)
  • august 2017 (50)
  • iulie 2017 (96)
  • iunie 2017 (50)
  • mai 2017 (38)
  • aprilie 2017 (58)
  • martie 2017 (72)
  • februarie 2017 (43)
  • ianuarie 2017 (39)
  • decembrie 2016 (52)
  • noiembrie 2016 (38)
  • octombrie 2016 (60)
  • septembrie 2016 (66)
  • august 2016 (33)
  • iulie 2016 (33)
  • iunie 2016 (66)
  • mai 2016 (62)
  • aprilie 2016 (56)
  • martie 2016 (52)
  • februarie 2016 (59)
  • ianuarie 2016 (58)
  • decembrie 2015 (53)
  • noiembrie 2015 (35)
  • octombrie 2015 (62)
  • septembrie 2015 (40)
  • august 2015 (76)
  • iulie 2015 (77)
  • iunie 2015 (69)
  • mai 2015 (77)
  • aprilie 2015 (72)
  • martie 2015 (118)
  • februarie 2015 (108)
  • ianuarie 2015 (72)
  • decembrie 2014 (62)
  • noiembrie 2014 (76)
  • octombrie 2014 (87)
  • septembrie 2014 (109)
  • august 2014 (94)
  • iulie 2014 (66)
  • iunie 2014 (103)
  • mai 2014 (110)
  • aprilie 2014 (104)
  • martie 2014 (149)
  • februarie 2014 (99)
  • ianuarie 2014 (128)
  • decembrie 2013 (113)
  • noiembrie 2013 (85)
  • octombrie 2013 (103)
  • septembrie 2013 (152)
  • august 2013 (128)
  • iulie 2013 (113)
  • iunie 2013 (79)
  • mai 2013 (53)
  • aprilie 2013 (51)
  • martie 2013 (53)
  • februarie 2013 (76)
  • ianuarie 2013 (81)
  • decembrie 2012 (53)
  • noiembrie 2012 (50)
  • octombrie 2012 (76)
  • septembrie 2012 (45)
  • august 2012 (53)
  • iulie 2012 (50)
  • iunie 2012 (46)
  • mai 2012 (70)
  • aprilie 2012 (38)
  • martie 2012 (52)
  • februarie 2012 (60)
  • ianuarie 2012 (64)
  • decembrie 2011 (66)
  • noiembrie 2011 (49)
  • octombrie 2011 (64)
  • septembrie 2011 (60)
  • august 2011 (64)
  • iulie 2011 (54)
  • iunie 2011 (52)
  • mai 2011 (49)
  • aprilie 2011 (31)
  • martie 2011 (42)
  • februarie 2011 (44)
  • ianuarie 2011 (41)
  • decembrie 2010 (42)
  • noiembrie 2010 (46)
  • octombrie 2010 (43)
  • septembrie 2010 (44)
  • august 2010 (46)
  • iulie 2010 (37)
  • iunie 2010 (62)
  • mai 2010 (34)
  • aprilie 2010 (28)
  • martie 2010 (35)
  • februarie 2010 (54)
  • ianuarie 2010 (49)
  • decembrie 2009 (59)
  • noiembrie 2009 (60)
  • octombrie 2009 (70)
  • septembrie 2009 (69)
  • august 2009 (55)
  • iulie 2009 (51)
  • iunie 2009 (62)
  • mai 2009 (49)
  • aprilie 2009 (30)
  • martie 2009 (13)
  • februarie 2009 (35)
  • ianuarie 2009 (38)
  • decembrie 2008 (24)
  • noiembrie 2008 (9)
  • octombrie 2008 (7)
Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” - Coslada (Spania)
  • Prima pagina
  • Episcopul locului
  • Istoricul parohiei
  • Viaţa Sfântului Nectarie
  • Taine și ierurgii
    • Botezul
    • Cununia
    • Îndrumar de spovedanie
    • Parastasul
    • Spovedania
  • Familia preotului
  • Şcoala parohială
  • Programul liturgic
  • Contact
  • Español
Adresa bisericii parohiale: Calle del Ferrocarril
nr. 21-23, Coslada
Telefon: 0034.677 275 236