Nădejdea

În apropierea gării principale a unui mare oraş îşi dădeau întâlnire, în fiecare zi şi fiecare noapte, o grămadă de persoane stranii: bărboşi, hoţi şi tineri drogaţi. Se vedea bine că erau nefericiţi şi foarte disperaţi. Bărbi lungi, ochi urduroşi, mâini tremurânde, săraci, mizerie. Mai puţin de bani, aveau toţi nevoie de un pic de consolare şi de curaj pentru a trăi; dar aceste lucruri puţini oameni ştiu astăzi să le ofere. Dintre toţi, un tânăr, murdar şi cu părul lung şi neîngrijit, care se învârtea în mijlocul altor săraci naufragiaţi ai cetăţii, spunea că are pluta sa personală de salvare.

Când lucrurile păreau că mergeau prost, în momentele de solitudine şi de angoasă prea neagră, tânărul extrăgea din buzunarul său un bilet uns şi stropit şi-l citea. Apoi îl împăturea frumos şi-l punea în buzunar. Câteodată îl săruta. Îl apropia de inimă sau de frunte. Citirea biletului îşi făcea repede efectul. Tânărul se simţea consolat, îşi îndrepta umerii şi prindea curaj.

Ce era scris în acel bilet misterios bilet? Doar cinci cuvinte mici? “Uşa mică este întotdeauna deschisă”.

Doar atât. Era un bilet trimis de tatăl său. Însemna că a fost iertat şi în orice moment se putea întoarce acasă.

Şi într-o noapte se întoarse. Găsi portiţa grădinii deschisă. Urcă scara în linişte şi se culcă în patul său. Dimineaţa următoare, când se trezi, la capătul patului era tatăl său. Se îmbrăţişară în linişte.

Mare lucru să ştii că mereu ai o poartă deschisă. Dumnezeu te aşteaptă mereu cu braţele deschise.