Dictarea

O învăţătoare făcea o dictare. Textul dictat era Tatăl nostru. După ce a terminat dictarea, toţi copiii merg la catedra învăţătoarei ca să-i verifice şi să le pună calificativul. În timp ce o fetiţă îşi aştepta caietul, învăţătoarea a luat un pix în mână şi era gata să taie greşelile.

Însă mâna i-a rămas suspendată în aer şi la sfârşit a scris “foarte bine”. Despre ce era vorba? Despre aceasta: în locul unde este “facă-se voia Ta”, fetiţa a scris “voia Ta fie sărbătoare” (fête în loc de faite). Şi, la sfârşit, învăţătoarea a spus: “Este cea mai frumoasă interpretare a acestui verset din Tatăl nostru. Voinţa Ta să fie sărbătoare!”