Între fraţi…
Literatura ebraică păstrează pentru noi o întâmplare din timpurile decalogului. Întâmplarea aceasta a avut loc între doi fraţi evrei. Unul era căsătorit şi avea mai mulţi copii. Al doilea era necăsătorit. Ei aveau holdele lor, moştenite de la părinţi, una lângă alta. După seceriş, fratele necăsătorit şi-a zis în sinea sa: „Eu nu sunt căsătorit şi nu am copii, eu nu am nevoie de toată recolta pământului meu”. Noaptea, el s-a dus la holda lui, a luat mai multe căpiţe de grâu şi le-a mutat pe holda fratelui său. Câteva zile mai târziu, fratele lui mai mare s-a dus şi el la miriştea sa şi a mutat pe ogorul celuilalt mai multe căpiţe de grâu în dorinţa de a-şi ajuta fratele mai tânăr.
Într-o noapte, au ajuns, fără să ştie unul de altul, cam în acelaşi timp la holdele lor. Fiecare cu vreo doi-trei snopi în braţe a pornit spre ogorul celuilalt. În lumina lunii au ajuns să se vadă unul pe altul. Fiecare, cu snopii în braţe, se gândea să facă un bine şi să-l ajute pe fratele său, fără ca acesta să ştie. Fiecare era mânat de o iubire caldă şi curată, de un devotament sfânt pentru fratele lui. Au lăsat snopii jos şi s-au luat în braţe, sărutându-se ca doi fraţi mişcaţi de puterea dragostei. Ei nu au ridicat între ei ziduri despărţitoare, ci poduri de dragoste, poduri pe care s-au întâlnit ca fraţi adevăraţi.
În vremurile noastre, o astfel de ilustrare a iubirii frăţeşti pare mai degrabă un mit decât o realitate. Ascult de multe ori oamenii şi sunt uimit să constat existenţa unei mentalităţi comune în ceea ce priveşte reperele morale. Când greşim în relaţiile cu semenii, se găsesc uşor etaloane care să justifice căderea. Mai sunt însă şi alţii care nu sunt luaţi în calcul în etalonările noastre: cei ce iubesc.
Nu poţi iubi decât eliberat de tine însuţi. Decât animat de dorinţa de a-i ajuta pe ceilalţi, chiar negându-ţi propriile tale nevoi. În minte îmi vine exemplul Apostolului Ioan, ades plecându-şi capul pe pieptul Domnului Iisus, gândindu-se la Iubire în timp ce alţii se gândeau la trădare, alergând gol în noaptea pustie şi rece, scriind apoi minunate epistole ale dragostei din care lipsea un singur nume, al său.
Cea mai mare problemă a contemporanităţii este individualismul. Soţia vine obosită de la serviciu acasă, unde o aşteaptă alte responsabilităţi. Soţul are 2-3 slujbe, contactele lui cu familia sunt pe fugă. Copiii butonează televizorul, calculatorul şi se îngrijesc unul pe celălalt. Fiecare trăieşte în lumea lui. Şi vai de cel ce trece gardul în ograda celuilalt! În familie, fiecare membru are proprietate personală: EUL. În Biserică, avem locurile noastre. Abia dacă privim către cel din dreapta sau din stânga. Iar când ne dăruim pace, întindem o mână şi o retragem repede, ne unim privirile preţ de o clipă şi iarăşi ne comportăm ca şi cum nu ne-am fi cunoscut niciodată. Dacă ceva se poate schimba, familia este locul de unde ar trebui să pornim. Întâi, ar trebui să milităm pentru domnia lui Hristos peste familie. Iisus, capul bărbatului, bărbatul, capul soţiei, ambii parteneri supunându-se unul altuia în dragoste.
Iubire… pod peste diferenţe, unind două suflete. Inimile ce se întâlnesc în iubirea Domnului Iisus hotărăsc, de atunci, să bată la unison, pentru El. Iubire… adiind mireasma lui Hristos, căutând fără să ceară căutare, oferind înainte de a fi nevoie să ofere. Întâmpinând suspinul, chiar nerostit, zâmbind la bucuria negrăită a celuilalt.
Domnul Iisus ne-a spus cândva prieteni. Dăruindu-ne, în perspectiva nunţii, haina ţesută în inul cerului, spălată în sângele răstignirii. Când îngerii vor ţine cununa Miresei Mielului, iar muzica sferelor va fi marşul nupţial, nu va mai conta atunci decât Iubirea, Însuşi Iisus. Dintre toate lucrurile pe care le-am învăţat de la Domnul, cel mai important rămâne acesta: a spune „Te iubesc”. Lui şi semenilor mei. „Te iubesc”. Două cuvinte ce pot schimba lumea. Pot stinge conflicte, pot tămădui răni, pot risipi întunericul şi stinge singurătatea. Dar această sfântă asociere îşi are obârşia în Întruparea Lui, în rugăciunea Sa pentru mine atunci când aruncam asupra-I batjocură, în moartea, învierea şi mijlocirea Sa pentru sufletul meu. N-am putut iubi decât eliberat de mine însumi.
Nu putem iubi decât eliberaţi de noi înşine şi umpluţi de Hristos!
