Împăratul şi cerşetorul
Un împărat putred de bogat, pe seama supuşilor săi, întorcându-se la palat, vede un cerşetor. „Ce vrei?”, îi spune. „Ei, ce vreau eu nu poţi tu, împărate!”, îi răspunse cu multă obrăznicie cerşetorul. „Cum aşa?”, se miră împăratul. „Aş vrea doar acest blid să mi-l umpli cu ceva. Dar ai grijă, stăpâne, nu promite ce nu poţi!” Iritat, împăratul îi porunci servitorului său să toarne ceva bănuţi în blidul de lemn. Cum îi puse, banii dispărură. Servitorul puse mai mulţi bani, şi mai mulţi. Dar banii dispăreau prin fundul negru al blidului.
Mulţimea începu să se strângă ca la orice minunăţie dincolo de puterea ei de înţelegere. Ambiţionat, împăratul ceru mai mulţi bani. Nimic nu umplea blidul. „Nu pot fi umilit de un cerşetor”, gândi împăratul cerând să îi fie aduse bijuteriile. Puse în blid tot felul de giuvaiere, dar nimic: vasul nu se umplea. Până spre seară toată averea împăratului se topi. Înfrânt, împăratul căzu disperat la picioarele cerşetorului şi îi spuse: „M-ai ruinat! Dar spune-mi doar ce are acest blid de este aşa de special?” Cerşetorul îi răspunse: „Este blidul dorinţelor tale de nestăvilit!”
